SONDAJ REUTERS: Dobânzile negative ale BCE nu fac rău economiei, dar nu stimulează inflaţia

A.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 18 februarie 2020

Dobânzile negative ale BCE nu fac rău economiei, dar nu stimulează inflaţia

Politica dobânzilor negative derulată de Banca Centrală Europeană (BCE) nu dăunează economiei zonei euro, dar nu va reuşi să aducă inflaţia la ţinta băncii centrale, conform unui sondaj realizat de Reuters în rândul economiştilor.

BCE a redus ratele dobânzilor sub zero în iunie 2014 ca să combată inflaţia scăzută şi să impulsioneze creşterea slabă a zonei euro, dar politica sa a fost criticată, în special de bănci, economişti şi pensionari.

Chiar şi unii decidenţi din cadrul BCE au evidenţiat modul în care dobânzile negative pot alimenta bulele unor active şi pot susţine afaceri ineficiente.

Mai mult de două treimi (30 din 41) dintre economiştii intervievaţi în sondajul Reuters, realizat în intervalul 10-14 februarie, spun că politica BCE nu face mai mult rău decât bine economiei din zona euro.

"Nu cred că ne aflăm la nivelul la care dobânzile sub zero încep să aibă un impact negativ", a declarat Anatoli Annenkov, economist principal pentru Europa la Societe Generale, adăugând: "Cea mai mare îngrijorare este legată de perioada de timp în care trebuie aplicate do­bânzile mici sau chiar negative. Acestea au un impact asupra rentabilităţii şi industriei bancare. Cred că BCE încă este în regulă cu această politică, dar cu multe semne de întrebare cu privire la ce pot face în viitor ratele negative".

Ca alte bănci centrale majore, BCE este aşteptată să îşi menţină politica în acest an, mai ales că banca centrală a zonei euro efectuează o revizuire largă a activităţilor sale în condiţiile în care noul preşedinte, Christine Lagarde, a preluat conducerea instituţiei. Menţinerea politicii vine în pofida unei perspective scăzute privind creşterea globală şi inflaţia, a unui mediu comercial turbulent şi a izbucnirii coronavirusului în China, care afectează încrederea mediului de afaceri la nivel mondial.

Sondajele publicate de Reuters în ultimii ani au arătat în mod repetat că BCE nu va reuşi să ducă inflaţia la ţinta sa de sub 2%, în ciuda dobânzilor aflate la un nivel minim record, a achiziţiilor de active şi împrumuturilor ieftine pe termen lung. Până acum, concluziile acestor sondaje au fost corecte.

"Nu cred că mai e ceva ce poate face banca centrală", este de părere Andrew Kenningham, economist pentru Europa la Capital Economics. Aces­ta subliniază: "Este similar cu situaţia pe care am văzut-o în Japonia de mult timp, în care autorităţile au ajuns la capătul drumului. (...) Politicile neconvenţionale precum relaxarea cantitativă şi dobânzile negative, respectiv împrumuturile bancare ieftine au o tracţiune limitată. Deci, nu cred că politica monetară poate ajuta foarte mult".

Sondajul Reuters preconizează că inflaţia din zona euro va fi, în medie, de 1,3% anul acesta, nivel estimat de economişti şi în urmă cu o lună. În opinia lor, inflaţia din uniunea monetară nu va atinge ţinta BCE cel puţin până în 2022.

PIB-ul zonei euro este preconizat să crească cu o medie de 0,2%-0,3% în fiecare trimestru până în 2022.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb