Statele UE şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

F.D.
Internaţional / 2 februarie 2024

Statele UE şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

Statele UE au aprobat vineri o legislaţie inedită la nivel mondial pentru reglementarea inteligenţei artificiale (AI), la capătul unor negocieri intense, a anunţat preşedinţia belgiană a Consiliului UE, relatează AFP.

Deşi textul a fost aprobat în unanimitate, unele state membre, precum Germania şi Franţa, au emis preocupări, de care s-a ţinut cont în versiunea finală a textului.

"Această "Lege AI" este o etapă fundamentală, care stabileşte primele reguli de pe planetă asupra inteligenţei artificiale, pentru a o face mai sigură şi respectuoasă faţă de drepturile omului", afirmă preşedinţia belgiană.

Comisarul european Thierry Breton, care s-a ocupat de această problemă, a salutat o "reglementare istorică, o premieră mondială".

Comisia Europeană a prezentat primul proiect de "Lege AI" în aprilie 2021. Însă apariţia la sfârşitul anului 2022 a robotului conversaţional ChatGPT, realizat de compania americană OpenAI şi care poate să întocmească texte sau traduceri în numai câteva secunde, a dat demersului o nouă dimensiune.

Acest sistem, la fel ca acelea ce pot crea sunete sau imagini, a dezvăluit publicului imensul potenţial al AI, dar şi riscurile sale, cum ar fi difuzarea pe reţelele de socializare a unor fotografii contrafăcute, dar care la prima vedere par autentice.

Franţa şi Germania au insistat ca legislaţia europeană să protejeze companiile start-up specializate în AI, pentru a fi create premisele apariţiei unor viitori "lideri europeni" în acest domeniu.

În ce priveşte inteligenţele artificiale generative, acelea care pot produce texte, sunete sau imagini la cerere, regulile vor fi impuse - conform textului adoptat - tuturor pentru asigurarea calităţii datelor utilizate în stabilirea algoritmilor şi pentru a verifica respectarea legislaţiei europene privind drepturile de autor. În plus, dezvoltatorii vor trebui să precizeze că sunetele, imaginile şi textele produse de AI sunt artificiale.

De asemenea, sistemele considerare de "risc înalt" - respectiv cele din domenii sensibile precum infrastructurile critice, educaţia, resursele umane, ordinea publică etc. - vor fi supuse unei serii de obligaţii, cum este aceea ca maşina să fie controlată uman, să fie întocmită o documentaţie tehnică sau să fie constituit un sistem de gestionare a riscurilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb