"Selena" vrea să-şi sporească afacerile cu o treime

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii #IT / 5 februarie 2008

"Selena" România ţinteşte o cifră de afaceri de 7,8 milioane euro pentru anul 2008, cu 30% mai mare decât în 2007. Compania a înregistrat, anul trecut, o cifră de afaceri de şase milioane euro, cu circa 23% mai mare decât în anul precedent. În vederea dezvoltării în acest an, Selena se va axa pe extinderea portofoliului cu produse premium şi pe diversificarea sortimentelor.

Dorin Spătaru, administratorul societăţii, a declarat: "Dezvoltarea generală a afacerii s-a realizat pe fondul armonizării condiţiilor comerciale cu cerinţele pieţei şi al disponibilităţii produselor pe toate canalele de distribuţie unde activăm. Ne aşteptăm ca majorarea vânzărilor la nivelul prognozat să fie determinată şi de complexurile rezidenţiale anunţate în ultimii doi ani şi care, în 2008, vor trece în faza de finisare".

Potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, în 2007, compania a înregistrat cele mai importante evoluţii în cazul grupei adezivilor, care a crescut cu 49%, şi în segmentul benzilor adezive, ale căror vânzări s-au majorat cu 45%. Creşteri au fost înregistrate şi pentru segmentul de produse pentru acoperişuri (+39% comparativ cu 2006) şi pentru produsele de protecţie a lemnului (+20%). Spumele poliuretanice şi etanşanţii şi-au continuat evoluţia ascendentă moderată, cu vânzări în creştere cu 20%.

Reprezentanţii "Selena" îşi propun menţinerea cotei de piaţă, de aproximativ o treime pentru spumele poliuretanice, printr-o creştere constantă. Compania îşi doreşte şi susţinerea ritmului de creştere accelerată, cu valori cuprinse între 35-54%, pe segmentele etanşanţilor şi adezivilor pastă de montaj sau pentru pardoseli.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb