Surse: Cetăţenii UE vor circula liber în Marea Britanie după Brexit cel puţin doi ani

Amalia Ionescu
Internaţional / 22 iulie 2017

Surse: Cetăţenii UE vor circula liber în Marea Britanie după Brexit cel puţin doi ani

Cetăţenii Uniunii Europene vor putea beneficia de libera circulaţie în Marea Britanie cel puţin doi ani după Brexit, măsură ce face parte dintr-un acord de tranziţie, a relatat ieri presa din Regat, citată de Reuters.

Prima rundă deplină de convorbiri privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană (UE) s-a încheiat joi, înregistrându-se câteva compromisuri şi diferenţe în legătură cu modul de a proteja viitorul cetăţenilor expatriaţi, potrivit Agerpres.

Marea Britanie urmează să părăsească UE până la sfârşitul lui martie 2019, după un referendum, pe 23 iunie 2016, la care majoritatea britanicilor au votat pentru Brexit, în scopul de a restricţiona imigraţia şi de a recâştiga puterile de la Bruxelles.

Unii membri importanţi ai cabinetului premierului Theresa May, inclusiv ministrul de finanţe Philip Hammond, au insistat pentru o perioadă de tranziţie având drept scop să protejeze economia şi să liniştească lumea afacerilor.

Potrivit planurilor lui Hammond, cetăţenii UE vor avea dreptul la liberă circulaţie în regat o perioadă de până la doi ani după Brexit, a relatat ieri cotidianul The Times. La rândul său, The Guardian, care citează o sursă importantă din guvern, scrie că perioada de liberă circulaţie în regat după Brexit va dura până la patru ani.

Reuters notează că o purtătoare de cuvânt a biroului Theresei May, contactată de către agenţie, nu a făcut imediat nici un comentariu pe această temă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb