English
• Aspecte legale cu privire la revocarea doamnei Laura Codruţa Kövesi, din funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie
Prin Decizia CCR nr. 45/30 ianuarie 2018 şi Decizia nr. 358/30 mai 2018, Curtea Constituţională a încălcat prevederile Constituţiei României, deşi această autoritate publică este garantul ei (art. 142 alin. 2 Constituţie). Ambele decizii constituie temeiul juridic care a stat la baza revocării doamnei Laura Codruţa Kövesi, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Decizia CCR nr.45/30 ianuarie 2018 a avut ca obiect "soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor", iar Decizia nr. 358/30 mai 2018 "soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, în principal, şi dintre Guvernul României şi Preşedintele României, în subsidiar, determinat de refuzul Preşedintelui României de a da curs cererii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie".
Din perspectiva juridică, punctul nodal pentru ambele decizii ale Curţii Constituţionale îl constituie art.54 alin.(1) - (4) din Legea nr.303/2004 care reglementează numirea şi revocarea Procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi adjunctul acestuia, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, adjuncţii acestuia, procurorii şefi de secţie ai acestor parchete, precum şi procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi adjuncţii acestora.
Sub aspect politic, miza nu consta doar în îndepărtarea doamnei Laura Codruţa Kövesi, ci şi în epurarea tuturor procurorilor cu funcţii de conducere care anchetează cazuri de corupţie în care sunt implicaţi politicieni, precum şi alte persoane cu putere şi influenţă politică şi în economie. Textul art.54 alin.(1) - (4) din Legea nr.303/2004 stabileşte că procurorii cu o vechime mai mare de 10 ani sunt numiţi/revocaţi în funcţiile de conducere enumerate de către Preşedintele României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Textul art.54 datează din 2004. Dar, anul acesta Partidul Social Democrat a intervenit pentru modificarea Legii nr. 303/2004, inclusiv a art.54 astfel încât Preşedintele să nu aibă niciun drept de veto în numirea/revocarea procurorilor în funcţii de conducere administrativă, propuşi de ministrul justiţiei. Legea de modificare a Legii nr.303/2004 este contestată în acest moment la Curtea Constituţională a României.
Constituţia României, la art.134 alin.(1), stabileşte că numirea în funcţie a judecătorilor şi procurorilor se face de Preşedintele României la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. În textul Constituţiei nu există nicio menţiune expresă că ministrul justiţiei ar avea dreptul şi obligaţia de a face propuneri de numire a procurorilor în funcţii de conducere, deşi toţi procurorii, indiferent dacă au sau nu funcţii de conducere, se află sub autoritatea sa (art.132 alin.1 Constituţie). Nu se ştie ce se înţelege prin conceptul de "autoritate", întrucât nu avem un text legal care să-l definească. Deseori, chiar şi în deciziile CCR, s-a comentat că textul art.134 alin.(1) din Constituţie nu s-ar referi la numirea într-o funcţie administrativă de conducere a procurorilor şi judecătorilor, ci la numirea în profesie, deşi textul constituţional nu face vreo distincţie de acest tip. Aparent, textul art.134 alin.(1) din Constituţie este deficitar redactat. Numai că o constituţie conţine norme cu valoare de principiu. Constituţia unei ţări nu este cod şi nici normă subsidiară legii ca să detalieze orice situaţie juridică. Tocmai de aceea, dacă suntem de bună credinţă, în interpretarea art.134 alin.1 din Constituţie trebuie să luăm în considerare ambele situaţii juridice, şi anume: numirea în profesie şi numirea în funcţie a procurorilor, prin care se înţelege deopotrivă funcţie de execuţie şi de conducere. Nu se poate stabili printr-o lege - ierarhic inferioară Constituţiei - altceva decât este înscris în Constituţie, pentru că "unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem"/ "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". Pe cale de consecinţă, ministrul justiţiei nu are niciun drept să facă propuneri de numire/revocare a procurorilor în funcţii de conducere.
Dar, ignorând art.134 alin.(1) din Constituţie, prin Decizia nr.45/2018, Curtea Constituţională a preferat să dea o altă interpretare art.54 din Legea nr.303/2004, axându-se pe art.132 alin.1 din Constituţie care face referire la faptul că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, fără să mai stabilească o conexiune între acest articol şi alte dispoziţii din Constituţie. Prin Decizia nr.45/2018 (paragraful 165) Curtea Constituţională stabileşte că "în interpretarea gramaticală a art.54 alin.(4) din Legea nr.303/2004, Preşedintele este obligat să revoce procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie la propunerea ministrului justiţiei. Aceasta, întrucât acţiunea Preşedintelui este descrisă prin termenul revocă, iar nu de o eventuală sintagmă de tipul poate revoca. Cât priveşte interpretarea logică şi sistematică a Constituţiei, se arată că există o obligaţie a Preşedintelui de a da curs cererii de revocare, de natură să pună în valoare principiul cooperării loiale între autorităţile publice". Fraza pe care am reprodus-o din Decizia CCR nr.45/2018 nu are nicio legătură cu dispoziţiile Constituţiei României, unde nu există sintagma "obligaţia Preşedintelui de a da curs cererii de revocare". Dând o asemenea interpretare, Curtea Constituţională răstoarnă ierarhia actelor normative, pentru că pune mai presus de Constituţie, dispoziţiile art.54 din Legea nr.303/2004, care nu sunt constituţionale. Interpretarea Curţii Constituţionale este arbitrară şi practic aduce o revizuire implicită a textului Constituţiei la art.134 alin.1, întrucât fixează întinderea competenţei/atribuţiilor constituţionale ale Preşedintelui României şi ale ministrului justiţiei, în favoarea celui din urmă, deşi, după cum arătam, acesta nu are nicio legătură cu procedura de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi nici a altor procurori, potrivit Constituţiei. Ca să rezum ceea ce am scris până acum, temeiul revocării doamnei Laura Codruţa Kövesi, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, îl constituie în primul rând Decizia nr.45/30 ianuarie 2018, prin care s-a respins obiecţia de neconstituţionalitate la art.54 din Legea nr.303/2004, precum şi la nu mai puţin de 27 de prevederi din Legea de modificare a Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, pe care nu le analizez in acest articol având o altă importanţă. Întrucât Curtea Constituţională a respins obiecţia de neconstituţionalitate la art.54 din Legea nr.303/2004, formulată de opoziţia politică din parlament, de drept a dat câştig de cauză PSD, astfel încât s-a eliminat dreptul de veto al Preşedintelui la propunerile de numire/revocare a procurorilor şefi, formulate de ministrul justiţiei, precum şi rolul de avizare a Consiliului Superior al Magistraturii a cărei relevanţă juridică dispare.
Decizia nr.358/30 mai 2018 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministrul justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, a avut suport legal în Decizia nr.45/2018. Prin Decizia nr.358/30 mai 2018 Curtea Constituţională a constatat "existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi", ca urmare a conţinutului art.54 care pe fond conferă ministrului justiţiei o competenţă pe care nu ar trebui să o aibă, potrivit Constituţiei. Pe de altă parte, în fapt propunerea de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a generat un conflict între ministrul justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii care din punct de vedere constituţional trebuia soluţionat de preşedinte, în situaţia în care Legea de modificare a Legii nr.303/2004 prin art.54 nu ar fi limitat dreptul de veto al şefului statului.
Prin Decizia nr.53 din 28 ianuarie 2005, Curtea Constituţională a stabilit "că un conflict juridic de natură constituţională presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor". Aşadar, Curtea Constituţională a decis că se poate pronunţa în situaţii de conflict de competenţă. Ori, în procedura de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, nu a existat niciun conflict de competenţă. Preşedintele nu şi-a arogat nicio competenţă care ar aparţine de drept altei autorităţi publice, nu a omis să se pronunţe şi nici nu a refuzat să îndeplinească vreun act. Din contră. Examinând actele depuse de Consiliul Superior al Magistraturii, preşedintele a refuzat propunerea de revocare a doamnei Laura Codruţa Kövesi, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Prin urmare, preşedintele a îndeplinit un act. De aceea, nu a existat niciun conflict de natură constituţională între preşedinte şi ministrul justiţiei, astfel încât Curtea Constitutionala să-l soluţioneze potrivit art. 146 lit.e) din Constituţie. Pe de altă parte, nu există nici situaţii de conflict care rezidă din textul Constituţiei în cazul dedus judecăţii. Eventual, starea de conflict ar fi putut fi generată de art.132 alin.(1) Constituţie care menţionează autoritatea ministrului justiţiei asupra procurorilor, fără să o definească, precum şi de contradicţia generată de reglementarea rolului Ministerului Public în cadrul autorităţii judecătoreşti (cap.VI din Constituţie). Termenul de "autoritate" nu este definit în niciun text legal din România. Ce s-ar putea înţelege prin autoritatea unui ministru? Înseamnă cumva că ministrul justiţiei are dreptul să-i numească pe procurori în funcţii de conducere? Nu avem text constituţional, ci aşa cum precizam numai art.54 din Legea 303/2004, reglementează acest aspect, fără susţinere constituţională. Pe de altă parte, făcând o interpretare prin analogie, se cunoaşte că autoritatea apare în sistemul de drept administrativ. Astfel, ca să dăm un exemplu, un secretar de stat se află sub autoritatea unui ministru, asa cum angajaţii ministerului se subordoneaza ministrului. În relaţia de autoritate, ministrul nu are dreptul să-l numească/revoce pe secretarul de stat, ci să-i dea dispoziţii, să-i organizeze activitatea, să-l monitorizeze şi să-l evalueze. În schimb, în relaţia de subordonare ministrul are dreptul să numească în funcţie o persoană, să-i dea dispoziţii, să-i organizeze activitatea, să-l monitorizeze şi să-l evalueze. Prin urmare, în sfera dreptului administrativ, ne găsim în situaţia în care un ministru dispune de o autoritate deontică incompletă. În relaţia ministrul justiţiei - procurori, autoritatea deontică este de asemenea incompletă, întrucât procurorii "îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic" (art.132 alin.1 Constitutie). Prin urmare, procurorii nu sunt subordonaţi politic şi nici pe cale administrativă ministrului justiţiei. Explicaţia că procurorii se află sub autoritatea ministrului justiţiei ţine de o tradiţie constituţională şi de nevoia de a apăra interesele statului cu "avocaţi publici"/procurori.
Aşadar, ne găsim în situaţia în care art.54 din Legea nr.303/2004 este neconstituţională, întrucât conferă puteri ministrului justiţiei ce nu se regăsesc în Constituţie, având suport legal în două decizii ale Curţii Constituţionale care de asemenea sunt neconstituţionale, întrucât servesc unui scop politic, şi anume eliminarea răspunderii penale pentru o minoritate de privilegiaţi.
• Implicaţii politice şi de drept
Pornind de la aceste premise, se pune întrebarea de ce preşedintele României a revocat-o din funcţie pe doamna Laura Codruţa Kövesi, procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie? De mai multe ori, am exprimat public ideea că preşedintele României are obligaţia de a veghea la respectarea Constituţiei (art.80 alin.2 din Constituţie) şi ca atare nu avea temei legal să semneze decretul de revocare a procurorului şef DNA. La o asemenea aserţiune, alte persoane publice au adus ca argument obligativitatea respectării deciziilor Curţii Constituţionale (art.147 alin.4 Constituţiei) şi că indiferent dacă o decizie a acestei autorităţi este pe fond greşită/neconstituţională, ea trebuie respectată. În caz contrar, am încălca regulile statului de drept. Juriştii care susţin acest punct de vedere acordă importanţă formei, nu fondului legii. Din punctul meu de vedere această explicaţie nu are consistenţă şi nu poate fi un argument juridic, ci denotă o neînţelegere a conceptului de stat de drept, întrucât Curtea Constituţională nu este deasupra legii şi a altor puteri ale statului şi nu are voie să decidă după propriile reguli doar pentru că are autoritate deontică deplină stabilită in Constituţie. Autoritatea conferă putere, dar nu se confundă cu obiectivitatea şi nici cu legalitatea. Fiind garant al respectării Constituţiei (art.142 alin.1 din Constituţie) Curtea Constituţională nu stabileşte regulile jocului politic în complicitate cu oamenii politici şi nu are voie să încalce aranjamentul instituţional democratic, ci să-l apere. Ori, prin cele două decizii (Decizia nr.45/30 ianuarie 2018 şi Decizia nr. 358/2018) Curtea Constituţională a intrat în jocul politic încălcându-şi atribuţiile. Pe de altă parte, deciziile Curţii Constituţionale, deşi sunt obligatorii (art.147 alin.4 din Constituţie), nu sunt hotărâri judecătoreşti pentru a le asimila cu acestea. Este adevărat că nu pot fi atacate. Dar, cum să respecţi o decizie ilegală? Doar pentru că a fost adoptată de Curtea Constituţională? Ce fel de stat de drept există în România în situaţia în care Curtea Constituţională adoptă decizii prin care revizuieşte indirect Constituţia peste voinţa populară, aşa cum s-a întâmplat cu cele două decizii pe care le-am amintit? Cum am putea considera că trăim într-un stat de drept în care numai o parte respectă legea ori i se impune să o respecte, iar cealalată parte, în speţă Curtea Constituţională, încalcă legea, invocând propria sa autoritate deontică? Pe de altă parte, ce se înţelege prin obligaţia Preşedintelui de a veghea la respectarea Constituţiei prevăzute de art.80 alin.2 din legea fundamentală? Ce înseamnă "a veghea"? Constituţia nu explică. Nici manualele de drept constituţional nu o fac. Într-o ipoteză, obligaţia şefului de a veghea la respectarea Constituţiei constă în sesizarea Curţii Constituţionale ori de câte ori la promulgare sunt trimise legi adoptate în parlament care conţin dispoziţii neconstituţionale. Este o ipoteză care s-a confirmat în realitate de multe ori.
O altă ipoteză ar putea fi obligaţia preşedintelui de a participa la şedinţele CSM, precum şi de a exercita oricare alte obligaţii care îi sunt fixate în Constituţie. Însă, ce se întâmplă dacă, prin deciziile sale, Curtea Constituţională încalcă legea fundamentală din moment ce acestea nu pot fi atacate? Ar putea preşedintele să refuze conformitatea la asemenea decizii? Din moment ce are obligaţia să vegheze la respectarea Constituţiei, eu consider că în cazul dedus analizei de faţă preşedintele putea macar să trimită Curţii o adresă prin care să solicite revizuirea celor două decizii (Decizia CCR nr.45/ 2018 şi Decizia nr.358/2018) ori chiar să formuleze o plângere penală pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu împotriva judecătorilor care au decis contra legii, ori să nu semneze decretul de revocare. Nu a făcut-o. Nu cunosc motivele, dar este posibil ca acceptarea de către preşedinte a unor decizii ilegale adoptate de Curtea Constituţională să fi fost socotită că ar servi unui compromis viitor in folosul apărării justiţiei sau stabilităţii statului. De altfel, aşa s-a pronunţat aproape toată lumea: jurişti, avocaţi, judecători, politicieni. Din punctul meu de vedere, această "stabilitate a statului" se confundă aproape întotdeauna cu statul de drept. Am menţionat că tot acest joc prin Curtea Constituţională a intervenit în favoarea PSD nu înseamnă decât conservarea statului captiv, a sistemului de privilegii pentru o minoritate de indivizi din clasa politică ce nu îşi pot justifica averile şi fărădelegile. Asta înseamnă pentru majoritatea reprezentanţilor clasei politice "stabilitatea statului" şi "stat de drept".
Cred că în România avem o înţelegere distorsionată a statului de drept. Nu în mod întâmplător şi nici din incultură.
Conceptul "de stat de drept" nu se referă doar la conformarea indivizilor la un set de legi. Nu este suficient, întrucât depinde de fondul legii, adică cum sunt legile în conţinut şi dacă sunt stabile. Altfel, înseamnă că şi statele dictatoriale se pot legitima prin noţiunea de stat de drept. Statul de drept se referă la aranjamentul instituţional în care indivizii unei societăţi sunt trataţi în mod egal, nu doar între ei, ci şi în faţa statului, astfel încât să-şi apere drepturile. Conformarea indivizilor la un sistem de legi este subsidiară garantării egalităţii şi protecţiei drepturilor individuale, accesului la justiţie şi înlăturării abuzului de putere. Stat de drept nu înseamnă reguli schimbate peste noapte, protecţia privilegiilor, ori legiferarea de a face ce vrei. Stat de drept nu înseamnă că orice "acţiune a unui funcţionar public sau politician poate fi autorizată de lege, ci din contră, că abuzul de putere este prevenit prin lege, iar individul are acces neîngrădit la justiţie. Statul de drept limitează forţa statului şi implicit puterea arbitrară a clasei politice. De aceea, susţin că respectarea unei decizii a Curţii Constituţionale care încalcă prevederile Constituţiei nu înseamnă respectarea statului de drept. Dacă o forţă, oricare ar fi aceasta, invocă legea, dar o încalcă ori o siluieşte, atunci statul de drept este afectat sau nu există. Eventual există o stabilitate politică impusă prin forţă de o minoritate politică privilegiată.
Conceptul de "stat de drept" se regăseşte în multe tratate internaţionale, inclusiv în art.2 din Tratatul Uniunii Europene, versiunea consolidată. Dar, în România, ca de altfel şi în alte state est-europene, unde clasa politică este dominată de extractorii de rente sau de hoţi, ca să o spunem vulgar, prin stat de drept se înţelege mai degrabă "supremaţia legii" indiferent de conţinutul ei, nicidecum "supremaţia dreptului", în termenii pe care deja i-am explicat. "Supremaţia legii" este un pretext pentru cel aflat la putere de a fixa regulile jocului politic după cum doreşte, pe temeiul legitimităţii politice câştigate prin vot, inclusiv de a răsturna ordinea de drept democratică. Înţeles astfel, statul de drept devine ficţiune.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. multumire
(mesaj trimis de cetatean roman în data de 06.08.2018, 05:38)
Ma simt multumit ca mai exista romani cu gandire logica.E lesne de inteles..un om politic controleaza magistratii...cum ? prin numire/revocare...incalcare flagranta a principiului separarea puterilor in stat ,garant al democratiei.
Oar3 cand vor disparea penalii din toate functiile statului...RUSINE!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 08:46)
Escrocul cu două case confiscate a fost ieri la partidul lui, Președintele PNL numește și revocă. Să-ți fie rușine!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 14:35)
Rusine sa iti fie, fascistule. Hotule nepedepsit. Sigur ai furat ceva, n-ai platit o taxa. A fi ales intr-o functie este un drept al omului, fascistule. El nu poate fi restras decat prin ordin judecatoresc nu prin iscalituri ale unor oligofreni. Fascistule.
2. "numirea în funcție"
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 07:22)
Restul e bla bla.
3. Cum putem să fim atât de ignoranţi?
(mesaj trimis de Maximus în data de 06.08.2018, 07:37)
Stimate domn, în Constituţie în art. 147(4) se spune cu subiect şi predicat că:
„Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”
Neavânt altă autoritate care să cenzureze hotărârile CCR, este cât se poate de clar că punerea în aplicare a acestora este OBLIGATORIE. Asta înseamnă că CCR poate decide inclusiv că de mâine noaptea se numeşte zi! Ştiu, e greu de acceptat, dar asta e realitatea.
P.S. În ceea ce-l priveşte pe Iohannis, faptul că e obligat i se transmisese printr-o motivare anterioară a CCR, pe care se pare că omul n-a înţeles-o. Întrucât a insistat, CCR a fost obligată să-i motiveze cu subiect şi predicat ce trebuie să facă. Şi, culmea, chiar în aceste condiţii, tot a avut nevoie de o lună ca să înţeleagă.
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 08:44)
Clovnul Ionescu să ne precizeze mecanismele prin care statul de drept s-a apărat de abuzul de putere a lui Kovesi. Să ne dea un exemplu, clovnul Ionescu.
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Ben în data de 06.08.2018, 10:24)
Pai ce sa vezi legea nu definește conceptul de autoritate ... logic dacă nu este definit oricine va înțelege ce dorește în consens cu propriul interes... Cred cu tărie ca tocmai asta este problema reală a etniei noastre: toată lumea isi dorește o autoritate si nu o respecta pe altora. Am înțeles procurul este sub autoritatea lui Dumnezeu...si doar el îl va judecata....îl va trage la răspundere ..în lumea de apoi. Tu si make trebuie neapărat sa aveti parte de judecata divină a unui procuror reprezenntul lui Dumnezeu în România. Stintific vorbind .....Dumnezeu este hazardul procurorului în România nu asa cu autoritate deplina.
5. Ce se întâmplă cu „BURSA” ?!
(mesaj trimis de Emma Schwartz în data de 06.08.2018, 10:51)
Bazaconiile politice ale dlui Ionescu nu deranjează atât de mult cât nedumerește îngăduința/toleranța „BURSEI” de a găzdui un asemenea text politico-partizan !?
Păcat - mare păcat că ”BURSA” deraiază de la admirata sa neutralitate politică, de la spumoasele dezbateri pe probleme ecoomico-bancaro-bursiere !
5.1. Postaco! (răspuns la opinia nr. 5)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 10:56)
Nu ti-e rusine sa spui ca articolul pur juridic al lui Valentin Ionescu ar fi politic?!
5.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 14:33)
Nu ti-e rusine sa ignori ceea ce spune chiar autorul care cauta motive politice in spatele unor actiuni juridice? Chiar nu ti-e rusine?
5.3. Regret profund că (răspuns la opinia nr. 5.1)
(mesaj trimis de Emma Schwartz în data de 06.08.2018, 15:44)
nu ați reușit să citiți cu atenția cuvenită textul dlui Ionescu !
Orice abordare politică a unor prevederi legale conduce - inevitabil - la denaturarea adevărului !
Folosirea de invective este caracteristică persoanelor care sunt sărace în argumente !
5.4. Aveți perfectă dreptate, (răspuns la opinia nr. 5.2)
(mesaj trimis de Emma Schwartz în data de 06.08.2018, 15:56)
dl Ionescu recurge la motivări politice pentru a născoci justificări de natură se susțină părerile domniei sale privind unele probleme de drept.
Regret că „BURSA” a devenit o tribună de răfuieli politice !
6. fără titlu
(mesaj trimis de daniel ionescu în data de 06.08.2018, 11:38)
cum spuneam, o jalnica pledoarie despre preeminenta suprematiei dreptului (hi, hi!) in raport cu suprematia legii in "constitutia" statului de drept!!
7. fără titlu
(mesaj trimis de Intrusul în data de 06.08.2018, 12:17)
"prin stat de drept se înţelege mai degrabă "supremaţia legii" indiferent de conţinutul ei, nicidecum "supremaţia dreptului", în termenii pe care deja i-am explicat. "Supremaţia legii" este un pretext pentru cel aflat la putere de a fixa regulile jocului politic după cum doreşte, pe temeiul legitimităţii politice câştigate prin vot, inclusiv de a răsturna ordinea de drept democratică. Înţeles astfel, statul de drept devine ficţiune". Domnule Ionescu prin acest text am inteles perfect ca dvs doriti suprematia dreptului (care nu are nimic la baza ci numai consideratiile dvs!) care nu este egal cu suprematia legii Bursa mai cenzurati si pe acesti neica nineni care manipuleaza prin articole publicate si probabil platite spre a nu se respecta prevederile legii Ordinea de drept nu este stabilita prin legi?
7.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 7)
(mesaj trimis de MAKE în data de 06.08.2018, 13:43)
N-am inteles ce vrei.
Vrei sa-ti cenzurez comentariul?
8. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 13:58)
Omul este nespecialist in drept constitutional. Altfel, materialul lui ar obtine un 7 cu indulgenta la orice exament de profil. Uite, dle Ionescu, daca CSM s-ar ocupa si de functiile administrative ale procurorilor atunci s-ar incalca niste alte articole din Constitutie si s-ar adauga la ea. Dar tie nu iti pasa pentru ca nu te pricepi la drept constitutional. Si violezi constitutia cum iti vine la gura.
"(1) Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei."
La atat este limitat rolul CSM.
Pentru nepriceputul Ionescu, Justitie este despre judecatori. Atat. Art 124
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Nu este despre procurori. Ce sunt procurorii, elev Ionescu? Sunt SCULE POLITICE. Asta scrie in Constitutie.
Art. 131 – Rolul Ministerului Public
(1) În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.
Auzi tu, elev mediocru Ionescu? Procuratura apara "interesele generale ale societății". Asta in timp ce Justitia se face conform legii de către Judecători. Procurorii au drept sa considere interesele generale, Judecatorii infaptuiesc justiția exclusiv pe baza legii. Nu a intereselor generale.
Ai priceput tu, elev Ionescu, diferenta dintre roluri si atributii? Asta ca sa nu le mai confunzi data viitoare. Si sa nu mai ignori cuvantul "AUTORITATE" cand este vorba de Ministrul Justitiei. Asta spune Constitutia limpede, negru pe alb. Iar autoritatea Ministrului vine in raport cu un alt organ democratic, Parlamentul. Ministrul este numit de Parlament si responsabil pentru urmarirea intereselor generale ale societătii de către Procurori.
Așa că, elev mediocru Ionescu, nu mai declara matale neconstituțional art.54 din Legea nr.303/2004. Apucă-te în schimb de alte ramuri ale dreptului unde poate ai mai mult succes. Aici ai dovenit prea multa incompententa.
8.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 14:01)
Pentru toți vanzatorii de zarzavat care mai identifica infaptuirea justitiei de catre procurori, sa citeasca asta:
Art. 124 – Înfăptuirea justiţiei
(1) Justiţia se înfăptuieşte în numele legii.
(2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi.
(3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
8.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 14:52)
Profesore balbait, de ce nu esti in stare sa argumentezi? Ti-a plesnit neuronul? Spune si tu ceva, nu te mai balbai! N-ai vazut ce frumos explica idolul tau, clovnul Tudorel Toader?Hai, ca nu-i greu!
8.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 17:24)
comentator cu handicap psihic, nu ai citit asta in articol? Nu face distinctie pentru ca spune foarte clar ca procurorii sunt sub autoritatea unui ministru.
- Deseori, chiar şi în deciziile CCR, s-a comentat că textul art.134 alin.(1) din Constituţie nu s-ar referi la numirea într-o funcţie administrativă de conducere a procurorilor şi judecătorilor, ci la numirea în profesie, deşi textul constituţional nu face vreo distincţie de acest tip.
8.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.3)
(mesaj trimis de MAKE în data de 06.08.2018, 18:07)
Ce te face expert in drept constitutional, exprimarea urita, lipsa de logica sau amindoua?
Absurditatea ca presedintele ar fi executantul deciziilor ministrului justitiei, la care ajung clovnul Tudorel Toader si circul CCR, nu iti semnaleaza deficienta interpretariilor pe care acesti bufoni le acrediteaza?
Ce ti-a fost neclar in ceea ce ti-a spus Ionescu, stralucitule?
Vrei sa-ti dau si eu citate?
OK
"Ministrul justiției are obligația să își întemeieze legal și să își argumenteze propunerea, neputându-se reține, cu siguranță, nici în privința acestuia, o exercitare discreționară a rolului său constituțional." (Curtea Constituțională/
Decizia nr. 358/2018 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre ministrul justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte/ alin. nr.17).
Asta-i tot.
"... nici în privința acestuia..."
A criticat vreo clipa CCR evidentul "exercitiu discreționar" al lui Tudorel Toader, semnalat de Klaus Iohannis, cind subliniaza ca ministrul justitiei se face ecou al zvonurilor din mass-media?
Nu.
Totul este numai si numai clovnerie.
Sa crezi in magie, mai treaca-mearga, dar sa ajungi partizanul bufonilor si sa te mai si crezi "expert in drept constitutional", hai ca asta-i, deja, boala.
8.5. P.S, (răspuns la opinia nr. 8.4)
(mesaj trimis de MAKE în data de 06.08.2018, 18:13)
De fapt, cred ca stiu cu ce te ocupi...
Probabil ca esti acel mincinos nerusinat, care, cu dovezile in fata sa, refuza sa admita ca ele exista.
Doar ca, dupa ce l-am dat de gol, acum se ascunde sub anonimat.
8.6. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 20:48)
delirezi make
Daca tot ai citat dintr-o decizie CCR prin care spui ce obligatii are ministrul justitiei, cum ar fi make sa demonstrezi ca dosarul intocmit de ministrul justitiei nu este valabil? Daca n-ai demonstrat nimic si atunci este este valabil.
Ministrul Justitiei nu a exercitat discretionar rolul lui. Ci a dat-o afara pentru abuzuri pe Kovesi. Ia-o pe asta, make.
8.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.6)
(mesaj trimis de MAKE în data de 06.08.2018, 21:05)
Pai vezi?
Ce ti-am spus?!
Esti bolnav.
Ia-o pe asta!
8.8. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.6)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 21:52)
Inclin sa cred ca Make are dreptate. Iohannis a mentionat acel pasaj in care Tudorel Toader recunoaste ca a intocmit Raportul ca ecou al informatiilor vehiculate in mass media, dar CCR nu a luat in seama nici mentiunea presedintelui nici marturisirea ministrului.
In mod evident, ministrul nu a detinut nici o dovada in sprijinul zvonurilor din mass media, astfel ca decizia lui sa propuna revocarea procurorului sef al DNA reprezinta un exercitiu discretionar, pe care CCR I-a preluat si prelungit in mod condamnabil.
8.9. Mesaj eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 8.7)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 06.08.2018, 22:18)
...
8.10. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.8)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 22:29)
Ce te faci daca au existat dovezi irefutabile ajunse din presă chiar pe rolul Parchetului General? Iti inghiti minciunile?
Şeful DNA Ploieşti, Lucian Onea, şi fostul procuror DNA Mircea Negulescu sunt urmăriţi penal într-un dosar aflat pe rolul Parchetului General, informează surse judiciare citate de Agerpres.
Potrivit surselor citate, cei doi sunt suspecţi pentru participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare. Lucian Onea este citat marţi la Parchetul General iar Mircea Negulescu, vineri, conform aceloraşi surse.
8.11. fără titlu (răspuns la opinia nr. 8.7)
(mesaj trimis de anonim în data de 06.08.2018, 22:36)
Inca o insulta? Ce ai patit Make? Ce s-a intamplat cu tine? Nu mai judeci limpede, este clar.
9. fără titlu
(mesaj trimis de Cristi C în data de 06.08.2018, 22:11)
Ionescu: "Dar, anul acesta Partidul Social Democrat a intervenit pentru modificarea Legii nr. 303/2004, inclusiv a art.54 astfel încât Preşedintele să nu aibă niciun drept de veto în numirea/revocarea procurorilor"
- Realitatea este cam altfel. CCR a început chiar din 2007, de când a început interpretarea foarte prezidențială a republicii în forma băsistă a ei, să emită decizii care explică faptul că Președintele NU ARE DREPT DE VETO.
1) Decizia nr.356 din 5 aprilie 2007, prin care Curtea a statuat că Preşedintele României poate să ceară prim-ministrului să facă o altă propunere pentru ocuparea unei funcţii de ministru rămase vacantă şi a precizat că Preşedintele nu are un drept de veto, excluzând, astfel, validitatea unui refuz nemotivat, arbitrar.
Ionescu: " Dar, ignorând art.134 alin.(1) din Constituţie, prin Decizia nr.45/2018, Curtea Constituţională a preferat să dea o altă interpretare art.54 din Legea nr.303/2004, axându-se pe art.132 alin.1 din Constituţie care face referire la faptul că procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului justiţiei, fără să mai stabilească o conexiune între acest articol şi alte dispoziţii din Constituţie."
- Realitatea este altfel. Și a început tocmai din anul 2005 când, ce să vezi, CCR a decis că art 54 din legea 303/2004 este constituțional.
CCR decizia 375 din 2005
"Au de asemenea un deplin suport constituțional prevederile legale nou introduse care stabilesc că numirea principalelor funcții de conducere din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul Național Anticorupție se face de către Președintele României, la propunerea Ministrului Justiției și cu avizul Consiliului Superior al Magistraturii.
Potrivit art. 94 litera c) din Constituție, Președintele are ca atribuție numirea în funcții publice, iar această numire se face în condițiile legii.
Nu există nici un text constituțional care să reglementeze numirea în funcțiile de conducere din parchete, ceea ce înseamnă că aceasta se face în condițiile reglementate de lege."
Autorul consideră că art 54 este neconstituțional deoarece cuvântul "autoritatea" sub care operează procurorii șefi în Constituție îi pare neclar și nu de natură să justifice un rol central al Ministrului Justiției în numirea/revocarea acestora.
Dacă are ceva de spus trebuia să o fi spus în 2005. Acum este cam târziu, după 13 ani. Iar despre neclaritățile autorului referitoare la prezența explicită a "autorității" în acel paragraf, decizia CCR s-a referit pe larg la lucrările Adunării Constituante. Să le mai citească încă o dată dl Ionescu. Poate le va înțelege sau le va adresa într-un articol viitor și pe acelea pentru a le demonstra ca nevalabile.
9.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9)
(mesaj trimis de MAKE în data de 06.08.2018, 23:07)
Bravo Cristi C., dupa opt ore de la primul tau comentariu, in sfirsit, la ora 22.11, te-ai incumetat sa te semnezi.
Felicitari!
Hai, ia-o pe asta:
"Absurditatea ca presedintele ar fi executantul deciziilor ministrului justitiei, la care ajung clovnul Tudorel Toader si circul CCR, nu iti semnaleaza deficienta interpretariilor pe care acesti bufoni le acrediteaza?"
Ti-am dat-o la 18.07, comentariul 8.4., dar nu te-ai atins de ea.
Ti-o mai dau o data.
Ce zici?
9.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.1)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 07.08.2018, 00:03)
Disputele pe care le aveți cu alți oameni care comenteaza aici sunt treburile dv. Nu mă amestecați in ele. Nu am citit comentariul de care spuneți și nici nu îmi aparține. Dar nu văd de ce nu încercați dv să răspundeți la asta după care revenim la roluri:
"Dacă Președintele numește orice funcționar, înseamnă asta că are cheile tuturor birourilor din acest stat?" Și că are subordonarea tuturor pozițiilor publice din acest stat?
Reiau aici din explicația juristului V Ionescu: "În schimb, în relaţia de subordonare ministrul are dreptul să numească în funcţie o persoană, să-i dea dispoziţii, să-i organizeze activitatea, să-l monitorizeze şi să-l evalueze."
Dacă Președintele are prioritate în numiri și drept de veto și rolul central, etc, și uitându-ne la caracterizarea de mai sus, atunci rezultă că toate funcțiile publice, potrivit art 94 lit c, îi sunt subordonate Președintelui României. Altfel, cum poate cineva avea un rol central fară să aibă și competențele și puterea asupra acelor decizii?
Dacă toate funcțiile răspund Președintelui României, de ce mai alegem Guvern, Parlament? Dacă cineva acceptă că nu suntem o monarhie medievală, atunci va accepta și faptul că deși face numirile, le face formal, doar din motive ceremoniale, ca reprezentant al statului și nu de subordonare a funcțiilor respective. Asta cu excepția numirilor unde are un rol explicit consacrat în Constituție. Numirea tuturor funcțiilor publice nu este decât de decor.
Dacă vă place țara în care un singur om are cheile tuturor birourilor dintr-o țară, scrieți un articol despre cum ar arăta. Poate convingeți pe cineva.
9.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 9.2)
(mesaj trimis de Cristi C în data de 07.08.2018, 00:39)
Completez cu mărturii dintr-o astfel de țară în care Președintele, fără competențe exprimate în legi de a numi/revoca pe fond, prin analize tehnice de specialitate, alegea și numea procurori.
Cum a descoperit-o Traian Băsescu pe Kovesi
---------------------- ------------------------------ ----------
''Te-am adus de la Sibiu, te-am găsit în fundul patriei și te-am făcut procuror general.(...) Am cerut procurorului general să îmi dea lista și CV-urile tuturor procurorilor șefi de DIICOT-uri și de DNA-uri din țară la secțiile teritoriale pentru că nu voiam să iau din Parchetul General un procuror, deși aveam recomandări. Am zis că sunt din București, se știu între ei și poate erau îmbârligați în tot felul de chestiuni.
Mi-au venit CV-urile și lista cu dosarele. Am văzut că a jucat și în echipa națională de basket și era și femeie. Când am văzut CV-ul, zic, a jucat basket, deci e înaltă, e impunătoare. Avea vreo trei dosare soluționate bine, obținuse condamnări, referințe bune din mediul juridic, nu o cunoștea mai bine. Era cea mai tânără din șefii de parchete din teritoriu, era femeie și am zis să o cheme de la Sibiu că vreau să o văd mâine. Am văzut-o, era politicoasă, nu era o tută, era totul sportiv și am spus că asta e.'', a dezvăluit fostul președinte al României, Traian Băsescu.
Kovesi a fost numită Procuror General pe 2 oct 2006, la "propunerea" ministrului Macovei. După cum se vede, propunerea a venit de la Vodă Băsescu iar acesta nici măcar nu o menționează pe Macovei, ministrul Justiției de la acea vreme. Spune că el a cerut Procurorului General lista cu CV-uri.