Specializare în nimic

Am ajuns în punctul din care nici nu ne mai indignăm. Apare câte o grozăvie, de neimaginat cu câţiva ani în urmă. Dăm din mână a lehamite şi sperăm că apucăm şi ziua de mâine. Uneori nici măcar nu sesizăm că se petrece ceva.

Aşa este cazul acum. "România Educată" a pus în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Educaţiei, proiectul unui Ordin de Ministru pentru introducerea "licenţelor cu dublă specializare". În alte vremuri, textul afişat ar fi suscitat discuţii. Critici, scandal, proteste. Acum, tăcere totală. Merită să vedem despre ce este vorba.

Ordinul este, de fapt, o listă de diplome cu "dublă specializare" pe care facultăţile din România le vor putea oferi studenţilor. O listă foarte lungă - 209 asemenea licenţe "duble". Te uiţi şi te minunezi. Unele dintre licenţele în cauză par să fie erori de Copy-Paste. Spre exemplu, licenţa în "Geografie/Ştiinţe Aplicate în Criminalistică". Sau "Amenajări şi construcţii hidrotehnice/Construcţii pentru sisteme de alimentări cu apă şi canalizare". În fine...

Ce anume crede actuala ministră a Educaţiei că va obţine prin introducerea diplomelor de acest tip? Am fost curios ce spun studiile de specialitate. Pentru a scurta povestea, vă spun concluzia: studiile au arătat că există beneficii (marginale), dar şi dezavantaje (tot marginale). Mai pe româneşte, diplomele cu dublă specializare sunt ca apa sfinţită. Nu fac nici bine, dar nici rău. Atunci pe ce s-a bazat ministra atunci când a anunţat această "reformă"?

Probabil pe nimic, dar necazul de abia acum începe. Studiile la care am făcut trimitere sunt din Statele Unite. La noi, situaţia este fundamental diferită. După 1989 s-au întâmplat două lucruri relevante pentru discuţia noastră.

Primul este reducerea brutală a numărului de ore necesare pentru obţinerea unei diplome. Înainte de 1989, când eram student, aveam ore şi sâmbăta (şase ore, dacă îmi amintesc bine). Acum, sâmbăta este liberă. Sunt şi mai multe sărbători. Acum, încărcătura de cursuri în zilele "lucrătoare" este mai mică. Înainte de 1989, în trei zile din cele şase "lucrătoare" aveam opt ore de curs (cu două ore de pauză). Acum, aşa ceva este de neimaginat. Colac peste pupăză, anii necesari obţinerii unei diplome de licenţă s-au redus de la patru la trei ani. Pe scurt, dacă faceţi o socoteală simplă, veţi vedea că astăzi un absolvent are în spate, în medie, cam jumătate din orele de curs şi de seminar pe care le avea un absolvent înainte de 1989.

A doua problemă colosală este scăderea nivelului liceului. Cuplată cu inflaţia de locuri la facultate, aceasta a dus la intrarea în facultăţi a unor oameni care - pentru a mă exprima politicos - nu aveau nici o treabă cu facultatea. Dovadă că la multe facultăţi procentul celor care abandonează cursurile în primul an urcă spre 40%. Facultăţile s-au adaptat în acest ecosistem. Cei mai mulţi profesori au scăzut nivelul cursurilor. Unii mi-au mărturisit că este imposibil să mai ţină cursurile de altădată unor studenţi care sunt, mulţi dintre aceştia, la nivelul clasei a IX-a a liceului de acum treizeci sau patruzeci de ani.

Aşadar, se vede clar, de pe Lună, că viciul învăţământului superior românesc este unul al sub-specializării. Altfel spus, absolvenţii tipici au un nivel foarte "subţire" al cunoştinţelor. Nu vă miraţi că Nvidia, SpaceX, Apple, Tesla sau Merck nu calcă prin România. Mulţi investitori se plâng de nivelul scăzut al absolvenţilor din universităţile româneşti. În Global Skills Report (2023), România este pe un jalnic loc 54. Mai rău decât Bahrein (53), Ruanda (52) sau Camerun (48). Pare logic. În topul Shanghai al universităţilor, nici o universitate din România nu apare în primele 1.000 din lume. Unde apar însă universităţi din Tunisia, Serbia sau Iordania. În topul QS apar doar trei universităţi (Cluj, Bucureşti şi Iaşi), însă abia în intervalul 1.000-1.200. Ca să apreciaţi magnitudinea dezastrului, să spunem doar că Bangladesh are două universităţi în intervalul 800-1.000. Universitatea din Minsk (Belarus) este pe locul 288 global, ceea ce Universitatea din Bucureşti nu poate nici măcar să viseze.

Dar, dacă sub-specializarea este problema, atunci cum se explică această iniţiativă, a "dublei specializări"? Este ca şi cum încerci să dregi o ciorbă prea lungă turnând apă peste zeama care fierbe.

Să luăm o propunere de pe listă, la întâmplare. Finanţe şi Bănci, cuplată cu Economia mediului (?). În loc să studieze Finanţe trei ani, studenţii vor face şi Economia Mediului (nu îmi este clar ce înseamnă asta, dar suspectez că nu le este clar nici tovarăşilor din Minister). Deci, vom avea absolvenţi "cu jumătate de normă" în Finanţe-Bănci, dar care vor şti câte ceva (dar tot pe jumătate faţă de un absolvent normal) despre Economia Mediului. Unde să se angajeze aceşti savanţi făcuţi "pe puncte"? Într-o bancă comercială? La BNR? În pădurile României?

Ca să nu mai vorbesc despre alte complicaţii ale schemei... Sunt curios, spre exemplu, cum vor acomoda facultăţile noile programe "duble"? Presupun că mulţi profesori vor fi aduşi din exterior, la "plata cu ora". Are idee ministra în ce hal sunt plătite aceste ore? De unde bani pentru cursurile care nu sunt în norma de bază a cadrelor didactice de la o facultate?

Probabil e inutil să aşteptăm un răspuns raţional. La fel ca celelalte măsuri ale "României Educate", şi această iniţiativă va fi un eşec şi va fi abandonată. Asta dacă vom avea noroc. Pentru că mai există posibilitatea ca arhitecţii haosului să mai demoleze încă un perete de rezistenţă al educaţiei din ţara aceasta.