Producătorul de profile din PVC "Teraplast" Bistriţa (simbol bursier TRP) a cheltuit, în ultimele trei luni peste un milion de lei pentru achiziţionarea acţiunilor proprii, potrivit unui comunicat transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti.
Astfel, doar în ultima lună, compania a răscumpărat 922.500 de acţiuni TRP, în valoare de 345.133 de lei, la preţuri cuprinse între 0,355 de lei şi 0,388 de lei. Preţurile de achiziţie sunt semnificativ mai mici decât preţul maxim de răscumpărare, de 0,89 lei/acţiune, stabilit de acţionarii societăţii.
Programul de răscumpărare al acţiunilor proprii vizează achiziţionarea de pe piaţa de capital a 4,5 milioane de acţiuni, reprezentând 1,51% din capitalul social al companiei.
Programul prevede că acţiunile răscumpărate vor fi plătite de societate din rezervele acesteia, urmând să fie vândute directorilor executivi ai companiei, la preţul de achiziţie, în termen de 12 luni de la cumpărarea lor. Dacă aceştia nu formulează cereri de cumpărare, Consiliul de Administraţie poate decide să vândă acţiunile răscumpărate la preţul de piaţă de la Bursa de Valori Bucureşti.
"Teraplast" Bistriţa are o valoare de piaţă de 106,63 milioane de lei, potrivit preţului mediu de 0,358 lei/acţiune înregistrat în şedinţa bursieră de ieri. Potrivit ultimelor raportări, Dorel Goia controlează 33,15% din companie, iar Emanoil Viciu, preşedintele "Teraplast", are o participaţie de 20,52%.
Societatea de investiţii financiare "Banat-Crişana" deţine 11,38% din acţiunile TRP