STUDIU: Creşterea accizei la bere, factorul-cheie pentru scăderea pieţei berii în 2013

V.B.
Companii #Agro-alimentar / 11 decembrie 2014

Un studiu efectuat de compania de cercetare şi consultanţă Regioplan a confirmat că presiunea fiscală pe piaţa berii, instalată la începutul anului trecut, odată cu creşterea cu 16% în lei a accizei, a reprezentat factorul determinant pentru contracţia cu 10% a pieţei berii, informează un comunicat al Asociaţiei Berarii României trimis astăzi redacţiei.

Cercetarea Regioplan a vizat contribuţia sectorului berii la economia României în 2013, având la bază o metodologie dezvoltată împreună cu EY.

Astfel, deşi veniturile la bugetul statului provenite din acciza plătită de sectorul berii au crescut cu 9% la nivelul anului 2013, contracţia de 10% a pieţei a indus o scădere a veniturilor colectate din TVA şi alte taxe, atât la nivelul sectorului berii, cât şi la cel al industriilor conexe. Astfel, anul trecut, contribuţiile la bugetul de stat generate de sectorul berii direct şi indirect, prin industriile conexe, au scăzut cu 4% (30 milioane euro). În total, nivelul contribuţiei cumulate la bugetul de stat (generată direct şi indirect de sectorul berii) a scăzut de la 728 milioane euro în 2012 la 697 milioane euro în 2013.

Concentrându-se pe efectele induse la nivelul întregii economii a României de această scădere înregistrată pe piaţa berii în 2013, specialiştii de la Regioplan au mai concluzionat că numărul locurilor de muncă generate direct şi indirect de sectorul berii la nivelul economiei ţării noastre s-a redus cu 9%, de la 76.700 în 2012 la 69.700 la sfârşitul lui 2013. De asemenea, cea mai mare scădere înregistrată la nivelul locurilor de muncă a vizat sectorul ospitalităţii (23%, de la 30.700 în 2012 la 23.700 în 2013). Mai mult: valoarea adăugată generată de sectorul berii la nivelul întregii economii naţionale s-a diminuat cu aproape 10%, de la 570 la 517 milioane euro.

Deşi românii au venituri medii de 6 ori mai mici decât cele ale germanilor, într-un top al ţărilor europene realizat în funcţie de nivelul de accizare raportat la puterea de cumpărare a locuitorilor, ne clasăm cu 13 locuri în faţa Germaniei. Printre ţările cu niveluri de acciză mai mici decât în România se numără şi Cehia, Belgia sau Spania.

Constantin Bratu, directorul general al Asociaţiei Berarii României, a declarat: "Studiul nu face decât să reconfirme ceea ce am comunicat în repetate rânduri. Deşi, în viziunea Guvernului, creşterea accizei reprezintă o măsură de stimulare a veniturilor la bugetul de stat, ea are un efect de bumerang: creşterea veniturilor la bugetul de stat din acciză este absolut anihilată de scăderea mult mai mare a veniturilor colectate prin intermediul altor taxe şi a TVA-ului. Nu putem decât să sperăm că autorităţile vor înţelege, fie şi în al 12-lea ceas, că factorii care pot asigura un nivel ridicat al veniturilor bugetare provenite din taxele plătite de sectorul beri sunt revenirea la nivelul minim european de acciză şi aplicarea unui tratament fiscal echitabil pe piaţa băuturilor fermentate".

Cu un nivel zero al evaziunii fiscale pe lanţul de producţie, sectorul berii contribuie în prezent cu peste 60% din totalul accizei colectate la bugetul de stat de pe piaţa băuturilor alcoolice, aproape jumătate din preţul unei beri fiind reprezentat de taxe, se mai arată în comunicat.

Cu investiţii ce au atins până acum 1,3 miliarde euro, sectorul berii asigură direct şi indirect 69.700 locuri de muncă la nivelul întregii economii naţionale. Doar în agricultură, numărul celor care au un loc de muncă datorat producţiei de bere se ridică la peste 17.000. Numărul celor care lucrează în zona de producţie a berii a atins 5.700 în 2013.

Din punct de vedere al producţiei de bere, România a înregistrat la nivelul anului 2013 un volum de 16,3 milioane hectolitri, clasându-se pe locul 8 în Europa şi pe locul 25 în lume, producţia internă fiind comparabilă cu state cu tradiţie îndelungată în domeniu, precum Belgia sau Cehia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb