SIBEX Derivatul pe Dow Jones, singurul produs atractiv

S.N.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 12 noiembrie 2012

Săptămâna 5-9 noiembrie s-a încheiat cu un volum de aproape 12.000 de contracte şi o valoare totală a tranzacţiilor de 143,7 milioane lei. Evoluţia a fost influenţată de factorii externi, dintre care s-a remarcat mai cu seamă cursa prezidenţială din SUA şi efectele rezultatului acesteia, resimţit pe piaţa bursieră americană şi implicit la nivel global.

În ultima şedinţă a săptămânii, speculatorii de la bursa sibiană au fost activi, încheind 3760 de contracte cu o valoare de 45,74 milioane lei. Primele şapte zile din noiembrie au indicat un interes speculativ mai ridicat, volumul fiind aproape dublu comparativ cu primele şapte şedinţe din octombrie. "Sibex se află pe un drum de recâştigare a credibilităţii afectate în ultimul an dar mai are foarte mult de lucru atât la nivelul imaginii cât şi la măsurile practice care să readucă investitorii. Un prim pas care ar trebui făcut ar fi încercarea de revitalizare a lichidităţii pe SIF-uri, derivate care în trecut au fost sursa succesului operatorului sibian, concomitent cu exploatarea pe mai departe a capitalului de interes pentru produsele pur speculative cum este derivatul pe Dow Jones ", a declarat un acţionar al bursei, care a dorit să rămână anonim.

Cel mai tranzacţionat produs de vineri a fost derivatul pe Dow Jones cu peste 3400 contracte, adică 90,5% din totalul volumului. Interesul mare s-a datorat evoluţiei pe un culoar de preţ de 171 de puncte, cu fluctuaţii atât pe creştere cât şi scădere. Cotaţia indicelui pe scadenţa decembrie a închis la 12.792 puncte, în creştere cu 11 punc­te. "Este bine că există interes pentru derivatul pe indicele american, dar faptul că un produs are 90% din piaţă ridică nişte semne de întrebare. Practic, dacă factorii externi nu mişcă preţul indicelui, interesul se reduce dramatic iar volumul total odată cu el, iar asta este o problemă. Speculatorii trebuie să aibă la dispoziţie instrumente alternative, pe care să poată specula în condiţii de lichiditate. Piaţa nu poate creşte doar pe baza a unu-două produse", a mai explicat sursa citată.

Dintre contractele pe cursurile valutare s-a pariat pe euro/dolar, tranzacţionată în lei. Raportul dintre cele mai importante monede din lume a indicat scăderea euro care a închis în scădere cu 0,26%, la 1,2725 USD. Numărul contractelor pe scadenţa decembrie a fost de numai 94.

Pentru derivatele pe preţul petrolului şi aurului s-au observat doar câte 59 şi respectiv 57 de contracte, tot pe scadenţa decembrie. Petrolul a fost cotat la 86,1 dolari/baril, în urcare cu 1,21% iar aurul la 1728,7 USD/uncie, în minus cu 4,3 dolari.

Pentru DESIF5 interesul a fost de asemenea redus, cu 85 de contracte pe termenul decembrie. Cotaţia a închis în staţionare la 1,41 lei pe acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb