Timişoara găzduieşte Concursul Naţional de Soft Educaţional CUPA SIVECO

Comunicat SIVECO România
Ziarul BURSA #Companii #IT / 7 februarie 2007

A fost lansată oficial ediţia a V-a a Concursului Naţional de Soft Educaţional CUPA SIVECO - Jules Verne, concurs dedicat atât elevilor inovativi cu aptitudini, înclinaţii şi interes pentru crearea aplicaţiilor informatice cu caracter educaţional, cât şi profesorilor pasionaţi de modernizarea mijloacelor de învăţământ.

Deschiderea oficială s-a realizat în cadrul Şcolii numărul 7 din Timişoara, Şcoală prezentă la fiecare ediţie a concursului cu elevi entuziasti şi inovativi coordonaţi de profesorul Vasile Roman şi Adriana Roman. Cu acestă ocazie Şcoala a primit şi un premiu de excelenţă pentru rezultatele deosebite obţinute pentru promovarea programului SEI, premiul de excelenţă fiind un SMART Board şi un videoproiector performant.

Organizat de SIVECO România, sub patronajul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în parteneriat cu revista PC Magazine şi Revista de Ştiinţă şi Tehnică, CUPA SIVECO îşi propune stimularea, recompensarea, dar şi punerea în valoare a potenţialului creativ al tinerilor din învăţământul preuniversitar.

Ca şi anul trecut, CUPA SIVECO se adresează echipelor mixte, formate din maxim trei elevi, din clasele V-XII, un coordonator care asigură conducerea proiectului din punct de vedere al conţinutului ştiinţific şi un îndrumător tehnic care realizează coordonarea din punct de vedere al tehnologiilor informatice utilizate.

"Faptul că echipele sunt formate din elevi coordonaţi de cadre didactice, stimulează interacţiunea profesor-elev.

Accentul se mută astfel pe elev şi pe construirea de către elev a cunoaşterii. Este un proces foarte interesant de învăţare cooperativă, cu efecte pozitive atât asupra elevilor cât şi asupra profesorilor" spune Radu Jugureanu eContent Manager în cadrul SIVECO România.

Participanţii vor putea opta în acest an pentru lucrări din domeniile ştiinţific, social, cultural, literar, din opera lui Jules Verne, ce pot fi componente ale curiculei şcolare.

Începând cu 30 februarie 2007 şi până pe 31 mai 2007 se desfăşoară etapa online a concursului. În această perioadă concurenţii pot trimite la adresa cupa.siveco@siveco.ro module din lucrările propuse şi vor putea beneficia de suportul ştiinţific, didactic şi pedagogic al comisiei de jurizare. Comisia de jurizare are astfel rolul de tutore, în această etapă, implicându-se în corectarea strategiilor gândite de concurenţi fără a greva punctajul obţinut de aceştia. Aplicaţia trebuie însoţită de documentaţia aferentă, precum şi de o scurtă descriere a lecţiei sau temei abordate.

În etapa finală se vor califica minim 15 echipe cu o singură lucrare şi se va evalua ultima versiune a lucrării trimisă până la data de 31 mai 2007.

Echipele calificate se vor întâlni pentru etapa finală în perioada 7-10 iunie 2007.

Despre SIVECO Romania

Înfiinţată la începutul anului 1992, SIVECO România SA este cea mai importantă firmă producătoare de software din România, asigurând cea mai mare parte din volumul total al exporturilor de produse software din România în ţări din Comunitatea Europeană şi Statele Unite ale Americii.

Între acţionarii SIVECO România se numără Intel Capital, Polish Enterprise Fund V (fond de investiţii administrat de Enterprise Investors), SIVECO Netherlands B.V.

SIVECO România deţine poziţii de top pe piaţa internă de soluţii de afaceri (EAS) şi de servicii IT. Adresându-se cu precădere organizaţiilor mari şi mijlocii, compania oferă soluţii eficiente de eBusiness, eLearning şi eHealth. De asemenea, SIVECO România s-a specializat în execuţia de proiecte informatice majore, implicând dezvoltări la cerere de soluţii software accesibile prin Internet şi Intranet, integrarea cu alte sisteme, distribuţie geografică a locaţiilor de acces şi număr mare de utilizatori.

Între proiectele de succes derulate de SIVECO România se situează în zona eGovernment, incluzând Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România, Casa Naţională de Asigurări pentru Sănătate, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Autoritatea Naţională a Vămilor şi Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărire Comunală.

Printre cei mai mari clienţi ai săi se numără companii private ca de exemplu PETROM, Orange, Raiffeisen Bank, Citibank, Aerostar Bacău etc.

SIVECO România SA este certificată ISO 9001:2000, de către compania franceză AFAQ-AFNOR, cotată printre primele 5 în lume din punct de vedere al prestigiului auditului pe care îl efectuează. Compania dezvoltă cu succes parteneriate de afaceri cu cei mai mari producători de software din întreaga lume, printre care Microsoft, Oracle, precum şi cu integratori IT cum sunt HP, IBM şi Bull. SIVECO România este membru a mai multe asociaţii profesionale şi de afaceri din România, cum sunt AmCham, CCIFER, ARIES, ATIC.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb