Transelectrica are nevoie de 500 milioane de euro pentru conectarea parcurilor eoliene la reţeaua de transport

ARISTICĂ BRÂNZAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 iulie 2012

Transelectrica are nevoie de 500 milioane de euro pentru conectarea parcurilor eoliene la reţeaua de transport
  • document ataşat Rezultate financiare (lei), Evolutia actiunilor Transelectrica
    apasă aici pentru a descărca.

    Compania Naţională de Transport a Energiei Electrice "Transelectrica" SA Bucureşti este Operatorul de Transport şi de Sistem din România care asigură serviciul de transport al energiei electrice de la producători la marii consumatori conectaţi la reţea, precum şi conducerea tehnică a sistemului Electroenergetic Naţional (SEN), administrează piaţa concurenţială de energie electrică prin filiala sa OPCOM şi coordonează planificarea dezvoltării Sistemului Electroenergetic din România. De asemenea, compania asigură serviciul de transport transfrontralier pentru tranzacţiile cu energie electrică între ţările central şi est- europene şi garantează accesul terţilor la reţeaua naţională de trans-port al energiei electrice în condiţii de trasparenţă, nediscriminatorii şi egale pentru toţi jucătorii de pe piaţă.

    În prezent, CNTEE "Transelectrica" SA Bucureşti are un capital social de 734.013.420 lei, împărţit în 73.401.342 acţiuni cu valoarea nominală de 10 lei şi având ca principali acţionari Statul Român prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de afaceri (58,68%), res-pectiv "Fondul Proprietatea" SA Bucureşti (13,5%), în cursul aces-tei luni desfă-şurându-şi activitatea cu 2200 salariaţi.

    Domnul director general adjunct Octavian Lohan ne-a oferit prilejul unei ample discuţii în legătură cu modul de organizare al societăţii, obiectivele anului 2012 şi perspectivele de viitor.

    Citiţi, în insert, ultimele informaţii despre companie.

    Interviu cu domnul Octavian Lohan, director general adjunct CNTEE "Transelectrica" Bucureşti

    Reporter: Cum comentaţi evoluţia activităţii companiei în anul 2011?

    Octavian Lohan: Profitul net realizat de peste 90 milioane lei şi o cifră de afaceri netă în creştere cu 14% indică faptul că Transelectrica SA a încheiat anul financiar 2011 cu rezultate mai bune şi decât cele ale anului anterior şi decât cele bugetate.

    De asemenea, veniturile operaţionale au avansat cu 13,86%, datorită, în special, următoarelor elemente care au înregistrat creşteri faţă de anul anterior: volumul de energie electrică transportată - de la 55.241.871 MWh la 56.056.203 MWh (creştere 1,47%); veniturile din alocarea capacităţii de interconexiune - de la 29.956.290 lei la 53.524.012 lei (creştere 78,67%); veniturile din piaţa de echilibrare - de la 388.112.341 lei la 981.216.068 lei (creştere 152,82%).

    Pe de altă parte, şi cheltuielile operaţionale (inclusiv amortizarea) au înregistrat o creştere, într-o măsură mai mică decât veniturile, respectiv cu 10,96%, în special datorită creşterii cheltuielilor pe piaţa de echilibrare.

    Cheltuielile cu achiziţionarea energiei pentru acoperirea consumului propriu tehnologic au înregis-trat diminuări, atât pentru contractele reglementate (7,40%), la care a scăzut şi preţul mediu de achiziţie (7,39%), cât şi pentru achiziţia de pe PZU (18,80%).

    În ciuda faptului că, în trimestrul al IV-lea rezultatul operaţional a fost negativ, în anul 2011 profitul operaţional a înregistrat o creştere de peste 105%, a fost însă influenţat şi de unele probleme din piaţa de energie electrică (în special piaţa de echilibrare), şi anume de comportamentul unor participanţi care nu au achitat obligaţiile de plată, nu au recunoscut penalităţile calculate pentru întârzierea la plată şi s-au sustras de la efectuarea plăţilor prin dizolvarea societăţilor comerciale sau declararea insolvenţei.

    Activitatea financiară a fost influenţată de fluctuaţiile cursului de schimb, dar pierderea a înregistrat o reducere cu 26,92% faţă de anul anterior.

    Rezultatul total brut al exerciţiului a fost cu aproximativ 460% mai mare decât cel al anului anterior, în timp ce rezultatul net a înregistrat o creştere de 845% faţă de 2010, res-pectiv 90 milioane lei faţă de 9,5 milioane lei.

    Reporter: Ce investiţii s-au făcut în anii 2010-2011 pentru modernizarea şi retehnologizarea bazei materiale?

    Octavian Lohan: Pe parcursul acestei perioade, CNTEE "Transelectrica" S.A., în cadrul strategiei sale de dezvoltare pentru modernizarea, retehnologizarea şi diversificarea ofertei, a alocat sume importante care depăşesc 575.000.000 lei, respectiv peste 130.000.000 euro, ce se regăsesc în lucrări de amploare din cadrul S.E.N., la liniile electrice, staţiile electrice şi nu numai, cum ar fi: Mărirea gradului de siguranţă a SEN prin modernizarea staţiei electrice 400/220/110/10 kV Gutinaş, jud. Bacău; Mărirea gradului de siguranţă a instalaţiilor aferente staţiei electrice 400/220/110 kV Bucureşti Sud; Mărirea gradului de siguranţă a SEN prin retehnologizyrea staţiei 400/220/110 kV Brazi-Vest (lucrare finalizată în 2011 pentru substaţia de 110 kV); Retehnologizarea staţiei electrice 400/110/10 kV Gura Ialomiţei, jud. Ialomiţa; Mărirea gradului de siguranţă al SEN prin modernizarea staţiei electrice 400/220/110/20 kV Sibiu Sud; Modernizarea staţiei 20 kV FAI (lucrare finalizată în 2011, aflată în perioada de garanţie); Retehnologizarea staţiei electrice 400 kV Gădălin, jud. Cluj; Înlocuire AT-uri şi trafo în diverse staţii electrice (rest de executat: asistenţă tehnică la montaj pentru două transformatoare la staţia Braşov); Mărirea gradului de siguranţă a SEN prin modernizarea sis-temului de comandă -control - protecţie - măsură - înregistrare şi servicii interne în staţiile electrice de 220/110 kV, în 11 staţii electrice (proiect finalizat); Modernizarea sistemelor de protecţie aferente AT 200 MVA şi protecţiei diferenţiale de bare (PDB) în 14 staţii electrice de 220/110 kV (lucrare finalizată în 2011, aflată în perioada de garanţie); Sisteme integrate de securitate staţii, sedii sucursale, DEN (Dispecerul Energetic Naţional) şi DET-uri (Dispecerul Energetic Teritorial). Proiectul prevede securizarea tuturor staţiilor electrice ale companiei, sediile sucursalelor, ale DEN şi DET-urilor, cu realizare şi puneri în funcţiune eşalonate în perioada 2008 - 2013, în conformitate cu prevederile legii nr. 333/2003.

    Tot în această perioadă, au început şi alte lucrări care se află în diverse stadii de realizare, activităţile desfăşurându-se conform graficelor, lucrări cum ar fi: Retehnologizarea staţiei electrice 400/220/110/20 kV Lacul Sărat, jud Brăila; Retehnologizarea staţiei electrice 400/220/110 kV Braşov; Retehnologizarea staţiei 220/110 kV Mintia, toate aflate în diverse stadii de execuţie; Sisteme integrate de securitate în staţiile electrice, sucursale, DEN şi DET-uri (lucrarea se află în perioada de execuţie); Organizarea şi funcţionarea Sistemului de Teleconducere al Instalaţiilor Reţelei Electrice de Transport (lucrarea se află în perioada de execuţie).

    Reporter: Care sunt principalele obiective cuprinse în programul de investiţii pe acest an?

    Octavian Lohan: Pentru acest an, prin Bugetul de Venituri şi Cheltuieli ne-am propus un program investiţional în sumă de 604.304.000 lei, din care 325.000.000 lei din surse proprii şi 19.000.000 lei fonduri europene, aflându-se în stadiu avansat de începere efectivă a lucrărilor la următoarele obiective: Retehnologizarea staţiei electrice 400/110/20 kV Tulcea Vest - partea tehnologică; Retehnologizarea staţiei electrice 220/110 kV Barboşi, judeţul Galaţi; Retehnologizarea staţiei 400/220/110/20 kV Bradu, judeţul Argeş; Racordarea LEA 400 kV Isaccea - Varna şi a LEA Isaccea - Dobrudja, în staţia electrică 400 kV Medgidia Sud; LEA 400 kV de interconexiune Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia); Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier - Reşiţa - Timişoara - Săcălaz - Arad - etapa 1: LEA 400 kV s.c. Porţile de Fier - Anina - Reşiţa; Extinderea staţiei 400 kV Porţile de Fier; Staţia 400/220/110 kV Reşiţa; Retehnologizarea staţiei 220 110/20 kV Câmpia Turzii.

    Sunt de menţionat, nu în ultimul rând şi lucrările privind noile racordări la SEN datorate activităţilor cu o dezvoltare de-a dreptul exponenţială în ceea ce priveşte înfiinţarea de CEE (Centrale Electrice Eoliene) şi CEF (Centrale Electrice Fotovoltaice), lucrări ce reprezintă spre exemplu, circa 12% din valoarea investiţiilor din anul 2012.

    Vor fi continuate lucrările la proiectele de retehnologizare deja începute (Lacul Sărat, Mintia, Braşov) şi vor fi demarate lucrări noi de retehnologizare (Tulcea Vest, Barboşi, Bradu, LEA 400 kV de interconexiune Reşiţa-Pancevo, Câmpia Turzii etc.).

    Reporter: Care sunt cele mai mari proiecte de investiţii ale companiei Transelectrica S.A. pe termen lung? Cât costă acestea? De unde vin banii?

    Octavian Lohan: LEA 400 kV Suceava - Bălţi, Republica Moldova, pentru porţiunea de proiect de pe teritoriul României (H.CA nr. 10 / 29.09.2010), valoarea totală aprobată 102,5 milioane lei; LEA 400 kV Gădălin - Suceava, inclusiv interconectarea la SEN (H.CA nr. 7 / 08.07.2010), valoarea totală aprobată 428,2 milioane lei; Retehnologizare Staţia 400/110/20 kV Tulcea Vest - partea tehnologică (H.CA nr. 3 / 24.02.2009), valoarea totală aprobată 194,5 milioane lei; Trecerea la tensiunea de 400 kV a axului Porţile de Fier - Reşiţa - Timişoara - Săcălaz - Arad - Etapa I (D.CA nr. 2 / 2012), valoarea totală aprobată 282,1 milioane lei; LEA 400 kV de interconexiune Reşiţa (România) - Pancevo (Serbia) (D.CA nr. 6/ 24.03.2011), valoarea totală aprobată 176,1 milioa-ne lei.

    Banii pentru aceste investiţii vor proveni din surse proprii, credite bancare, precum şi din fonduri europene.

    Reporter: Care este necesarul de investiţii al Transelectrica S.A., având în vedere avântul luat de proiectele eoliene în SE ţării şi Moldova?

    Octavian Lohan: Conectarea parcurilor eoliene la reţeaua naţională de transport a energie presupune investitii de aproximativ 500 milioane de euro.

    Reporter: Care este situaţia investiţiilor/proiectelor în ceea ce priveşte conexiunile cu ţările din jurul României?

    Octavian Lohan: LEA Suceava-Bălţi - a fost aprobat Studiul de fezabilitate, este în curs de semnare contractul de proiectare cu ISPE pentru elaborarea Caietului de sarcini şi a Proiectului tehnic, nu este clarificată finanţarea proiectului pentru porţiunea de linie aflată pe teritoriul statului Moldova. LEA Fălciu- Goteşti - a fost aprobat şi actualizat Studiul de fezabilitate, s-a semnat actul adiţional între Transelectrica şi Moldelectrica privind continuarea aces-tui proiect, lucrarea este în curs de contractare. LEA de interconexiune cu Serbia, Reşiţa - Pancevo - documentaţia de proiectare este finalizată şi aprobată (Studiu de fezabilitate, Caiet de sarcini, Proiect tehnic, Documentaţia tehnică pentru autorizaţia de construire), s-au obţinut Certificatul de urbanism şi Acordul de mediu, urmează promovarea unei HG pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi demararea procedurii de expropiere a terenurilor.

    Reporter: Care sunt principalele probleme cu care s-a confruntat/confruntă compania?

    Octavian Lohan: O problemă deosebită creată de proiectele eoliene este volumul mare de investiţii noi necesare preluării producţiei acestor centrale cu respectarea criteriilor de singuranţă a funcţionării SEN fără să avem nicio garanţie că toate proiectele vor avea asigurată finanţarea şi vor fi realizate. De asemenea, pentru preluarea de sis-tem a unei cantităţi cât mai mari din producţia acestor centrale avem nevoie de investiţii în realizarea unor consumatori speciali care să preia această producţie (staţii de încărcare baterii pentru maşini electrice, bazine speciale pentru preîncălzirea apei menajere sau a apei de termoficare etc.) sau să stocăm energia în CHE cu acumulare prin pompaj sau compresarea aerului în caverne subterane, sau stocarea energiei în baterii de mare putere care pot fi utilizate în funcţie de necesităţi atunci când nu bate vântul.

    Propunerile legislative ar trebui să fie realizate pentru susţinerea investiţiilor în maşini electrice, în utilizarea lor şi respectiv în staţiile de încărcare a bateriilor, dar şi pentru susţinerea termoficării centralizate în sisteme cu preîncălzire electrică. O parte din veniturile obţinute de investori prin schema de promovare a energiilor regenerabile ar putea fi investite în aceste sis-teme de consum sau de stocare a energiei, sau în grupuri cu pornire rapidă care să înlocuiască gru-purile termo opri-te pentru prelua-rea la SEN a pro-ducţiei rege-nerabile.

    Reporter: Care sunt cei mai importanţi clienţi ai Transelectrica S.A.?

    Octavian Lohan: Principalii clienţi ai Transelectrica S.A. sunt: Enel Muntenia Sud, Hidroelectrica S.A., Energy Holding, EON Moldova, Muntenia Nord, Transilvania Sud Furnizare, Transilvania Nord Furnizare, Alro Slatina, CEZ Furnizare, Enel Energie, CE Rovinari SA, SN Nuclearelectrica SA, CE Craiova SA, ENEL Banat, Electrocentrale Bucureşti SA, Enel Distributie Dobrogea, EGL, Electrocentrale Deva SA.

    Reporter: Ce şi-a propus compania, prin BVC, să realizeze în acest an?

    Octavian Lohan: Pentru acest an, principalele prevederi ale BVC-ului constau în realizarea a 2.623.025 mii lei venituri totale, 2.571.325 mii lei cheltuieli totale, 40.002 mii lei profit net, 2200 salariaţi, rezultatele obţinute pe primul trimestru fiind bune: 884.210.065 lei cifră de afaceri; 43.636.585 lei profit net, mai mare cu peste 3.636.000 lei faţă de cel prevăzut în BVC pe întreg anul.

    Reporter: Vă mulţumesc.

    Principalele activităţi ale CNTEE Transelectrica SA sunt: conducerea tehnică şi operaţională a SEN, cu asigurarea stabilităţii şi a siguranţei în funcţionare, precum şi a echilibrului producţie-consum, conform standardelor de calitate; exploatarea, mentenanţa şi dezvoltarea activelor proprii, astfel încât compania să poată asigura accesul la reţeaua de transport tuturor participanţilor la piaţa de electricitate şi transportul energiei electrice în condiţii de siguranţă şi eficienţă pe termen lung; planificarea dezvoltării durabile a sistemului electroenergetic din România şi a reţelei electrice de transport; administrarea pieţei angro de electricitate prin intermediul OPCOM SA; managementul interconexiunilor cu ţările vecine şi tranzitul de energie electrică.

    În anii anteriori au fost înfiinţate şase filiale cu regim de societăţi comerciale şi personalitate juridică, la care "Transelectrica" SA Bucureşti este acţionar unic: OPCOM SA, SMART SA, TELETRANS SA, ICEMENERG SA, ICEMENERG SERVICE SA, FORMENERG SA, toate cu sediul în Bucureşti.

    Fonduri pentru staţia de la Mintia

    "Transelectrica" a informat, ieri, că a semnat un contract de finanţare nerambursabilă cu Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, în calitate de Organism Intermediar pentru Energie, în numele şi pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", pentru suma de maxim 50.000.000 lei, pentru o perioadă de 18 luni. Suma este destinată retehnologizării Staţiei 220/110 kV Mintia.

    DUPĂ RETROGRADAREA RATINGULUI, Transelectrica spune că are bani de rate

    Transelectrica spune că are bani pentru plata ratelor la creditele scadente în acest an şi o "capacitate solidă" să genereze fluxuri de numerar, după ce agenţia de evaluare Moody's a decis miercuri să coboare ratingul companiei în categoria speculativă.

    "Compania are suficiente resurse pentru acoperirea ratelor scadente în anul curent, iar parcursul istoric ireproşabil în executarea serviciului datoriei are la bază o capacitate solidă de generare de fluxuri de numerar pozitive din operaţiunile de bază", se arată într-un comunicat al Transelectrica, citat de Mediafax.

    La sfârşitul anului trecut, Transelectrica avea datorii totale de 2,7 miliarde de lei.

    În prospectul ofertei publice pentru vânzarea a 15% din acţiunile deţinute de Ministerul Economiei la Transelectrica, operaţiune derulată în luna martie, se arăta că posibilităţile de obţinere a unor credite suplimentare de la instituţiile financiare internaţionale sunt limitate din cauza cerinţelor de încadrare a indicatorilor financiari în anumite limite întrucât şi-a angajat integral capacitatea de garantare prin cesiune de creanţe. Astfel, s-ar putea apela la alocaţii bugetare sau finanţări realizate în baza unor parteneriate public - private.

    Moody's a retrogradat miercuri ratingul Transelectrica cu o treaptă, de la Baa3 la Ba1, prima treaptă din categoria speculativă, a atribuit companiei ratingul de default Ba1, iar calificativele au fost puse sub supraveghere pentru noi reduceri în aşteptarea unui sprijin mai scăzut din partea guvernului.

    Măsura reflectă revizuirea în scădere, de la nivel ridicat la solid a aşteptărilor agenţiei privind sprijinul potenţial pe care Transelectrica îl poate aştepta din partea acţionarului majoritar, guvernul român", a declarat Richard Miratsky, vepreşedinte la Moody's şi analist principal pentru Transelectrica.

    Evaluarea în vederea unei posibile noi retrogradări se va concentra pe analizarea lichidităţilor Transelectrica, dependente în mare măsură de capacitatea companiei de a atrage finanţare externă, pentru planul de investiţii, a adăugat Miratsky.

    Moody's anticipează un sprijin mai scăzut pentru Transelectrica în urma reducerii participaţiei statului la companie de la 73,69% la 58,69% (în urma ofertei publice secundare din luna martie - n.r.) şi a aşteptărilor ca guvernul să îşi restrângă în continuare deţinerea la un nivel apropiat de 51%, pe termen scurt sau mediu.

    Statul a vândut în luna martie un pachet de 15% din titlurile Transelectrica, cu 164,7 milioane lei (37,6 milioane euro).

    "Transelectrica subliniază că este o companie publică, cu buget propriu, iar diminuarea participaţiei statului în capitalul social este parte a acordului României cu Fondul Monetar Internaţional. Nivelurile proiectate ale indicatorilor de risc de credit incluşi în acordurile de împrumut, estimate pe baza unor ipoteze rezonabile privitoare la evoluţia principalilor parametri operaţionali şi financiari ai companiei, situează Transelectrica în zona sigură", se mai arată în comunicatul Transelectrica.

    Opinia Cititorului ( 3 )

    1. Sa intelegem ca va bazati cresterea ROA pe garantia statului si disponibilitatea bancilor de a va finanta pierderile nete !Pai cu atatea provizioane inregistrate deja ce faceti!Buna planificare pe banii europeni vreti sa si cresteti pretul!Nu ati inteles nimic din ce inseamna analiza cost/beneficiu!La voi nu conduc decat inginerii care "carpesc" si schimba destinatia bugetelor intre operatiuni.Ce aberatie !Faceti-va BBZ sa vedeti ce solvabilitate mica va iese!Obiectivul vostru pe care il tot rotunjiti este sa prindeti bani europeni pt racordarea "parcului cu colectia de elicer"care face 1/2 de miliard de euro din banul public !Dar eficienta unde este!Pune-ti banii lui madam Dragan pe tava !Cum zice americanul show me the money!

      Nu mai sifonati banii societatii prin firmele astea capusa infiintate care organizeaza licitatii dupa licitatii si creaza obligatii pentru TEL.

      DNA, Curtea de conturi se aude ? Societatea este publica ! Astia de la conducere fura banii statului ! Domnu Ponta ! Domnu Crin ! Domnu Base ! 

      Rahaturile astea politice manjite cu tot ce e mai detestabil la specia umana, care conduc Romania de 22 de ani sunt mai legate la ochi decat justitia si nu vad jaful sistematic din economia Romaniei.

      De ce ? Pentru ca ei patroneaza acest jaf ! 

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    danescu.ro
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    18 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9755
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    novaplus.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb