Situaţia din Grecia poate afecta creşterea economică a României

• Interviu cu dr. Aurelian Dochia, analist economic şi consultant financiar

Reporter: Unii analişti spun că, pentru a ieşi din criză, trebuie să stimulăm consumul, prin creşterea veniturilor. Alţii cred că o astfel de măsură ar creşte inflaţia şi mai tare, iar consumul ar fi, în continuare, afectat. Cum putem stimula consumul, fără a crea efecte negative în economie?

Aurelian Dochia: Nu cred că trebuie stimulat consumul. Criza în care suntem este efectul unor măsuri de stimulare a consumului, care au condus la creşterea PIB. În perioada 2005-2008, cea mai mare influenţă asupra creşterii PIB au avut-o intrările de capital străin, care au făcut ca, în doar câţiva ani, România sa atingă un deficit extern de 14% din PIB. În plus, autorităţile au crescut salariile, pensile şi ajutoarele sociale. În 2008, am ajuns să avem un deficit bugetar mare, de 5% din PIB. Toate aceste măsuri au stimulat creşterea economiei peste nivelul de sustenabilitate.

Criza în care ne aflăm înseamnă corectarea dezechilibrelor din perioa-da anterioară şi are acest rol peste tot în lume. Evident că puţini observă şi recunosc lucrul acesta. Mă îngrijorează promisiunile oamenilor politici, că pot şi că trebuie să ia masuri pentru combaterea crizei.

Ţara noastră a fost cumva în contratimp, pentru că statele mari şi puternice din lume şi-au asumat măsuri active de combatere a crizei. Au fost create deficite mari şi asumate politici monetare şi fiscale, care au însemnat o stimulare artificială economiei, ce nu poate să ducă decât la situaţii de criză.Toate aceste măsuri fragilizează în continuare economia mondială. Guvernele au preluat toate excesele din sectorul privat, astfel că deficitele bugetare publice au ajuns, în prezent, la niveluri foarte ridicate. Băncile centrale au mărit cantitatea de monedă din economie, într-un fel sau altul. Este puţin înşelător să spui că au tipărit bani, pentru că banii propriu-zişi repezintă o cantitate mică din masa monetară dintr-o economie. Cea mai mare parte este monedă scripturală, care se află în bănci. Prin achiziţia de active toxice de la băncile falimentare, băncile centrale au produs efectul de creştere a cantităţii de bani din economie. Fiind eliberate de aceste active, băncile comerciale pot să dea în continuare credite şi să creeze monedă. Aşa că ceea ce se întâmplă acum, deşi este prezentat ca măsură activă de combatere a crizei, este de fapt un program de pregătire a unei noi crize, în primul rând pe plan internaţional.

Reporter: Dar în situaţia unor bănci falimentare, dacă statul nu ar interveni, probabil am avea vedea efecte dramatice în economie...

Aurelian Dochia: Băncile ar trebui să suporte consecinţele, dacă calculele lor privind riscurile asumate se dovedesc greşite. Din păcate, sis-temul este în aşa fel făcut încât băncile se bazează pe ajutorul statului în ultimă instanţă. Sunt instituţii financiare prea mari ca să fie lăsate să falimenteze, pentru că ar produce efecte negative în economie. Tocmai acesta este motivul pentru care băncile se întind şi îşi asumă riscuri. În acest fel, cercul vicios se prelungeşte. Data viitoare vom ajunge în aceeaşi situaţie iar băncile, după ce vom trece de această criză, vor intensifica din nou creditarea. Să nu uităm că, la noi, creditul cu buletinul a stimulat consumul peste ceea ce putea susţine economia. Banca Naţională a Româ-niei a încercat, în perioada 2005-2008, să scumpească creditul. Toată lumea se plângea că avem cele mai mari rezerve monetare obligatorii din Europa. Numai că sistemul financiar este internaţionalizat, iar băncile-mamă pot transfera lichidităţi băncilor locale. BNR a fost neputincioasă în perioada menţionată şi nici în continuare nu cred că poate face mare lucru. Cred că direcţia corectă pe care ar trebui să o urmeze atât România, cât şi celelalte ţări, ar fi aceea de dezangajare treptată a statului din sectorul financiar, iar băncile să înţeleagă că nu există o garanţie din partea statului.

În anii `90, au existat câteva cazuri de faliment bancar în ţara noastră: Bancorex, Banca Agricolă, Credit Bank, Dacia Felix, Banca Albina... Atunci nu existau garanţiile care exis-tă acum. Deponenţii erau prudenţi. Chiar dacă o bancă le oferea o dobândă cu 2 puncte procentuale mai mare, îşi puneau semne de întrebare. Învăţaseră să internalizeze în calculele lor riscul pe care şi-l asumă. Astăzi, clienţii nu sunt interesaţi de aceste aspecte, pentru că sunt asiguraţi de Fondul de Garantare a Depozitelor.

Reporter: Care ar trebui să fie modelul de creştere sustenabilă a PIB, astfel încât să nu mai ajungem la o supraîncălzire a economiei?

Aurelian Dochia: Ideal ar fi să avem o creştere echilibrată. În momentul de faţă se spune, de exemplu, că modelul de creştere orientat spre export este ideal, pentru că state precum China sau Germania au creşteri bazate pe export.

Da şi nu. O creştere bazată pe export este la fel de vulnerabilă pentru că şi pieţele externe se pot prăbuşi - aşa cum des-coperă din timp în timp marii producători de materii prime. Există, de asemenea, idei că ar trebui stimulate investiţiile. Şi această perspectivă mi se pare nepotrivită. Într-o economie normală, consumul este cel care crează direcţia de creştere a investiţiilor. Când există o astfel de direcţie, antreprenorii investesc pentru creşterea capacităţilor de producţie în mod natural, fără niciun fel de stimulente (deşi nimeni nu le refuză, dacă astfel de stimulente sunt oferite). Cred că un ritm de creştere a PIB de 4-5% pe an, începând cu 2012, 2013, este cel mai potrivit. Orice stimulare a creşterii peste acest nivel ne-ar putea conduce la o nouă criză.

În perioada 2005-2008, economiştii vorbeau despre o creştere potenţială de 5-6% pe an. În al treilea trimestru din 2008, PIB-ul României crescuse cu 9,1%. Este clar că a fost o supraîncălzire a economiei. Pericol asupra căruia, să fim cinstiţi, FMI ne avertizase încă din 2005. Fondul ne-a spus că toate măsurile de stimulare a creşterii economice luate de autorităţi la acea vreme pot fi dăunătoare. Un impact important în stimularea creşterii PIB l-a avut introducerea, începând cu 2005, a cotei unice de impozitare de 16%, care înlocuia un sistem anterior de impozitare progresivă a veniturilor personale, ce ajungea la 40%. Scăderea nivelului impozitării a stimulat atât consumul, cât şi investiţiile. Sub multe aspecte, introducerea cotei unice a fost o măsură bună, dar ar fi trebuit compensată, de exemplu, cu o politică bugetară anticiclică, care să fi permis formarea de excedente bugetare. De fapt, politica bugetară a contribuit la stimularea suplimentară a economiei prin creşterea cheltuielilor: a crescut numărul personalui bugetar în acelaşi timp cu majorarea puternică a salariilor acestuia, s-au extins ajutoarele sociale, s-au majorat pensiile etc. Deficitul bugetar a tot crescut, de la 1% din PIB în 2004, la 5% din PIB în 2008.

Reporter: Ce măsuri ar trebui să ia sau să evite autorităţile, pentru a împiedica revenirea în recesiune?

