Sorin Oprescu: Reforma sănătăţii înseamnă falimentul sistemului sanitar din România

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 1 iunie 2006

Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti(CMMB) consideră că intrarea în vigoare, în ciuda tuturor protestelor lumii medicale, a pachetului de legi pentru "reforma sănătăţii înseamnă falimentul sistemului sanitar din România, iar momentul actual este unul de haos".

Preşedintele CMMB, prof. dr. Sorin Oprescu, a declarat ieri într-o conferinţă de presă că practic nu mai există un contract-cadru valabil, sistemul sanitar funcţionând după un contract-cadru care nu mai are suport legal. Furnizorii de servicii medicale nu vor mai putea fi plătiţi, nici spitalele, şi, exact în acest moment, se schimbă şi directorii. În legătură cu scăderea vârstei de pensionare la 62 de ani pentru bărbaţi şi 57 de ani pentru femei, preşedintele CMMB susţine că astfel vor fi scoşi din sistem mai mult de 2.000 de medici pe care nu are cine să-i înlocuiască. În plus, potrivit lui Sorin Oprescu, aceas-ta contravine prevederilor UE, care cere tuturor statelor să se adapteze progresiv la creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani, fără discriminare între femei şi bărbaţi.

El a amintit şi de legea 361 /2005 care prevedea pensionarea medicilor la 65 de ani. O altă problemă - a continuat Sorin Oprescu - care a contribuit la haos este intrarea în vigoare a Legii 195/2006, lege cadru privind descentralizarea, potrivit căreia unităţile sanitare publice sunt în administrarea exclusivă a consiliului local ori a consiliului judeţean, autorităţile locale având dreptul exclusiv de decizie şi de asigurare a resurselor şi mijloacelor materiale. Aceas-tă lege anulează automat motivul în baza căruia au fost destituite conducerile spitalelor - subordonarea lor Ministerului Sănătăţii Publice.

Prof. dr. Sorin Oprescu a spus că va monitoriza în perioada următoare toate declaraţiile din Parlament sau la diferite adunări ale medicilor parlamentari care au susţinut pachetul de legi şi va face publică lista aces-tora pentru ca cetăţenii să ştie cine se fac vinovaţi de actuala situaţie din sistemul de sănătate. El a făcut referire şi la faptul că au fost discuţii în care, în loc să se pună problema sistemului de sănătate, s-a abordat împărţirea spitalelor pentru PNL şi PD. Sorin Oprescu consideră că amestecul politicului în sistemul de sănătate este cel care a generat situaţia actuală. CMMB solidar cu colegiile judeţene şi Colegiul Medicilor din România cere primului ministru şi mi-nistrului sănătăţii să corecteze până nu este prea târziu inadvertenţele acestor acte normative pentru ca sistemul să devină funcţional. Actul medical este făcut de medici, şi nicio reformă medicală nu se poate realiza dacă medicii nu cred în ea, a mai subliniat preşedintele CMMB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb