Strategia Energetică Naţională: Sectorul energetic românesc are nevoie de investiţii de 100 miliarde euro, în perioada 2015-2035

Companii #Energie / 6 decembrie 2014

Strategia Energetică Naţională: Sectorul energetic românesc are nevoie de investiţii de 100 miliarde euro, în perioada 2015-2035

România trebuie să intensifice explorarea sau exploatarea de noi zăcăminte convenţionale şi neconvenţionale

Investiţiile necesare în sectorul energetic românesc pentru perioada 2015-2035 se cifrează la aproximativ 100 miliarde de euro, se arată în Strategia Energetică Naţională (SEN) pentru perioada 2015-2035, lansată, vineri seară, în dezbatere publică de către Departamentul pentru Energie.

"Pentru a atrage noi investiţii în sectorul energetic, România trebuie să asigure existenţa unei pieţe stabile, previzibile şi transparente, prin strategii şi politici publice şi înlăturarea unor 80 de potenţiale bariere în atragerea investitorilor. Considerăm că necesarul de investiţii în sectorul energetic românesc este, pentru perioada 2015-2035, de aproximativ 100 miliarde de euro. Acest context face necesară dezvoltarea unei politici prioritare de stimulare a investiţiilor în domeniul energetic, politici ce ar putea facilita implementarea unor măsuri specifice. Transformarea sectorului energetic trebuie să fie susţinută în deceniul următor prin investiţii semnificative, în principal, în eficienţa energetică, noi capacităţi energetice de producţie, transport şi distribuţie, precum şi în retehnologizarea şi creşterea gradului de eficienţă a celor 79 existente. Implementarea acestor investiţii este necesar a fi abordată în mod corespunzător de către autorităţile statului şi companiile energetice din România", se notează în document, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, în mod specific, sunt considerate obiective investiţionale necesare sau strategice dezvoltarea Unităţilor 3 şi 4 ale CNE Cernavodă (în prezent în stadiul negocierilor pentru participare China General Nuclear Power Corporation), dezvoltarea centralei hidroelectrice cu acumulare prin pompaj Tarniţa - Lapuşteşti, dezvoltarea infrastructurii smart metering şi smart grid, respectiv dezvoltarea sau extinderea capacităţilor de interconexiune şi facilitarea exportului/importului pentru exploatarea avantajului preţurilor mai mari ale energiei electrice de pe alte pieţe.

În plus, se are în vedere exploatarea zăcămintelor de gaze naturale din Marea Neagră, investiţiile realizate în vederea conformării la cerinţele de mediu ale Uniunii Europene (UE) şi modernizarea centralelor pe cărbune.

România trebuie să intensifice explorarea şi, eventual, exploatarea de noi zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, atât convenţionale, cât şi neconvenţionale, în condiţiile declinului producţiei de hidrocarburi din zăcămintele convenţionale aflate în producţie, se arată în Strategia Energetică Naţională (SEN) pentru perioada 2015-2035, lansată, vineri seară, în dezbatere publică de către Departamentul pentru Energie.

"Resursele energetice neconvenţionale constituie o formă alternativă de energie şi sunt localizate în formaţiuni sedimentare de diferite vârste, de regulă, la adâncimi mari în scoarţa terestră şi în zonele reci, în mări şi oceane (gaz hidraţii). În condiţiile declinului producţiei de hidrocarburi din zăcămintele convenţionale, aflate în producţie, România trebuie să intensifice explorarea şi, eventual, exploatarea de noi zăcăminte de ţiţei şi gaze naturale, atât convenţionale, cât şi neconvenţionale. În acest domeniu, cercetările sunt abia la început în România şi o estimare a acestor resurse va fi posibilă numai după desfăşurarea unor lucrări de explorare mai aprofundate", se precizează în document.

Potrivit sursei citate, România dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din ECE (Europa Centrală şi de Est - n.r.), cu rezerve sigure de aproximativ 1.600 TWh. La o producţie medie anuală de 11 miliarde mc gaze naturale şi în condiţiile unui declin anual constant de 5% al rezervelor sigure de gaze naturale, coroborat cu o rată de înlocuire a rezervelor de gaze naturale de 80%, se poate aprecia ca rezervele actuale de gaze naturale s-ar putea epuiza într-o perioadă de aproximativ 14 ani, se mai arată în document.

Conform Strategiei, activităţile de explorare şi exploatare a hidrocarburilor care implică procedeul de fracturare hidraulică de mare volum se supun legislaţiei generale şi legislaţiei UE privind protecţia mediului.

"Există o serie principii recomandate de CE (Recomandarea 2014/70/UE), privind explorarea şi extracţia hidrocarburilor (cum sunt gazele de şist) prin utilizarea fracturării hidraulice de mare volum, menite să asigure protecţia climei şi a mediului, utilizarea eficientă a resurselor, precum şi informarea publicului", se arată în documentul citat.

Potrivit raportului Energy Information Administration (EIA) din anul 2013 "World Shale Gas and Shale Oil Resource Assessment", citat în Strategia Energetică Naţională pentru perioada 2015-2035, se estimează că România deţine resurse considerabile de gaze de şist, ocupând locul al treilea în Europa, cu un potenţial de aproximativ 14.882 TWh resurse exploatabile.

De asemenea, informaţii geologice indică posibilitatea existenţei în subsolul României a unor resurse de tight gas şi gaz-hidraţi, reiese din Raportul Comitetului Naţional Român pe surse neconvenţionale.

Strategia Energetică lansată în dezbatere menţionează faptul că o companie (Chevron, n.r.) deţine în România patru acorduri petroliere de explorare, dezvoltare şi exploatare prin care s-a angajat să exploreze potenţialul de gaze de şist, în zona de est a tării şi în sudul Dobrogei. În anul 2014, compania a finalizat lucrările preliminare de explorare la sonda Pungeşti şi mai deţine avize pentru săparea a patru sonde de explorare amplasate în zonele: Puieşti, Păltiniş, Popeni şi Siliştea. Se estimează că procesul de forare va începe în anul 2015, în paralel continuând şi prospecţiunea seismică bidimensională.

Departamentul pentru Energie a lansat, vineri seară, o nouă dezbatere publică în privinţa Strategiei Energetice Naţionale pentru perioada 2015-2035. Documentul supus dezbaterii reprezintă analiza sistemului energetic naţional şi a angajamentelor asumate de România, ca stat membru al Uniunii Europene, fiind elaborat de către Departamentul pentru Energie, cu participarea şi consultarea mai multor specialişti din mediul academic, mediul de afaceri, precum şi din societatea civilă.

Noua consultare publică este deschisă până la data de 10 ianuarie 2015, termenul pentru finalizarea revizuirii strategiei energetice a României fiind luna mai 2015.

În prezent, România are o Strategie Energetică Naţională, adoptată în 2007, şi care este valabilă până în anul 2020.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb