Sectorul avicol are nevoie de investiţii de cel puţin 150 milioane euro

Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 9 aprilie 2004

Modernizarea unităţilor avicole necesită investiţii cifrate între 150 şi 200 milioane de euro pentru a putea fi competitive pe piaţa europeană după aderarea în UE, în prezent doar 20% din nu-mărul total fiind retehnologizate, a declarat joi pentru Rompres Ilie Van, preşedintele Uniunii Naţionale a Crescătorilor de Păsări din Ro-mâ-nia (UNCPR).

Pe piaţa românească sunt active în prezent aproximativ 100 de unităţi avicole. "Din totalul producţiei de carne de pasăre obţinută în 2003 -185.000 tone, doar 25.000 tone au provenit din complexe integrate, în timp ce în ţările UE în astfel de complexe se produc circa 700.000 de tone de carne de pasăre anual", a precizat Van.

Deşi în comparaţie cu anul 1993 în unităţile avicole performanţele au fost mult îmbunătăţite, de la un spor de 16,7 grame/cap/zi la 45 grame/cap/zi în 2003 şi de la o mortalitate de 21 la sută, în urmă cu 10 ani, la doar 6,8 la sută în prezent, resursele financiare ale producătorilor s-au diminuat considerabil.

"Fără un sprijin din partea ministerului de resort producătorii nu mai pot face concurenţei de pe pieţele europene", a spus Van. Cres-cătorii români de păsări solicită Ministerului Agriculturii majorarea subvenţiilor la carnea de pasăre, acordarea primelor de export, aplicarea legii creditului agricol pentru investiţii, precum şi o perioadă de graţie pentru datoriile curente ale unităţilor avicole.

În prezent crescătorii români deţin pe piaţa internă o cotă de 68% la carnea de pasăre şi de 98% la ouă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb