Surse: "Dow Chemical" negociază fuziunea cu "DuPont"

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 decembrie 2015

Surse: "Dow Chemical" negociază fuziunea cu "DuPont"

Cele două companii ar putea crea un gigant cu o capitalizare de 120 miliarde dolari

Grupurile americane "Dow Chemical" Co. şi "DuPont" Co. se află în ultima etapă a negocierilor de fuziune, care ar putea da naştere unui gigant al industriei chimice, cu o capitalizare bursieră de 120 de miliarde de dolari, spun surse apropiate situaţiei, citate de presa internaţională.

Potrivit acestora, acordul ar putea fi anunţat în săptămâna curentă, iar eventuala tranzacţie va necesita aprobarea autorităţilor de reglementare din mai multe ţări. Sursele mai afirmă că gigantul care ar lua astfel naştere s-ar putea diviza ulterior în două - trei companii.

Astfel, grupul nou format s-ar putea scinda într-o companie specializată în proiectarea de materiale noi, una de fabricare a produselor specializate şi una de agrochimie.

Operaţiunile din domeniul materialelor plastice şi produselor chimice speciale au beneficiat de costurile reduse ale energiei, în timp ce diviziile agrochimice au avut probleme din cauza cererii slabe pentru produsele de protejare a culturilor.

Directorul general al "Dow Chemical", Andrew Liveris, şi cel al "DuPont", Edward Breen, vor deţine principalele două funcţii în noul grup, conform surselor.

Reprezentanţii "Dow Chemical" şi "DuPont" au refuzat să comenteze pe marginea celor apărute în presa străină.

"DuPont" a discutat cu mai multe companii, inclusiv cu "Dow Chemical", despre opţiunile ce privesc divizia din domeniul agriculturii.

La rândul său, "Dow Chemical" a analizat opţiunile pentru divizia de produse chimice şi seminţe pentru agricultură, ale cărei vânzări au scăzut în ultimul an.

Fuziunea, care ar avea loc de pe poziţii de egalitate, ar putea genera economii de trei miliarde de dolari, potrivit unor surse citate de CNBC.

Conform preţurilor de la închiderea tranzacţiilor bursiere de marţi, de pe piaţa SUA, "Dow Chemical" avea o capitalizare de 58,97 miliarde de dolari, iar "DuPont" - de 58,37 miliarde de dolari.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb