Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, miercuri, şi va rămâne în izolare, dar a promis că îşi va continua activităţile politice, înaintea alegerilor locale care vor avea loc în septembrie, transmite Reuters.
"Din nefericire mi s-a întâmplat şi mie, dar continuu să lupt", a transmis Berlusconi susţinătorilor săi, prin intermediul staff-ului său, cu care a avut o întâlnire video.
Magnatul media în vârstă de 83 de ani va rămâne în izolare la locuinţa sa din oraşul Arcore, la nord de Milano.
Berlusconi va continua să ofere sprijin candidaţilor din partidul său de centru-dreapta Forza Italia, în alegerile locale programate să aibă loc pe 20-21 septembrie.
Alberto Zangrillo, medicul personal al lui Berlusconi de la spitalul San Raffaele din Milamo, a declarat agenţiei de presă AdnKronos că fostul premier nu avea simptome dar a decis să se testeze pentru Covid-19 în urma unei vacanţe recente în Sardinia.
Insula mediteraneană a înregistrat în august o creştere puternică a numărului de cazuri de Covid-19, în urma venirii la plajă a turiştilor din toată Italia, detaliază Reuters.
Flavio Briatore, un prieten bun al lui Berlusconi şi proprietar al clubului de noapte Billionaire din Sardinia, a fost şi el testat pozitiv pentru noul coronavirus, luna trecută.
Italia, afectată de una dintre cele mai grave epidemii de Covid-19 din Europa, cu peste 270.000 de cazuri confirmate şi 35.500 de decese, a reuşit să ţină sub control epidemia, de la un vârf de decese şi infecţii consemnat în martie şi aprilie.
Cu toate acestea, ţara a înregistrat în august o creştere constantă a cazurilor noi, experţii acuzând adunările de oameni asociate cu sărbătorile şi viaţa de noapte.
Politicieni di întreg spectrul politic au trimis mesaje de sprijin lui Berlusconi, care a fost prim-ministru de patru ori.
Luigi Di Maio, ministru de Externe şi fost lider al mişcării anti-establishment 5 stele, care a militat cu înverşunare împotriva lui Berlusconi, i-a urat o recuperare rapidă.
"Sper că va duce această bătălie cu forţa care l-a distins întotdeauna", a afirmat Di Maio într-un comunicat.
1. de mana cu Grecia si Cipru
(mesaj trimis de Italia cade din Plop în data de 03.09.2020, 12:19)
Va recomand gdpul real al Italiei.
Economia lor se duce in cap in timp ce populismul si nationalismul atinge iar ciclic, pe trend, cote alarmante.
Miroase iar a anii 25-40”, 75-99”... vezi Greci, Cipru urmeaza UK, si alte tari...