SUA: Loviturile Rusiei în Siria îi impulsionează pe militanţii Statului Islamic

Ioana Dogaru
Internaţional / 23 octombrie 2015

Statele Unite au criticat joi loviturile militare ale Rusiei în Siria, declarând că ele "îi impulsionează pe militanţii Statului Islamic, în timp ce ucid zeci de civili şi forţează alte zeci de mii să-şi abandoneze casele şi distrug şcoli şi pieţe", relatează Reuters.

Ambasadoarea SUA la Naţiunile Unite Samantha Power, a menţionat în timpul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU asupra Orientului Mijlociu, o analiză Reuters a datelor Ministerului rus al Apărării ce arată că aproape 80% dintre ţintele declarate de Rusia în Siria au fost în zone care nu sunt controlate de Statul Islamic.

Samantha Power a declarat: "Prin atacarea grupurilor non-extremiste, Rusia a impulsionat, în mod pervers, puterea relativă (a Statului Islamic), care a profitat de această campanie prin confiscarea de noi teritorii în zona rurală Alep".

Aceasta a adăugat: "De când Rusia şi-a început loviturile, harta siriană s-a schimbat în favoarea Statului Islamic".

Armata siriană, susţinută de combatanţi din Iran şi Hezbollahul libanez, a lansat ofensive terestre împotriva zonelor deţinute de insurgenţi în vestul şi nord-vestul Siriei, după ce Rusia a lansat campania de lovituri aeriene în ţară în urmă cu trei săptămâni, aminteşte Reuters.

Samantha Power a spus că, potrivit Organizaţiei Naţiunilor Unite, aceste ofensive au forţat circa 85.000 de persoane să-şi părăsească locuinţele. Citând grupuri de monitorizare siriene, ea a adăugat că loviturile Rusiei au ucis cel puţin 100 de civili şi au distrus infrastructura civilă, inclusiv şcoli şi pieţe.

Rusia afirmă că vizează Statul Islamic, alături de alte grupuri pe care le clasifică drept terorişti islamişti. Potrivit Rusiei, Moscova şi Occidentul luptă contra unui inamic comun.

Ambasadorul rus la ONU Vitali Ciurkin în faţa Consiliului de Securitate, a declarat:

"Haosul şi anarhia, într-o mare masură rezultate din amestecul extern în afacerile regionale, sunt activ exploatate de organizaţiile teroriste, în primul rând aşa-numitul Stat Islamic".

Acesta a adăugat: "Abordări colective sunt necesare pentru a lichida ameninţarea teroristă".

Samantha Power susţine că acest conflict, între SUA şi Statul Islamic din Siria, se va încheia doar cu plecarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad.

Samantha Power a mai spus, citată de Reuters, că:"A-l sprijini acum (pe Assad n.r.) doar asigură că în momentul negocierii unei tranziţii politice, (Statul Islamic) va fi mai puternic, printr-o recrutare impulsionată de acţiunile Rusiei, Iranului şi regimului, în timp ce statul sirian va fi şi mai slab".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Nu mai mancati rahat!

    Când cealaltă tabără (țările emergente) obține victorii, US tace și mass-media preia can-can. Ba chiar US îi critică pe ruși și iranieni. Ce au făcut aceștia? Irakienii, ajutați de iranieni, au eliberat orașul Baiji.

     

    New York Times: "Iraqi forces and Shiite militias captured the Baiji oil refinery, north of Baghdad, on Friday and are trying to expand the territory under their control there. On Tuesday, the Iraqi military said it had secured the nearby town of Baiji after days of fighting." 

    Aceste două fraze sunt singurele din presa americană care anunță succesul irakian. Motivul pentru care nu au fost transformate în propagandă a succeselor americane din Orient? Pentru că americanii nu au avut nimic de a face cu acestă victorie. Ba chiar, americanii forțează premierul irakian să nu cheme și ajutorul rus/iranian dacă mai vrea să aibă sprijinul american. Americanii seamănă din ce în ce mai mult cu o bandă de racheți moldoveni/ucrainieni a căror protecție este exclusivă: ori cu noi, ori împotrivă. 

    CBS:

    "The U.S. has told Iraq's leaders they must choose between ongoing American support in the battle against militants of the Islamic State of Iraq and Syria (ISIS) and asking the Russians to intervene instead. 

     

    Marine Gen. Joseph Dunford, chairman of the Joint Chiefs of Staff, said Tuesday that the Iraqis had promised they would not request any Russian airstrikes or support for the fight against ISIS. 

     

    Shortly after leaving Baghdad, Dunford told reporters traveling with him that he had laid out a choice when he met with Iraqi Prime Minister Haider al-Abadi and Defense Minister Khaled al-Obeidi earlier Tuesday. 

     

    "I said it would make it very difficult for us to be able to provide the kind of support you need if the Russians were here conducting operations as well," Dunford said. "We can't conduct operations if the Russians were operating in Iraq right now." 

    He said there was "angst" in the U.S. when reports surfaced that al-Abadi had said he would welcome Russian airstrikes in Iraq. The U.S., Dunford said, "can't have a relationship right now with Russia in the context of Iraq." 

    1. ISIS în Irak. Anadolu Agency spune că "Hakem al-Zamli, chief of the Iraqi parliament’s security and defense committee, told Anadolu Agency on Friday that the measure contributed to weakening Daesh by cutting off its supply routes."

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb