Stadionul "Lia Manoliu" va deveni un minioraş al sporturilor

C.P.
Companii #Imobiliare / 26 aprilie 2010

Pentru continuarea lucrărilor de construire a stadionului "Lia Manoliu", necesare finalizării cât mai rapide a reabilitării complexului, Primarul Neculai Onţanu a semnat cererea de prelungire a autorizaţiei de construire, eliberată în urmă cu doi ani, şi a avizat favorabil documentaţia depusă de Primăria Municipiului Bucureşti.

Stadionul "Lia Manoliu" va deveni un minioraş al sporturilor, după modelul similar al celui din Frankfurt (Germania). Termenul de finalizare a fost stabilit pentru anul 2011, înainte de competiţia internaţională de fotbal "Europa League", fiind un proiect de mare importanţă care pune bazele singurului stadion din ţară ce va corespunde şi celor mai exigente cerinţe în domeniu.

Arena Naţională urmează să aibă o capacitate de 55.000 de locuri pentru spectatori, din care 20.000 de locuri vor fi la tribuna I, căi de acces auto şi pietonale, restaurante şi săli de conferinţe. Pentru confortul spectatorilor, tribunele se vor acoperi cu o membrană uşoară, întinsă, susţinută de un sistem de cabluri dispuse radial.

Potrivit proiectului elaborat de JW Max Bogl - Astaldi şi UAUIM - CCPEC se lucrează la construirea a două subsoluri în care sunt amenajate locurile de parcare, spaţiile tehnice şi cele destinate echipelor de fotbal, antrenorilor şi reprezentanţilor presei, precum şi accesul fotbaliştilor. La parter sunt prevăzute accesele spectatorilor şi spaţiile destinate lojelor. Etajul I este destinat lojelor pentru oaspeţii de onoare, etajul II cuprinde inelul de distribuţie al circulaţiilor pentru spectatori, circulaţie care deserveşte balconul stadionului ce va avea o capacitate 35.450 locuri.

Unul din elementele de unicitate este dat de accesul suporterilor la meciurile de fotbal care se va face simultan prin cele 94 de căi de acces, astfel încât spectatorii se vor putea prezenta cu cel mult 20 de minute înainte de începerea partidelor şi nu cu cel puţin cu două ore cum se face în prezent pe toate stadioanele existente.

Finanţarea executării lucrărilor la "Arena Naţională" este suportată de Primăria Municipiului Bucureşti şi Guvernul României.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb