Sindicaliştii KLM anunţă tăieri de posturi

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 octombrie 2014

Sindicaliştii KLM anunţă tăieri de posturi

Compania aeriană neagă, însă, astfel de măsuri

Divizia olandeză a grupului "Air France-KLM" va elimina 7.500 de locuri de muncă, respectiv 25% din total, în principal prin externalizare, conform publicaţiei locale Algemeen Dagblad, care îl citează pe Renier Castelein, şeful sindicatului De Unie.

Cotidianul scrie că măsura este aşteptată să fie anunţată astăzi, odată cu publicarea rezultatelor financiare trimestriale al companiei aeriene.

Oficialii operatorului de transport au negat, însă, informaţia, catalogând-o drept "falsă", bazată pe cifre care nu sunt reale.

Publicaţia notează că divizia KLM speră să-şi diminueze datoria de 4,4 miliarde euro în urma disponibilizărilor.

Intenţia "Air France-KLM" de a-şi extinde brandul low-cost la nivelul Europei a nemulţumit piloţii diviziei franceze, care au fost în grevă timp de două săptămâni, în septembrie, ceea ce a costat compania aproximativ 500 de milioane de euro.

Mii de zboruri "Air France" au fost anulate în perioada 15-28 septembrie, în condiţiile în care "Air France" voia să transfere o parte din zborurile operate în Europa către unitatea sa low cost "Transavia Airlines". Piloţii se temeau că, astfel, le vor fi schimbate condiţiile de muncă. Ca să pună capăt grevei, conducerea societăţii a anunţat că este dispusă să renunţe la planul de extindere a "Transavia" la nivel european.

Totodată, "Air France" a ajuns la un acord cu sindicatele piloţilor în privinţa dezvoltării subsidiarei sale low-cost: flota "Transavia" va fi extinsă, dar sediul acestei societăţi va rămâne în Franţa.

Potrivit cifrelor publicate recent de "Air France-KLM", traficul de pasageri al companiei a scăzut cu 16,3% în luna septembrie, la 5,7 milioane persoane, iar pe segmentul cargo s-a redus cu 17,7%.

Analiştii aşteaptă ca "Air France-KLM" să anunţe scăderea cu 6% a vânzărilor sale în trimestrul al treilea din anul curent, respectiv majorarea cu 15% a profitului net, la 166 de milioane de euro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb