SUPLIMENT PREŢUL SĂNĂTĂŢII "Wellness-ul este o piaţă în continuă evoluţie, unde aparatura de anul trecut deja este veche"

Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 16 ianuarie 2023

"Wellness-ul este o piaţă în continuă evoluţie, unde aparatura de anul trecut deja este veche"

(Interviu cu Ioana Berza, kinetoterapeut, fondatorul şi managerul clinicilor de recuperare şi wellness Iola din Bacău)

"Prevenţia este mult mai eficientă decât orice formă de tratament" "Piaţa serviciilor de wellness are un potenţial de creştere enorm şi cred că în viitor vom vedea o accelerare a expansiunii"

Ioana Berza, fostă campioană naţională la categoria Echitaţie pentru Amatori, a ales, în urma unor accidente, să se recupereze prin fizio-kinetoterapie, ceea ce i-a atras interesul pentru recuperarea medicală. Astfel, a decis să îşi deschidă propria clinică de profil, ocupându-se personal de tratarea pacienţilor, iar recent a intrat pe piaţa de wellness, acest segment al clinicii sale oferind continuitate pe zona de recuperare şi, totodată, aduce un plus de întreţinere.

Reporter: Aţi fondat şi conduceţi centrul de recuperare Iola, iar recent aţi intrat pe piaţa de wellness. Ce v-a determinat să abordaţi şi acest segment?

Ioana Berza: De-a lungul anilor ne-au trecut pragul pacienţi cu probleme grave şi foarte grave, pe care am reuşit să îi punem pe picioare, uneori cu eforturi foarte mari, şi care şi-au dorit să aibă în continuare un loc unde să vină pentru "întreţinerea" anuală/lunară, după posibilităţi. Astfel s-a născut ideea de Iola Wellnes - un loc unde pacienţii noştri dau startul Stării de Bine, după ce spun Stop Durere! Şi avem aici o gamă variată de proceduri wellness, menite să ofere continuitate pe zona de recuperare, dar care să ofere un plus de întreţinere în tratamentul celor mai comune afecţiuni de ordin estetic.

Am fost pionieri în judeţul Bacău, cu tehologia de ultimă generaţie pe care o avem în clinică, aşa că nici cu Iola Wellness nu puteam să facem altfel - am adus aparatură de ultimă generaţie care să redea starea de bine, să îi ajute pe pacienţi să fie mai tineri şi mai frumoşi!

"Trebuie să investim foarte mult în educarea clientului în ceea ce priveşte beneficiile serviciilor oferite"

Reporter: Cum a evoluat piaţa locală de wellness în ultimii ani, în şi după pandemie? Unde se situează România faţă de Europa, în acest domeniu?

Ioana Berza: Este o piaţă în continuă evoluţie, unde aparatura de anul trecut deja este veche. Este o piaţă unde se investeşte mult, însă cred că este încă departe de a-şi fi atins potenţialul maxim. Odată cu pandemia, cererea pentru serviciile de wellness a crescut, oamenii conştientizând beneficiile aduse de terapiile şi tratamentele din centrele de specialitate asupra sănătăţii. Însă, adevarata muncă începe în momentul în care clientul intră în clinică. Majoritatea oamenilor au doar o idee generală despre ceea ce îşi doresc. Trebuie să investim foarte mult în educarea clientului în ceea ce priveşte beneficiile serviciilor oferite.

Mărimea pieţei este greu de măsurat în contextul în care sectorul economic este foarte divizat, cu jucători care activează sub diverse forme legale. Cred că suntem puţin în urma Europei, dar nu mult. Avem aparatură uneori mai bună decât centrele de wellness din marile oraşe ale lumii, însă puterea de cumpărare a românilor este mult în urma lor. Iar pe o piaţă locală precum judeţul Bacău, lucrurile acestea se simt şi mai acut.

Reporter: Care sunt tendinţele pe această piaţă şi cum estimaţi evoluţia viitoare?

Ioana Berza: Eu cred că viitorul aparţine acelora care au grijă de ei, iar noi, la Iola, fix asta încercăm să facem - să îi învăţăm pe oameni să aibă grijă de ei, pentru că prevenţia este mult mai eficientă decât orice formă de tratament. Dincolo de răsfăţ, de stare de bine, de modul în care arătăm, cele mai semnificative rezultate se obţin în starea de sănătate. Şi aici mai avem puţin de lucrat cu mentalitatea oamenilor, dar cred că suntem pe drumul cel bun.

Piaţa serviciilor de wellness este o piaţă cu un potenţial de creştere enorm şi cred că în viitor vom vedea o accelerare a expansiunii, aşa cum se întâmplă deja în afară.

"Cel mai solicitat aparat al nostru este NuEra® Tight"

Reporter: Ce servicii de wellness oferiţi şi care sunt cele mai solicitate?

Ioana Berza: În clinica Iola veţi găsi tratamente de rejuvenare, tratamente pentru celulită, tratamente post şi preintervenţii, masaje - de relaxare, cu roci vulcanice, cu ventuze, anticelulitic, facial etc.

Cel mai solicitat aparat al nostru este NuEra® Tight, cel mai performant şi mai eficient echipament de remodelare corporală. Acesta poate desfăşura simultan, în aceeaşi şedinţă, mai multe protocoale de tratament graţie celor trei tehnologii inovatoare şi posibilităţii de a alege între cinci radiofrecvenţe, în funcţie de adâncimea fiecărui tip de ţesut tratat.

Acest tratament non-invaziv, 100% sigur pentru sănătate, care poate fi efectuat în orice anotimp, fără să fie necesară o perioadă de recuperare, vine cu rezultate spectaculoase pentru o gamă largă de probleme corporale: grăsime (depuneri localizate de ţesut adipos), celulită (apoasă, adipoasă sau fibroasă), riduri, piele lăsată, încreţită sau întărită, fără elasticitate, aspect îmbătrânit al musculaturii.

Cele trei tehnologii prin care NuEra® Tight acţionează simultan au ca scop personalizarea în detaliu a procedurii în funcţie de problema cu care clientul se prezintă în clinică, de zona corpului care trebuie tratată, de tipurile şi starea ţesuturilor pe care radiofrecvenţa le străbate.

Tehnologia FocalRF îi permite dispozitivului să emită pe mai multe frecvenţe, ceea ce se traduce printr-o penetrare a ţesuturilor la diverse adâncimi, obţinându-se o încălzire profundă sau superficială a ţesuturilor, în funcţie de nevoia tratamentului în curs.

Tehnologia NuLogic combină parametrii mai multor protocoale de tratament în cadrul aceleiaşi şedinte, astfel încât pot fi atacate simultan mai multe probleme corporale.

Tehnologia NuAPIC ţine sub control nivelul temperaturii pe toată durata tratamentului, permiţând terapeuţilor Iola Center să se concentreze pe derularea tratamentului cu maximă eficienţă, fără să fie distraşi de grija pentru reglarea manuală a încălzirii ţesuturilor de suprafaţă, respectiv profunzime.

Graţie tehnologiei de control al temperaturii, în timpul tratamentelor de slăbire localizată şi reducere a celulitei se poate atinge, în numai 1-2 minute, cea mai eficientă temperatură terapeutică - 45EC. Acest nivel al temperaturii este menţinut pe parcursul desfăşurării procedurii, fără niciun disconfort pentru client, ceea ce se traduce prin cele mai bune rezultate pe care un echipament cu radiofrecvenţă le poate oferi.

Marele avantaj al tehnologiilor cu care NuEra® Tight este echipat constă în eliminarea senzaţiei de arsură pe care clienţii o resimţeau, de obicei, în timpul procedurilor efectuate cu aparate de radiofrecvenţă de generaţie veche, chiar dacă acestea nu reuşeau să atingă temperatura necesară remodelării corporale.

Cu NuEra® Tight, adipocitele reacţionează încă de la prima şedinţă de tratament, iar pielea este vizibil mai întinsă. Totuşi, acesta este un tratament progresiv şi cumulativ, care are nevoie de 6-12 şedinţe pentru rezultate consistente şi durabile, colagenul nou fiind construit, în medie, după trei luni de la debut. Totuşi, cei mai mulţi clienţi ai Iola Center au observat îmbunătăţiri spectaculoase încă de la prima şedinţă efectuată cu acest echipament.

"Wellness este un concept simplu şi se referă la starea de bine generală care ar trebui să te ghideze în tot ceea ce faci"

Reporter: Ce aţi dori să le transmiteţi persoanelor care sunt interesate de serviciile de wellness, dar nu au apelat niciodată la un centru de specialitate?

Ioana Berza: Că ar trebui să o facă şi cât mai repede! Wellness ar trebui să însemne pentru fiecare dintre noi: sănătate sau să ducă la o calitate bună a vieţii; sănătate fizică, mentală şi emoţională; deschidere la schimbări, care să ne aducă satisfacţii (personale, profesionale, emoţionale etc.). Pentru că, deşi sună fancy, wellness în sine este un concept simplu şi se referă la starea de bine generală care ar trebui să te ghideze în tot ceea ce faci.

Reporter: La cât s-a ridicat investiţia în centrul de wellness şi ce a presupus aceasta?

Ioana Berza: Am investit peste 500.000 de euro în aparatură şi personal specializat. În acest moment avem trei aparate de ultimă generaţie, unice pe piaţa din Bacău.

NuEra® Tight este cel mai nou dispozitiv bazat pe radiofrecvenţă medicală, de înaltă putere - 250W, care acţionează prin încălzirea, fie la suprafaţă fie în profunzime, a straturilor dermice şi sub-dermice ale pielii, stimulând producţia de colagen şi subţierea zonelor tratate.

Care Therapy este un echipament de ultimă generaţie, cu ajutorul căruia corpul uman îşi va folosi propria energie şi mecanismele de regenerare de la nivel tisular şi muscular, astfel încât să producă vindecarea.

Laserul Irradia este un dispozitiv optic, care generează un fascicul de lumina pură, ce poate pătrunde în stratul superficial sau adânc al pielii. În cazul terapiei cu laser pentru ţesutul adânc se va folosi modulul foto-bio, pentru a stimula metabolismul celular şi a accelera procesul de vindecare al pielii.

În tratarea ţesutului superficial se va folosi un cap de tratament convex mai mare, ce va deplasa lichidul în exces localizat la nivelul superior, astfel încât laserul să poată penetra straturile mai adânci ale pielii.

"Am reuşit să creştem cifra de afaceri cu 25% în 2022, comparativ cu anul anterior"

Reporter: Cum au evoluat în 2022 afacerile Iola, per ansamblu?

Ioana Berza: A fost un an bun, nu la fel de bun cum îl preconizam, dar a fost bine. Am reuşit să creştem cifra de afaceri cu 25% comparativ cu anul anterior, însă pentru că investim în continuare în clinică suntem departe de a fi pe plus. Dar asta nu ne împiedică să ne facem treaba şi încă foarte bine.

Reporter: Cum vedeţi dezvoltarea afacerii dumneavoastră în următorii ani? Veţi aborda şi alte segmente, în afară de recuperare şi wellness?

Ioana Berza: Momentan, planurile sunt de creştere a notorietăţii pe piaţa din Bacău, să ştie toată lumea că la noi găsesc cele mai bune aparate la preţurile corecte. Încă mai avem de lucrat aici, dar sigur că ne uităm şi spre viitor - ne gândim să mai deschidem o nouă clinică şi să ducem expertiza noastră şi în alte oraşe.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb