Solicitările de fonduri Sapard din luna iunie au depăşit ca valoare o alocare financiară anuală

Ziarul BURSA #Companii #Fonduri Europene / 16 iulie 2006

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a primit, în luna iunie, un număr de 745 de proiecte, în valoare de 391 milioane de euro, fiind luna cu cele mai multe solicitări de fonduri Sapard de la începutul Programului, potrivit datelor APDRP. În fiecare zi, la centrele regionale ale APDRP, au fost depuse în medie 37 de proiecte Sapard în valoare de aproximativ 20 de milioane de euro.

"Iunie este luna cu cele mai multe solicitări de fonduri Sapard de la începutul Programului şi până în acest moment. Este o performanţă deoarece într-o singură lună au fost depuse proiecte Sapard a căror valoare depăşeşte fondurile alocate pentru un întreg an", a declarat Dan Gherghelaş, directorul general al APDRP, citat de Rompres.

Comparativ cu ultimele două luni, solicitările de fonduri Sapard înregistrează o tendinţă ascendentă. În luna aprilie au fost depuse 272 de proiecte, în valoare de 104 milioane de euro, iar în luna mai 720 de proiecte în valoare de 385 milioane de euro.

"Având în vedere această creştere a numărului de cereri de finanţare prin Sapard şi raportând valoarea acestora la fondurile disponibile prin acest program, există chiar posibilitatea de a opri depunerea proiectelor începând cu luna august", a precizat Gherghelaş. Cele mai multe fonduri au fost solicitate în iunie pentru inves-tiţii în exploataţii agricole (Măsura 3.1), fiind depuse 397 de proiecte, 53 la sută din totalul proiectelor depuse, cu o valoare totală de 108 milioane de euro. Achiziţionarea de utilaje şi maşini agricole, pentru care au fost depuse 263 de proiecte, precum şi înfiinţarea, popularea sau modernizarea fermelor de animale, păsări sau vegetale (acestea însumând 84 de proiecte depuse), sunt domenii pentru care potenţialii beneficiari au manifestat un interes crescut.

Un alt domeniu cu o foarte mare cerere este cel al indus-triei agroalimentare (Măsura 1.1), pentru care, numai în iunie, s-au depus 107 proiecte cu o valoare totală de 194 milioane de euro.

În cadrul acestei măsuri, cele mai numeroase cereri au fost pentru industria procesării cărnii, solicitări în număr de 41 cu o valoare de 86 milioane de euro. Pentru domeniul cerealelor s-au depus 19 proiecte în valoare de 32 milioane de euro. Diversificarea activităţilor economice (Măsura 3.4) cumulează 130 de proiecte cu o valoare totală de aproximativ 20 milioane de euro. În cadrul acestei măsuri, construcţia şi modernizarea pensiunilor turistice şi investiţiile în turis-mul rural au cumulat 81 de proiecte în valoare de peste 11 milioane de euro, iar investiţiile în apicultură, creşterea melcilor şi ciupercării au totalizat 38 de proiecte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb