Sony a lansat, pe piaţa noastră, noile notebook-uri VAIO C şi VAIO E, care se remarcă prin design-ul inedit, în culori intense. Pe lângă design-ul inovator, noile notebook-uri din seria VAIO C sunt caracterizate de portabilitate şi performanţă. Ambele serii de notebook-uri dispun de butoane WEB şi ASSIST, pentru accesul rapid la Internet şi pentru menţinerea sistemului în condiţii optime.
Portofoliul VAIO din acest sezon include şapte serii de notebook-uri multimedia, ultra-portabile şi business. În gama business se regăseşte seria VAIO S, cu modele disponibile în două culori - alb şi negru. Gama multimedia cuprinde seriile VAIO F21Z 3D, VAIO F22S, VAIO EH, VAIO EJ şi seria colorată VAIO CA cu patru culori (roşu, alb, portocaliu şi verde). În gama ultra-portabilă se regăseşte seria VAIO YB de 11,6 inci, bazată pe platforma AMD Fusion, disponibilă în 2 culori: argintiu şi roz.
Preţurile notebook-urilor colorate se ridică la circa 3.400 de lei. Acestea vor fi disponibile în magazine în aproximativ două săptămâni.
Mircea Stoicescu, Trade Marketing Manager Sony România, a precizat, ieri, în cadrul lansării noilor modele VAIO, că, în primul trimestru al anului în curs, piaţa a înregistrat o creştere cantitativă a vânzărilor de 10-15%.
Sony este producător de sisteme audio, video, de comunicaţii şi tehnologie a informaţiei. Oferind o gamă completă de produse electronice, muzică, imagini, jocuri, afaceri online, Sony reprezintă unul din brand-urile lider în divertismentul digital, având aproximativ 170.000 de angajaţi, în întreaga lume.