Aurelian Dochia: Politicienii se angajează în tot felul de promisiuni, care mă tem că nu sunt cele mai potrivite să ne scoată din criză. Cred că autorităţile ar trebui să aibă tăria să continuie ceea ce au făcut în privinţa corectării dezechilibrelor fiscale acumulate în perioada anterioară. Deficitul extern s-a corectat singur extraordinar de repede. De la aproape 14% din PIB, a ajuns la 5%. Şi deficitul bugetar a intrat pe o pantă de corecţie după vârful din 2009. Dacă atingem ţinta de 4,4% în acest an, este un pas înainte. Tendinţa de scădere trebuie să continuie în anii următori. Autorităţile ar trebui să evite măsurile populiste gen "o să creştem salariile, pensiile, o să stimulăm creditarea" şi să reducă, în continuare, cheltuielile. A început deja acest proces în domeniul salariilor, al ajutoarelor sociale, al pensiilor. Vedem însă că este un proces foarte dificil social şi politic, nemulţumirea şi rezistenţa cu care este întâmpinat fiind normală.

Reporter: La ce creştere economică vă aşteptaţi în acest an şi care sunt factorii ce ar putea să o perturbe?

Aurelian Dochia: Mă aştept la o creştere economică de 1,5-2% în acest an. Evident că există factori care pot împiedica acest avans. Cea mai periculoasă mi se pare situaţia din Grecia, care riscă să nu-şi poată plăti datoria suverană, în lipsa unui sprijin internaţional consistent, care nu este înca garantat în întregime.

Scenariul cel mai dramatic poate presupune ca sistemul bancar din Grecia să fie foarte afectat, moment în care am vedea consecinţe şi asupra subsidiarelor din România ale unor bănci greceşti. Nu văd un pericol de intrare în faliment a vreunei bănci din ţara noastră, însă s-ar putea să asistăm la preluări şi fuziuni.

Cel mai important mi se pare faptul că situaţia din Grecia va contribui la creşterea costului finanţării în Europa, băncile şi statele fiind nevoite să plătească dobânzi mai mari ca să atragă fonduri. Mai mult decât atât, asistam deja la o creştere a discrepanţei între dobânzile la care se finanţează state aflate la extreme, precum Germania şi Grecia. Deşi ţara noastră s-a înscris pe o tendinţă favorabilă în privinţa dobânzilor de finanţare, iar sentimentul pieţelor pare să evolueze în acest sens, orice derapaj extern sau intern poate duce la o creştere a costului finanţării. Asta înseamnă că vom avea credite mai scumpe. O astfel de evoluţie ar face mai dificilă finanţarea investiţiilor şi a consumului. Implicit, pers-pectiva de creştere ar fi mai mică.

Criza din Grecia şi din celelalte ţări membre ale zonei euro este o adevărată piatră de încercare pentru însăşi existenţa monedei comune. Există scenarii care văd posibilă o restrângere a zonei euro la un număr mai mic de state, apropiate din punct de vedere economic. Se depun însă mari eforturi la nivel politic pentru găsirea unor soluţii de depăşire a acestei crize. Sper din toata inima ca proiectul Europei unite să treacă cu bine prin acest moment.

În concluzie, pe termen scurt, creşterea economică din ţara noas-tră ar putea fi afectată, în primul rând, de situaţia din Grecia şi zona euro. Pe plan intern, primul pericol sunt alegerile din 2012. Dacă nu va continua procesul de raţionalizare şi eficientizare a cheltuielilor publice, există ris-cul ca, undeva în viitor, să fie necesară creşterea impozitării. În această situaţie, vom vedea consecinţe negative asupra veniturilor, consumului şi investiţiilor private.

Important este ca economia să crească prin paşi mărunţi, cu res-pectarea echilibrelor macro-economice. Aceasta este sarcina autorităţilor centrale. La rândul lor, antreprenorii nu trebuie să fie îngrădiţi în deciziile lor de investiţii. Nici măcar stimulaţi.