Gigantul chinez de ride-sharing Didi Chuxing Technology Co. intenţionează să intre pe piaţa din Europa Occidentală, în încercarea de a găsi noi pieţe de creştere înaintea ofertei publice iniţiale, au declarat astăzi pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar, informează Agerpres.
Potrivit surselor, Didi se gândeşte să îşi lanseze serviciile pe pieţe precum Marea Britanie, Franţa şi Germania în prima jumătate a acestui an. În acest sens, compania chineză a pus la punct o echipă responsabilă de piaţa europeană şi a început să facă angajări la nivel local.
În cadrul expansiunii în Europa, Didi analizează şi posibilitatea de a oferi şi alte servicii precum livrarea de mâncare şi servicii de curierat, în funcţie de cererea de pe piaţa locală. Acest plan este destinat creşterii valorii firmei, deja unul din cele mai mari startup-uri din lume, înaintea unui posibil IPO, au precizat sursele.
Didi a decis să intre pe noi pieţe după ce expansiunea sa pe piaţa din China încetineşte, în condiţiile în care Didi este lider de piaţă după ce în 2016 a reuşit să scoată Uber din China, transmite Agerpres.
În prezent, Didi, o companie susţinută de gigantul japonez SoftBank Group Corp., operează în 13 ţări pe lângă China, majoritatea state din America Latină. În luna august a anului trecut, Didi a început să ofere servicii de ride-sharing în Rusia şi în paralel este un investitor la compania Bolt Technology OU din Estonia, principalul rival din Europa al lui Uber.
Însă în Europa Didi se va confrunta cu un cadru de reglementare care se schimbă rapid pentru companiile din tehnologie şi economia informală. Săptămâna trecută, Curtea Supremă de Justiţie din Marea Britanie a decis că Uber trebuie să îşi trateze şoferii ca "angajaţi", ceea ce înseamnă că au dreptul la vacanţă plătită, pauze de odihnă şi salariu minim. De asemenea, ţările europene urmează să introducă taxe pentru platformele de tehnologie iar continentul impune şi norme stricte privind protecţia datelor personale sub forma regulamentului GDPR.