SURSE: "Electrica a acceptat candidaturile din partea statului pentru că nu au întârziat decât «rezonabil»"

A.S.
Piaţa de Capital #Energie / 14 octombrie 2017

"Electrica a acceptat candidaturile din partea statului pentru că nu au întârziat decât «rezonabil»"

Sursele susţin că a fost respinsă candidatura lui Alexandru Botez, din partea unor acţionari minoritari

------------

Nouă candidaţi sunt înscrişi pentru alegerile Consiliului de Administraţie al Electrica, pe lângă administratorii actuali, candidaţi fiind Doina Elena Dascălu şi Constantin Ciprian lacob. Cei doi concurează pe locurile de administratori neindependenţi.

Electrica a publicat pe site motivaţia acceptării celor două candidaturi: "Convocatorul suplimentat al AGOA, publicat în data de 26 septembrie 2017, prevedea că acţionarii au dreptul de a propune candidaţi până la data de 10 octombrie 2017, ora 10:00. Ministerul Energiei, în calitatea sa de acţionar al Electrica SA, şi-a exercitat acest drept prin depunerea unei astfel de propuneri, în data de 10 octombrie 2017, propunere înregistrată la ora 10:08. La o zi după termenul prevăzut, în data de 11 octombrie 2017, la ora 10:50, un alt acţionar a depus o propunere de candidatură.

Consiliul de Administraţie al Electrica SA a solicitat opinii legale cu privire la acceptarea sau respingerea acestor candidaturi. În conformitate cu prevederile legale privind companiile listate, termenul limită din Convocator pentru depunerea candidaturilor este prevăzut ca o zi calendaristică. În lipsa unei cerinţe legale sau statutare care să prevadă obligaţia includerii în Convocator a unei ore limita din ziua calendaristică stabilită ca termen pentru transmiterea candidaturilor, consultanţii juridici au apreciat că o întârziere de 8 minute sau chiar depunerea candidaturilor până la sfârşitul zilei calendaristice este o întârziere rezonabilă, care nu afectează în niciun fel drepturile acţionarilor şi este în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Având în vedere raţionamentul rezultat din opiniile legale, Consiliul de Administraţie a decis, în şedinţa din data de 12 octombrie 2017, acceptarea candidaturilor depuse de acţionarul Statul Român, prin Ministerul Energiei, în ziua calendaristică, şi respingerea candidaturii depuse de acţionarul minoritar care depăşea ziua calendaristică".

(A.A.)

----------------

Consiliul de Administraţie al Electrica a decis, joi seară, să accepte candidaturile din partea statului pentru funcţia de administrator şi să le respingă pe celelalte, potrivit unor surse din piaţa de energie.

Acestea ne-au spus că există patru noi candidaturi, pe lângă cele ale actualilor membri ai Consiliului de Administraţie, care, însă, au fost depuse după termenul limită din convocator, respectiv 10 octombrie, ora 10:00.

Primele două candidaturi, respectiv Doina Dascălu, fost vicepreşedinte la Curtea de Conturi, din partea statului, şi avocatul independent Ciprian Iacob din Târgovişte, au fost depuse la registratura companiei pe 10 octombrie, la ora 10.10, iar o a treia candidatură a sosit pe 11 octombrie.

Este vorba despre Alexandru Botez, omul de afaceri din piaţa imobiliară, propus de câţiva acţionari minoritari.

Sursele ne-au spus: "Consiliul de Administraţie a spus că primele două candidaturi au fost depuse în timp "rezonabil", cu 10 minute de întârziere, întrucât legea nu prevede ora de depunere, ci doar data limită. În şedinţa de aseară, Cristian Buşu şi Gicu Iorga au votat pentru acceptarea candidaturilor din partea statului, Ioana Drăgan a fost împotrivă, Bogdan Iliescu a fost conciliant, iar străinii i-au lăsat pe români să decidă".

"Electrica" trebuia să anunţe, vineri, lista candidaturilor propuse pentru Consiliul de Administraţie al companiei, ce va trebui aprobat de Adunarea Generală a Acţionarilor de la finalul lunii octombrie, prin aplicarea metodei votului cumulativ.

Sursele noastre ne-au spus că actuala conducere a apelat la mai multe case de avocatură pentru a obţine o opinie juridică, cu privire la acceptarea candidaturilor întârziate. Se pare că unii avocaţi le-au sugerat că pot accepta candidaturile şi după termen: "Nu ştim de ce Consiliul de Adminsitraţie s-a întrunit ca să decidă ce fac cu candidaturile întârziate, în condiţiile în care acesta se poate reuni doar pentru validarea propunerilor şi nu are competenţă pe derogare de la termen. Se pare că juriştii le-au spus că, din moment ce membrii Consiliului de Adminsitraţie au făcut convocatorul şi au stabilit regulile, tot ei pot să-l schimbe. Dar, conform legii pieţei de capital, orice modificare trebuie adusă la cunoştinţa acţionarilor în acelaşi timp, pentru a beneficia de aceleaşi drepturi".

Dar, Electrica nu a anunţat Bursa de Valori şi investitorii că acceptă candidaturi după ora limită din convocator, şi nici până când le acceptă. Astfel, conducerea Electrica a aruncat în arbitrar alegerile, căci acţionarii nu au ştiut că "în termen rezonabil" pot să mai depună candidaturi, iar în termen "nerezonabil", nu, şi nici cum se definesc aceste concepte în mintea administratorilor Electrica.

În aceste condiţii, alegerile pot fi contestate de orice acţionar, pe motiv că nu a fost respectat convocatorul şi nici nu a fost publicat un anunţ de modificare.

Actualul Consiliu de Administraţie al Electrica este format din şapte membri neexecutivi, patru dintre aceştia fiind independenţi: Cristian Buşu, preşedinte, Arielle Malard de Rothschild (independent), Gicu Iorga, Ioana Drăgan, Pedro Mielgo Alvarez (independent), Willem Schoeber (independent) şi Bogdan Iliescu (independent). Membrii actualului Consiliu participă de drept la alegeri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb