Spionii de la Black Cube şi-au recunoscut faptele

Diana Mihu
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 25 octombrie 2016

Spionii de la Black Cube şi-au recunoscut faptele

Actualizare 13:50 SRI reacţionează la acuzaţiile de implicare în dosarul Black Cube

Serviciul Român de Informaţii (SRI) respinge afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la implicarea conducerii SRI în dosarul Black Cube, potrivit unui comunicat de presă.

"În legătură cu speculaţiile apărute în spaţiul public în care numele directorului SRI, domnul Eduard Hellvig, este menţionat de către persoane faţă de care se efectuează urmărirea penală, Serviciul Român de Informaţii face următoarele precizări. Serviciul Român de Informaţii nu comentează pe marginea unor dosare penale aflate în lucru. Serviciul Român de Informaţii respinge cu fermitate afirmaţiile apărute în spaţiul public referitoare la implicarea conducerii SRI în dosarul Black Cube. Menţionam că niciodată, în nicio situaţie şi în niciun context directorul SRI nu a discutat direct sau indirect cu persoanele cercetate de procurori în acest dosar. De altfel, SRI a contribuit determinant, cu aprobarea directorului şi potrivit competenţelor legale, la furnizarea de informaţii relevante care au condus la începerea urmăririi penale în acest caz", se arată în sursa citată.

(M.I.)

---------

Spionii din dosarul Black Cube şi-au recunoscut faptele în faţa procurorilor DIICOT şi şi-au negociat pedepsele în acordul de vinovăţie, acord care a ajuns în instanţă, transmite Digi24.ro.

Avocaţii suspecţilor au negociat ca aceştia să primească o pedeapsă de 3 ani cu suspendare.

În luna august, procurorii au făcut audieri şi în Israel. Doi procurori s-au întors în ţară cu probe importante. Ar fi reuşit să stea de vorbă şi cu reprezentanţi ai firmei Black Cube, firma acuzată că şi-a trimis doi angajaţi în România pentru a o spiona pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Pe lista celor doi angajaţi ai Black Cube se aflau şi alte persoane publice din România.

Şefa DNA a declarat însă că tentativa de spionaj la adresa ei nu a reuşit.

"Mail-urile mele şi ale familiei nu au fost sparte. Din verificările pe care le-am făcut nici măcar nu s-a încercat acest lucru. Au fost doar telefoane care au fost date în mod repetat şi insistent familiei şi prietenilor apropiaţi. Este o anchetă în derulare la DIICOT. Sper să afle cât mai repede şi cât mai complet adevărul. Cu siguranţă sunt implicate persoane pe care noi le-am investigat sau persoane care susţin persoanele pe care noi le-am investigat", a declarat şefa DNA.

Potrivit DIICOT, Ron Weiner este suspectat de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

Pe David Geclowicz, procurorii îl suspectează de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.

Ei au conspirat cu un fost ofiţer al Serviciului Român de Informaţii pentru spionarea şi compromiterea procurorului-şef al DNA, dar planul a fost dejucat de DIICOT, însă în acest moment este foarte greu de identificat beneficiarul real al acţiunilor Black Cube pe teritoriul României.

Compania Black Cube a fost fondată în 2010 în Tel Aviv de către doi foşti ofiţeri de informaţii israelieni, Dan Zorella şi Avi Yanus, şi are sucursale atât în Londra, cât şi în Paris. Compania oferă servicii juridice şi de intelligence, conform aceleiaşi surse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb