SONDAJ: Aproape 90% dintre românii care au mers pe litoral în ultimii 3 ani vor să revină în vacanţă la vară

G.D.
Miscellanea / 27 octombrie 2022

Aproape 90% dintre românii care au mers pe litoral în ultimii 3 ani vor să revină în vacanţă la vară

Un sondaj realizat de compania Litoralulromanesc.ro relevă faptul că cei mai mulţi români care şi-au petrecut vacanţa de vară în staţiunile autohtone în ultimii trei ani intenţionează să revină pe litoral în sezonul estival 2023, conform unui comunicat remis redacţiei. Astfel, potrivit cercetării la care au participat 4.026 de persoane, peste 87% dintre respondeţi au declarat că iau în calcul această destinaţie pentru o vacanţă vara viitoare, în vreme ce aproape 11 procente nu au luat încă o decizie în această privinţă.

Potrivit sursei citate, mai mult decât atât, românii care au de gând să-şi rezerve un sejur pe litoralul românesc pentru 2023 susţin că au în vedere alocarea unui buget mai mare pentru pachetul turistic. Astfel, peste jumătate dintre participanţii la sondaj (56,7%) au declarat că sunt dispuşi să plătească mai mult pentru sejurul la Marea Neagră, în timp ce puţin peste 37% afirmă că vor aloca aceeaşi sumă ca în 2022. Invitaţi să indice un prag tarifar până la care sunt dispuşi să meargă, peste 64% dintre respondenţi au precizat că iau în calcul să plătească peste 2000 lei pentru sejurul la mare, iar 30,3% se gândesc să aloce între 1000 şi 2000 de lei pe vacanţă. Doar 3,6% îşi propun să acorde un buget de sub 1000 de lei per sejur.

"Rezultatele obţinute arată că litoralul românesc se bazează pe turişti fideli, adică persoane care au mers la Marea Neagră, au testat serviciile din destinaţie, şi-au format o opinie în privinţa cazării, ştiu la ce să se aştepte când vine vorba despre plaje, activităţi, restaurante etc. Iar interacţiunea avută cu destinaţia i-a convins să revină aici; aceasta este concluzia clară a cercetării, care vine să întărească rezultatele unui studiu anterior realizat de noi privind gradul de satisfacţie a turiştilor de pe litoral ce a relevat că românii sunt mulţumiţi de curăţenia din hoteluri, de serviciile primite, de personal, de raportul calitate-preţ, fiecare dintre aceste categorii fiind evaluată cu note de peste 8 din maxim 10. Este foarte important că am reuşit să câştigăm încrederea lor şi să îi convingem că litoralul autohton merită să fie principala opţiune când vine vorba despre planurile pentru vacanţa de vară", afirmă Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Românii care îşi fac vacanţele pe litoralul autohton se orientează, în proporţie covârşitoare, către unităţile de cazare de 3 (58,5%) şi 4 stele (26,1%), iar în ceea ce priveşte serviciile incluse în pachetul turistic, cei mai mulţi - 37% - au declarat că preferă sejururile all inclusive, în vreme ce 29,6% caută cazare cu mic dejun. Cei mai puţini - 13,3% - sunt interesaţi de un pachet ce include doar cazarea, iar restul preferă variantele de cazare cu demipensiune, subliniază sursa citată.

Cifrele obţinute în urma cercetării confirmă şi clasamentul staţiunilor preferate, aşa cum l-a indicat bilanţul prezentat de Litoralulromanesc.ro la finalul sezonului estival 2022. Astfel, staţiunea Eforie Nord este preferata persoanelor care au participat la sondaj, clasându-se pe prima poziţie cu 26,5%. Pe locul al doilea se află Mamaia, staţiune aleasă de 20,6% dintre respondenţi. Urmează pe poziţia a treia, dar la mare distanţă de primele două clasate, staţiunea Saturn - cu 9,4%, şi pe locul 4 - Neptun, cu 7,7%. Topul 5 este completat, la egalitate, de Venus şi Jupiter.

"Cel mai probabil, preferinţa pentru staţiunea Eforie Nord va fi menţinută şi în sezonul estival 2023, aşa cum s-a întâmplat în sezonul 2022, când mulţi dintre turiştii care mergeau în Mamaia s-au orientat spre sudul litoralului, în special către Eforie Nord. Dacă Mamaia îşi va redobândi prima poziţie în topul staţiunilor preferate depinde foarte mult de modul în care autorităţile vor implementa o strategie coerentă în ceea ce priveşte taxa de parcare în staţiune, iar hotelierii vor şti să îi câştige pe turişti cu oferte atractive", adaugă reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

Datele colectate mai arată că cei mai mulţi români merg în vacanţă pe litoralul românesc împreună cu familia (68%) sau cu partenerul/partenera (aproape 21%), în vreme ce prietenii sunt aleşi pentru vacanţă de doar 5,6% dintre respondenţi. 72% dintre participanţii la sondaj merg în această destinaţie o singură dată pe an, litoralul fiind frecventat de două sau mai multe ori pe an de restul respondenţilor.

La sondajul online efectuat de Litoralulromanesc.ro în perioada 7-14 octombrie au participat 4.026 de persoane. În ceea ce priveşte datele demografice, peste două treimi dintre respondenţi sunt în categoria de vârstă 35-54 de ani, 15% sunt din categoria de vârstă 55-65 de ani, 10,5% au vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani, aproape 5 procente au peste 65 de ani şi doar 1% au între 18 şi 24 de ani, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb