Subdezvoltare garantată

Curioasă treabă. Ai crede că la "ştiri" afli despre lucrurile importante care se petrec în lume. În realitate... Iată câteva titluri de pe pagina celui mai vizionat program de ştiri din România. Un culturist s-a căsătorit cu păpuşa sa gonflabilă. S-a descoperit comoara lui Maradona. S-au furat console de joc dintr-un camion în mers.

Nu ştiu unde vom merge dacă o vom ţine tot aşa... Haideţi să ne ocupăm de o ştire care ar fi trebuit să fie pe paginile de ştiri. Conflictul din Etiopia încă face victime.

Este ceva cu ţara aceea. În 1935 a fost invazia italiană. În 1974 a fost momentul instaurării unei dictaturi socialiste. În anii 1980 Etiopia a furnizat imaginile acelea înspăimântătoare, cu copii scheletici murind de foame. Regimul socialist a căzut, practic, în 1991, însă nici după aceea lucrurile nu au mers prea bine. Ciocniri cu poliţia, abuzuri împotriva drepturilor omului, criză după criză.

Lucrurile păreau să mai fi potolit de la o vreme. În 2018, alegerea ca Prim-Ministru a lui Abiy Ahmed a dat o rază de speranţă. Abyi a primit în 2019 premiul Nobel pentru pace ca recunoaştere a rolului pe care l-a jucat în stingerea conflictului istoric dintre Etiopia şi Eritreea. A reformat sistemul economic şi politic.

Acum însă are de luptat cu o rebeliune armată în provincia Tigray. Acolo toarnă gaz pe foc un partid marxist şi naţionalist, Frontul Popular de Eliberare din Tigray. Printre metodele folosite de aceştia se numără masacrarea minorităţilor etnice. Au organizat, peste capul guvernului din Addis Abeba, alegeri pe care le-au câştigat, ca orice partid socialist care se respectă, cu peste 98 la sută din voturi.

Discutam, acum câteva luni, cu un prieten din Haiti. El de Stânga, eu de Dreapta - nimeni nu e perfect! Încerca să mă convingă cât de rău a fost imperialismul european. La un moment dat, ceva din naraţiunea sa mi-a atras cu deosebire atenţia. Avea senzaţia că fără europeni, popoarele din Africa sau din coloniile europene ar fi dus-o mai bine. Altfel spus, că aceste regiuni sau naţiuni s-ar fi modernizat şi singure. Garantat.

Mă îndoiesc profund. Etiopia este o dovadă. Ţara aceea are o istorie extraordinară. Este, posibil, chiar locul unde a apărut specia omenească. În Antichitate acolo a fost regatul Axum, una dintre marile puteri ale acelor timpuri. Etiopia a fost şi una dintre primele ţări care s-au creştinat. Cultura etiopiană a ajuns la un nivel respectabil, iar ţara nu a fost niciodată o colonie a europenilor, cu excepţia unei foarte scurte perioade, între 1936 şi 1941.

Deci este inutil să tot dăm vina pe europeni. Dar altceva mi se pare mai semnificativ aici. Cu toate că avea o civilizaţie avansată, Etiopia a ratat procesul de modernizare.

Ceea ce înseamnă că a deveni modern este ceva mai dificil decât îşi imaginează unii. Formula pe care au descoperit-o europenii, în Europa de Vest, este unică. Iar dacă alte state îşi imaginează că există altă cale spre o democraţie prosperă, se înşală.

Să ajungem şi pe la oile noastre. Discut, prin natura profesiei mele, cu tot felul de oameni. Şi una dintre problemele de care mă lovesc, cred, este aceea a unui "exces de localism". La orizontul imaginaţiei multora este doar ceva din prezentul local. Voievozi, "sfinţii închisorilor", satele de pe coline.

Dar modernizarea înseamnă cu totul altceva decât un viitor umplut cu aceste chipuri luminoase. Înseamnă a intra în universul valorilor occidentale. Înseamnă instituţii occidentale. Înseamnă un fel de viaţă socială mai apropiată de Paris decât de Humuleşti.

Cazul Etiopiei este relevant. Au biserici extraordinare. Acelea de la Lalibela sunt o minune, săpate în stâncă. Ţara are resurse extraordinare. Ce nu a mers?

Eşecul Etiopiei ne arată că nu poţi avea modernizare fără occidentalizare. Iată de ce Japonia şi Etiopia sunt, acum, pe trepte foarte diferite ale dezvoltării. Prin anii 1850 Japonia era un teritoriu feudal. Ca şi Etiopia. Ambele state şi-au păstrat independenţa, reuşind să evite să fie anexate vreunui imperiu colonial. Însă doar în Japonia societatea s-a modernizat (chiar dacă parţial). În Etiopia elitele tradiţionale au rămas pe poziţie.

Iar acest lucru a însemnat un dezastru. Sclavia s-a menţinut, legal, până la jumătatea secolului XX. (Unul dintre cei care a organizat o expediţie pentru a captura sclavi a fost chiar împăratul Etiopiei, Iyasu). Modernizarea, câtă a fost, ocolit centrele de putere. Ţara a rămas în mâna unor "baroni locali".

Nici Ţările Române nu erau într-o formă prea bună înainte de 1848. Dar am avut norocul istoric de a avea o generaţie, a paşoptiştilor, care a privit către Occident ca la un model pe care întreaga societate, nu doar unele instituţii, trebuia să şi-l însuşească. Priviţi la portretele paşoptiştilor şi comparaţi-le cu acelea ale înaintaşilor lor. Erau îmbrăcaţi după moda de la Paris sau Viena, pe când boierii generaţiei precedente erau în caftan. Dacă era după cei din urmă, nici noi nu eram mult mai răsăriţi acum.