STUDIU KEYSFIN: Antreprenoriatul feminin, un deceniu de provocări

F.D.
Miscellanea / 5 martie 2020

Antreprenoriatul feminin, un deceniu de provocări

Peste 500.000 de femei sunt implicate în prezent în afaceri, în calitate de acţionari în companii active pe piaţa din România, potrivit ultimului studiu KeysFin, "Antreprenoriatul feminin, un deceniu de provocări. Era 4.0". Ca pondere, cifra reprezintă 37% din totalul acţionarilor din România.

Mai mult, studiul KeysFin, prezentat în premieră ieri, în cadrul Galei Women in Economy, eveniment de Premiere a Excelenţei în Antreprenoriatul Feminin, organizat de Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), indică o creştere a numărului femeilor care intră în afaceri.

Roxana Popescu, Managing Director al KeysFin, a declarat: "Suntem mândri că am prezentat în premieră cel mai recent studiu al nostru, Antreprenoriatul feminin, un deceniu de provocări, în faţa comunităţii antreprenoarelor locale şi ne bucurăm că acesta a inclus atât de multe statistici pozitive. Femeile din România ocupă 31,2% dintre poziţiile de management locale, puţin sub media zonei euro, dar peste media globală, România clasându-se înaintea unor state mult mai avansate din punct de vedere economic, precum Germania, Cehia, Danemarca sau Olanda.Totodată, deşi mai sunt paşi de făcut pentru ca majoritatea femeilor din România să aibă şanse egale, în ultimii 10 ani progresul în mediul de business a fost unul susţinut, peste media UE şi chiar a zonei euro. Există toate premisele pentru ca următorii 10 ani să aducă noi progrese ale leadership-lui feminin pe plan local şi, odată cu acestea, să existe şi o creştere a cifrei de afaceri însumate a companiilor controlate de femei".

Potrivit analizei KeysFin, luând în considerare firmele cu o cifră de afaceri strict pozitivă, aproximativ 135.000 de companii locale (25% din total) sunt controlate majoritar de femei (peste 50% din capital). Cifra de afaceri a acestor companii a fost de 88 de miliarde de lei (19 miliarde de euro) în 2018 şi constituie aproximativ 6% din total.

Numărul acţionarilor de sex feminin a crescut în perioada 2014 - 2018 în special în Capitală, de la 100.000, în 2014, până la 115.000, în 2018, în judeţul Ilfov, de la 14.000 până la 22.000 şi în Cluj, de la 20.000 până la 27.000, mai informează sursa.

Cu toate acestea, majoritatea business-urilor în care activează româncele în calitate de acţionar majoritar ( >50%) au, în medie, cinci salariaţi şi o cifră de afaceri de până la 550 mii de lei, fâcând parte din categoria microîntreprinderilor. În ceea ce priveşte categoria de vârstă cea mai reprezentată în mediul de business este 30-50 ani, astfel că peste 60% dintre acţionarii femei din România au vârsta cuprinsă între 30 şi 50 de ani, 10% au peste 60 de ani şi numai 0.2% încep să dezvolte afaceri încă de la 18-20 de ani.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sanse egale nu inseamna rezultate egale. Nu va opreste nimeni sa cumparati actiuni sau sa porniti propriul business dragi femei

    vreti sa sustineti antreprenoriatul feminin, acordati imprumuturi preferentiale cu dobanzi mici pe baza sexului managerului. Ne scapati astfel si de prostii care au impresia ca e mai important in afaceri ce ai intre picioare si nu ce ai intre urechi

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb