Tokes a pierdut procesul cu Poliţia Locală privind steagul secuiesc arborat în balconul biroului său

Alexandru Costea
Politică / 27 ianuarie 2015

Judecătoria Oradea a decis că Poliţia Locală a procedat legal, anul trecut, când a emis un avertisment pe adresa europarlamentarului Laszlo Tokes, după ce acesta amplasase în balconul biroului său din strada Jean Calvin un steag secuiesc, însă sentinţa nu este definitivă, transmit surse din presă.

Denes Laszlo, purtătorul de cuvânt al europarlamentarului, a declarat, astăzi, surselor, că un complet al Judecătoriei Oradea a decis, ieri, că avertismentul dat de Poliţia Locală Oradea a fost legal.

"Acţiunea noastră, prin care ceream desfiinţarea procesului verbal, a fost respinsă, dar urmează să primim o înştiinţare oficială în care să fie expusă şi motivarea. De la acea dată avem 15 zile să contestăm răspunsul", a spus Denes Laszlo.

Potrivit acestuia, sentinţa defavorabilă lui Tokes poate fi atacată la Tribunalul Bihor.

Procesul prin care eurodeputatul Laszlo Tokes ceruse Poliţiei Locale Oradea să anuleze avertismentul a început la Judecătoria Oradea în 12 ianuarie, desfăşurându-se în lipsa unui reprezentant al Poliţiei Locale, în timp ce europarlamentarul Laszlo Tokes a fost reprezentat de avocatul Kincses Elod. Acesta a cerut anularea avertismenului emis de Poliţia Locală, invocând argumente de ordin logic, istoric şi juridic.

Eurodeputatul Laszlo Tokes a arborat steagul secuiesc pe balconul biroului său din centrul municipiului Oradea în 18 iunie 2014, în cadrul unei acţiuni în care a elogiat şi activitatea scriitorului Wass Albert, considerat în România criminal de război.

"Ridicăm glasul nostru împotriva acelor excese ale organelor oficiale, respectiv împotriva acelor acte abuzive prin care se scot drapelurile secuieşti, se îndepărtează cărţile scriitorului renumit Wass Albert, şi încă nu se reabilitează acele personalităţi însemnate ale comunităţii maghiare care cu câteva decenii în urmă au fost condamnaţi pe nedrept ca şi criminali de război", spunea Laszlo Tokes la acea vreme.

În cadrul unui flash-mob, Tokes reclama atunci faptul că autorităţile locale din Ţinutul Secuiesc care arborează steagul secuiesc ar fi persecutate şi, în semn de solidaritate cu acestea, a arborat steagul secuiesc.

Ulterior, în 20 august, Poliţia Locală a întocmit un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în care "persoana fizică Tokes Laszlo a fost făcută răspunzătoare de încălcarea Legii 185/2013, privind autorizarea şi amplasarea mijloacelor de publicitate, avertizând biroul europarlamentarului că dacă"steagul publicitar pus fără autorizaţie şi fără plata taxei aferente nu va fi "desfiinţat" în termen de 7 zile, Primăria va sancţiona această contravenţie cu o amendă între 30.000 şi 50.000 lei.

"Eu consider că este un act de batjocură din partea organelor respective (Poliţia Locală şi Primăria - n.r.) şi aduce o jignire la adresa simbolurilor maghiare. Acest caz ne aminteşte de regimul Ceauşescu, când erau interzise simbolurile comunităţii maghiare, cum ar fi imnul sau steagul maghiarilor", a spus atunci Laszlo Tokes, adăugând că steagul secuiesc nu este "publicitar", ci "un steag sfânt al comunităţii secuieşti".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb