SUA: Martin Winterkorn, inculpat în scandalul emisiilor

M.D.
Internaţional / 4 mai 2018

Martin Winterkorn

Martin Winterkorn

Procurorii federali din Detroit au anunţat, ieri, că fostul director general al grupului Volkswagen, Martin Winterkorn, este pus sub acuzare pentru conspiraţie în vederea inducerii în eroare a autorităţilor de reglementare în scandalul manipulării testelor de poluare ale automobilelor diesel, transmite Reuters.

Grupul Volkswagen nu a comentat imediat informaţia.

Inculparea a avut loc în luna martie, dar a fost făcută publică, ieri, în aceeaşi zi cu adunarea anuală a acţionarilor Volkswagen din Germania.

Winterkorn a demisionat la scurt timp după izbucnirea scandalului legat de vehiculele poluante, în SUA, în septembrie 2015.

Jeff Sessions procurorul general al SUA, a anunţat într-un comunicat că acuzaţiile arată că "schema prin care Volkswagen a evitat să îşi îndelinească obligaţiile legale a mers până la vârful companiei".

Winterkorn este acuzat de conspiraţie pentru fraudarea Statelor Unite, fraudă informatică şi încălcarea Legii pentru Aer Curat, începând ,cel puţin din mai 2014 şi până în noiembrie 2015, prin utilizarea unui software ilegal care a permis ca vehiculele diesel ale VW să emită emisii peste normele admise fără ca acestea să fie detectate.

Volkswagen a susţinut iniţial că numai directorii de nivel mai jos au ştiut despre manipularea emisiilor. Potrivit acuzaţiilor, Winterkorn a fost informat despre manipularea emisiilor diesel în mai 2014 şi în iulie 2015 şi a convenit cu alţi directori ai VW "să continue frauda şi să înşele autorităţile de reglementare americane", potrivit procurorilor.

Un purtător de cuvânt al procuraturii din Detroit a declarat că Winterkorn nu este reţinut în acest caz. În total, nouă persoane au fost acuzate, iar două şi-au recunoscut vinovăţia. Un cetăţean italian, fost director al Audi, se află în Germania şi aşteaptă să fie extrădat.

Alţi şase directori ai Volkswagen care sunt acuzaţi se află în Germania şi au evitat să se prezinte în faţa procurorilor americani întrucât Germania nu îşi extrădează de obicei cetăţenii.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb