SONDAJ ARP: DACĂ DUMINICA VIITOARE AR AVEA LOC ALEGERI, PNL şi PSD ar fi pe primele două locuri

Andrei Stan
Politică / 8 decembrie 2015

Mai mult de jumătate dintre cetăţeni cred că este nevoie de partide noi pe scena politică, în timp ce, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, PNL şi PSD ar obţine un scor apropiat (35%, respectiv 34%), potrivit unui sondaj al Agenţiei de Rating Politic (ARP) realizat în perioada 2-6 decembrie.

Astfel, 51% dintre respondenţi susţin că în ţara noastră este nevoie de partide noi, iar 44% că nu este nevoie, în timp ce 5% nu au răspuns.

Respondenţii cred în majoritate că actualele partide reprezintă mai degrabă interesele liderilor de partid. Astfel, 70% dintre cei chestionaţi au dat acest răspuns. 6% dintre respondenţi susţin că actualele partide reprezintă mai degrabă interesele alegătorilor, în timp ce 19% cred că acestea reprezintă echilibrat şi interesele alegătorilor şi ale liderilor, iar 5% nu ştiu sau nu răspund.

În schimb, 60,5% dintre respondenţi sunt de părere că partidele se pot reforma, în timp ce 31% cred contrariul. 8,5% nu au răspuns în acest caz.

De asemenea, sondajul relevă că 41% dintre români s-ar prezenta la vot dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri.

35% dintre cei chestionaţi ar vota cu PNL dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 34% cu PSD, 7,5% cu MP, 6,5% cu ALDE şi 5% cu PRM. Sub 5% ar obţine UDMR (4%), UNPR (2,5%), PNŢCD (2,5%), M10 (1,5%) şi PSRO (1,5%).

Dacă în această listă s-ar găsi şi un partid nou înfiinţat susţinut de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş, 41% dintre respondenţi şi-ar păstra opţiunea de a vota alte formaţiuni, în timp ce 35% au răspuns că ar opta pentru acesta. 11% au spus că sunt indecişi, 8% că nu ar mai merge la vot, iar 5% nu au răspuns.

Cel mai important criteriu de a selecta politicieni credibili este în opinia românilor ca aceştia să nu fie corupţi (48,5%). În topul acestor criterii se mai află competenţa (21%), să nu fie urmăriţi sau condamnaţi penal (9%), să aibă declaraţie de avere corectă (8%), să nu fie în conflict de interese cu afaceri (3,5%), să nu fie traseişti (3%), să nu fie un caz de nepotism (2%), să nu fi plagiat (1,5%), să nu fie colaboratori ai serviciilor secrete (1%).

Pe de altă parte, 41% dintre cei chestionaţi cred că este o soluţie bună ca premierul Dacian Cioloş să fie preşedintele PNL. Tot 41% cred că este o soluţie proastă ca actualul prim-ministru să fie preşedintele liberalilor.

55% dintre votanţii PNL au răspuns că ar fi o soluţie bună ca Cioloş să conducă partidul, iar 31% - o soluţie proastă.

Totodată, din totalul respondenţilor, 30% susţin că ar fi o soluţie proastă ca vicepremierul Vasile Dîncu să fie preşedintele PSD, iar 29% că ar fi o soluţie bună.

Votanţii PSD cred în proporţie egală de 33% că ar fi o soluţie bună, dar şi proastă ca Dîncu să fie preşedintele PSD.

Sondajul a fost realizat de Agenţia de Rating Politic, în perioada 2-6 decembrie, pe un eşantion reprezentativ pentru populaţia României de 950 de persoane, cu interviuri telefonice şi are o eroare de 3,2%. ARP este o companie de consultanţă, strategie politică şi cercetare de piaţă, fondată şi condusă de consultant politic Cristian Andrei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb