Miniştrii Apărării din ţările Uniunii Europene (UE) urmăreau să deschidă ieri, în timpul unei reuniuni la Praga, calea pentru organizarea unei misiuni europene de antrenament pentru forţele militare ucrainene, a anunţat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell, conform Reuters.
"Situaţia pe teren continuă să fie foarte rea. Ucraina are nevoie de sprijinul nostru şi noi vom continua să-i acordăm sprijin", a spus Borrell înaintea discuţiilor de la Praga, menţionând: "Cred că trebuie să ajungem la un acord politic general, global (asupra misiunii de antrenament)... Cred că vom avea undă verde pentru această misiune. Este momentul să acţionăm, este momentul să luăm decizii".
Săptămâna trecută, Borrell a precizat că Uniunea Europeană "desfăşoară misiuni de antrenament militar pe lângă armatele ţărilor cu care cooperează". "Un război care durează şi care pare că urmează să dureze necesită un efort nu doar în termeni de furnizare de echipament, dar şi de antrenament şi asistenţă pentru organizarea armatei", a subliniat oficialul European, conform Agerpres.
• Autorităţile proruse din zonele ocupate acuză Ucraina de noi bombardamente asupra centralei nucleare Zaporojie
Autorităţile proruse instalate în zonele ocupate ale Ucrainei au acuzat din nou ieri trupele ucrainene că bombardează teritoriul centralei nucleare Zaporojie înainte de planificata vizită a unei delegaţii a Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), agenţie sub egida ONU, informează Reuters.
Într-o postare pe Telegram, oficialul numit de Moscova în regiunea Zaporojie, Vladimir Rogov, a susţinut că "motivul pentru bombardamente îl constituie intenţia deliberată a conducerii de la Kiev de a împiedica misiunea AIEA".
Vizita delegaţiei AIEA la centrala nucleară Zaporojie este programată să aibă loc în această săptămână, pe fondul temerilor că bombardamentele asupra centralei ar putea duce la un dezastru nuclear, conform Agerpres.
Potrivit lui Rogov, două bombe au explodat lângă o clădire de depozitare a combustibilului uzat de la centrală. Agenţia Reuters nu a putut verifica autenticitatea acestei informaţii.
Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc în mod repetat de atacuri asupra acestei celei mai mari centrale nucleare din Europa, care a fost capturată de forţele armate ruse în martie şi care se află aproape de linia frontului.
Ucraina vrea să devină direct membru al NATO, şi nu prin planul de aderare format înainte ca trupele ruse să invadeze ţara în februarie, conform DPA.
"Numai apartenenţa" în sine, printr-o rută directă, este o opţiune, a declarat recent vicepremierul pentru Integrare Europeană şi Euro-Atlantică Olha Stefanişîna, citată de Ukrainska Pravda.
Ucraina a adoptat în schimb foarte multe practici ale alianţei militare occidentale, a spus ea, adăugând că soldaţii ţării sale au o experienţă unică de luptă de care duc lipsă militari ai altor membri NATO, conform Agerpres.
Rusia a invadat Ucraina pe 24 februarie, cerând ca Ucraina să aibă statut neutru şi, astfel, să abandoneze obiectivul constituţional din 2019 de a deveni membru a NATO. Membrii potenţiali ai Alianţei Nord-Atlantice de obicei trebuie să urmeze un plan de aderare pentru a se alinia la standardele NATO.
1. fără titlu
(mesaj trimis de credinciosul în data de 31.08.2022, 09:08)
ori eu ori mosul asta suntem senili!
daca rusii isi bombardeaza centrala pe care au ocupat-o,desi pot pune dinamita si nu mai trebuie sa traga cu tunul ,imi depaseste logica empirica!
daca e adevarat ce zice mosu ca rusii isi bombardeaza centrala pe care o ocupa,sunt senil.daca nu ,altcineva e senilul si e grav ca eu sunt un neica nimeni ,iar mosul e in varful Europei!
1.1. BINE CONCLUZIONAT (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2022, 09:28)
DIN PACATE TOTI MARII LIDERI OCCIDENTALI
SUNT LA FEL, PLUS JOE BIDEN CEL MARE
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2022, 09:28)
Poate nu sunteti senili nici unul, poate sunteti amandoi, cine stie? Daca ti se pare ca nu intelegi trebuie doar sa umezi un curs de 30 de ani, in limba rusa, in Rusia, sa intelegi diversitatea si multiplele implicatii ale conceptului maskirovka.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2022, 09:56)
Corect. Tu esti bine. Logic si coerent.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2022, 13:19)
Desigur, nenea Borrelle, pompati cat mai multi euroi in nazistii de la Kiev, mai ales ca acum moneda voastra nu mai face nici cat o ceapa degerata! Iar pe cetatenii europeni de rand, lasati-i fara nici o letcaie si doar cu foamete, frig, inflatie la greu, restrictii si falimente!
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Protaru în data de 31.08.2022, 13:30)
Moare rusul de grija europeanului...
O gramada de prefacuti pe aici care se zbat si se zvarcolesc de grija europenilor.
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de STATY în data de 31.08.2022, 13:30)
CORECT!
2.3. Titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Protaru în data de 31.08.2022, 13:59)
2.1. mi'a clonat pseudonimul.
2.4. Titlu (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Protaru în data de 31.08.2022, 14:01)
Si noi suntem europeni, chiar daca de mana a 3-a. Orice problema in Germania-Franta se va simti mai acut in periferie.
2.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de anonim în data de 31.08.2022, 17:56)
N-o avea omul imaginatie sau e mai slab de minte si te ia de model