Somaţia de plată vs. Ordonanţa de plată

Potrivit legii, în situaţia în care un debitor nu şi-a plătit datoria până la scadenţă, creditorul său poate iniţia o procedură în faţa instanţei de judecată pentru recuperarea creanţei sale, în termenul de prescripţie de trei ani. De asemenea, creditorii pot utiliza si prevederile Legii nr. 85/2006, respectiv legea insolvenţei, acolo unde acestea sunt aplicabile. Insolvenţa este eşecul unei persoane juridice în afacerile întreprinse. Aceasta reprezintă starea, care de cele mai multe ori este iremediabilă, pe care întreprinzatorul ar fi trebuit, dar nu a putut să o evite.

Din momentul intrării în vigoare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 119/2007, ca parte a responsabilităţilor asumate de România în procesul de integrare în Uniunea Europeană, coexistă două proceduri urgente privind recuperarea creanţelor, respectiv procedura somaţiei de plată, stabilită prin Ordonanţa Guvernului nr. 5/2001 si procedura ordonanţei de plată, stabilită prin OUG 119/2007. Raportat la cazul concret, creditorii pot opta pentru oricare dintre cele două proceduri urgente, dar pot, de asemenea, utiliza si procedura generală prevazută de Codul de procedură civilă, care necesită însă mai mult timp pentru o implementare integrală.

În situatia în care creditorul deţine informaţii suficiente privind solvabilitatea debitorului său, iar creanţa sa este atestată prin înscrisuri, atunci cea mai bună opţiune pentru creditor este să utilizeze una dintre cele două proceduri urgente.

Dacă procedura somaţiei de plată este o procedură frecvent utilizată si foarte cunoscută, ordonanţa de plată este un mijloc de recuperare a creanţelor mai puţin cunoscut şi, implicit, mai puţin folosit.

Atât procedura somaţiei, cât si cea a ordonanţei de plată se referă la creanţe certe, lichide si exigibile. O creanţă este certă, atunci când existenţa sa este neîndoielnică. Creanţa este lichidă atunci când cuantumul său este determinat sau determinabil. Creanţa este exigibilă numai atunci când a devenit scadentă.

Procedura somaţiei este o procedura specială si urgentă, ce poate fi utilizată numai pentru recuperarea creanţelor reprezentând sume de bani, rezultând din contracte sau din orice alte înscrisuri, semnate de ambele părti.

Ordonanţa de plată deţine o arie mai restransă de aplicare, în sensul că aceasta reglementează recuperarea creanţelor reprezentând sume de bani, ce decurg din contracte comerciale, definite drept acele contracte încheiate între comercianti, ori între comercianţi si autorităţi contractante.

În afară de natura obligaţilor din care izvorăsc creanţele deduse judecătii, anumite aspecte diferenţiază ordonanţa de plată de somaţia de plată, precum: mijloace de probă sunt mai numeroase, procedura de emitere a ordonanţei de plată este limitată in timp la maxim 90 zile, nedepunerea întâmpinării poate fi considerată o recunoastere a pretenţiilor creditorului, procedura concilierii prealabile nu este obligatorie. Astfel, în timp ce în procedura somaţiei de plată, facturile semnate de debitor reprezintă dovada de bază utilizată în faţa instanţei, procedura ordonanţei de plată permite o mai mare flexibilitate în ceea ce priveşte furnizarea dovezilor în instanţă. Prin urmare, un creditor ce utilizează această procedură poate depune în mod valabil, pe lângă facturi, si alte documente care să ateste creanţa sa faţă de debitor, cum ar fi corespondenţa cu acesta. Acesta este un aspect important in această procedură, ce o transformă într-o procedură mai avantajoasă pentru creditori în comparaţie cu somaţia de plată.

Un alt avantaj al ordonanţei de plată este faptul că, în cadrul acestei proceduri, debitorul îşi poate recunoaste parţial datoria, în timp ce procedura somaţiei nu permite o asemenea recunoaştere parţială. Astfel, judecătorul poate emite o decizie în acest sens, iar creditorul îşi va putea recupera o parte a creanţei sale, în timp ce, pentru restul creanţei pretinse, poate introduce o cerere in instanţă în temeiul procedurii generale prevăzute de Codul de procedură civilă.