Trei antreprenori români intenţionează să relanseze producţia motocicletelor Mobra, investiţia în designul şi asamblarea noilor modele fiind estimată la peste 500.000 euro.
"Pasionaţii de motorete, scutere şi motociclete, amatori sau profesionişti, se vor putea bucura de un brand 100% românesc, cu istorie. Fabrica din România va produce o gamă largă de produse, de la motorete la scutere şi motociclete, cu motoare începând de la 50 cc până la capacităţi mari", se arată într-un comunicat al Mobra Shop, potrivit Mediafax.
Investiţia în designul şi asamblarea în România a noilor modele este estimată la peste 500.000 de euro, în acest moment existând discuţii cu companii de tehnologie şi design consacrate pentru proiectarea acestora.
Cei trei antreprenori - Dragoş Paise, Andrei Postelnicu şi Radu Gherasim - au inaugurat vineri Mobra Shop, un magazin în Bucureşti care îşi propune să devină principala sursă de îmbrăcăminte şi accesorii pentru motociclişti. Magazinul are o suprafaţă de peste 100 metri pătraţi şi pune la dispoziţia clienţilor peste 1.000 de articole.
Recunoscut printre pasionaţii de motociclism pentru modelele 50, 50 Super, Hoinar şi Mini, Mobra a fost unul dintre cele mai populare branduri din perioada comunismului, deşi pe seama sa circula şi gluma "Moarte sigură cu cobra, dar mai sigură cu Mobra".
Mobra a fost produsă, timp de 23 ani, la fabrica Metrom din Braşov, în timp ce asamblarea era realizată la Uzina Mecanică Tohan. Producţia a început în 1971.