Trezoreria Statului va deveni acceptator de plată cu cardul bancar

E.D.
Macroeconomie / 1 octombrie 2014

Persoanele fizice vor putea plăti cu cardul, online şi la terminalele Trezoreriei, impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii publice, din 2015, conform unei ordonanţe aprobate astăzi de Guvern, care creează cadrul legal pentru implementarea acestei modalităţi de plată.

Actul normativ prevede ca Trezoreria Statului să fie autorizată ca acceptator de plată cu cardul bancar şi va presta acest serviciu pentru toate instituţiile publice.

"Toţi contribuabilii persoane fizice care deţin carduri aparţinând unui sistem de plată ce va accepta autorizarea (Mastercard, VISA sau altele), îşi vor putea achita printr-un punct unic toate impozitele şi taxele administrate de către ANAF, primării şi alte instituţii. Măsura pe care MFP o propune Guvernului face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri promovate în scopul îmbunătăţirii conformării voluntare prin modernizarea şi facilitarea modalităţilor de plată a obligaţiilor fiscale, fără costuri suplimentare pentru contribuabili. Am anunţat proiectul de act normativ cu prilejul lansării unui alt proiect: Spaţiul Privat Virtual, aplicaţie electronică prin care contribuabilii persoane fizice îşi pot verifica online propria situaţie fiscală", a declarat ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu.

Noul sistem de plată oferit de Trezoreria Statului va contribui atât la stimularea plăţilor cu mijloace electronice moderne, cât şi la diminuarea plăţilor în numerar efectuate de către contribuabil la ghişeele instituţiilor publice.

Implementarea acestui sistem nu va genera costuri pentru instituţiile publice care vor încasa venituri bugetare întrucât se utilizează sistemul actual de decontare utilizat în relaţia cu Trezoreria Statului, iar comisioanele de decontare vor fi suportate de la bugetul de stat.

"Un important avantaj este că vom putea conecta la acest sistem toate instituţiile publice, adică aproximativ 5000 - vorbim de primării, ANAF, toate instituţiile publice", a mai spus ministrul de resort.

Potrivit OUG, Trezoreria Statului va accepta conectarea la un sistem de plată numai dacă acesta va cumula simultan o serie de condiţii între care, cel mai important, limitarea comisionului.

Comisionul avut în vedere în relaţia cu instituţiile emitente ale cardurilor şi sistemele de plata nu va depăşi cumulat 0,3% din valoarea tranzacţiei, fără a fi acceptate alte costuri suplimentare. Acest comision este corelat cu Proiectul de Regulament privind comisioanele interbancare pentru operaţiunile de plată utilizând cardul care prevede plafonarea comisioanelor interbancare pentru tranzacţii la 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit. Proiectul de Regulament este elaborat de Comisia Europeană.

"MFP a purtat deja discuţii cu reprezentanţii principalelor sisteme de plată din România (Mastercard şi VISA), care doresc să fie autorizaţi. Estimăm că într-o perioadă de 6 luni-1 an timp în care se va face licenţierea, dezvoltarea sistemelor persoanele fizice să-şi poată achita cu cardul toate impozitele şi taxele la Trezorerie. Eu sunt optimistă şi am încredere ca impozitele şi taxele pentru 2015 le voi plăti cu cardul la Trezorerie. Dacă vom implementa rapid procedurile, vom fi prima ţară din lume care vom avea un punct unic de plată cu cardul pentru toate taxele şi impozitele", a precizat ministrul Finanţelor Publice.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă care creează cadrul legal Trezoreriei să fie autorizată ca acceptator de plată cu cardul bancar face parte dintr-un set de măsuri promovate de către Ministerul Finanţelor Publice şi de către ANAF, în scopul îmbunătăţirii relaţiei contribuabilului cu fiscul şi simplificării modalităţilor de plată.

În acest context a fost lansat în 15 septembrie 2014 Spaţiul Privat Virtual, aplicaţie-pilot destinată, într-o primă etapă, contribuabililor din Bucureşti şi Ilfov prin care persoanele fizice pot comunica online cu administraţia fiscală. Premisele comunicării în format electronic între contribuabil şi autorităţile fiscale au fost stabilite prin OUG 40/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 iunie 2014.

De asemenea, începând cu 1 iulie 2014, formularele privind deciziile de impunere anuală pentru venituri realizate de persoane fizice şi pentru contribuţiile de asigurări sociale de sănătate datorate de acestea, conţin o serie de informaţii care să faciliteze plata obligaţiilor fiscale. Astfel, fiecare decizie de impunere conţine informaţii privind: codul de identificare fiscală a beneficiarului, contul de venituri bugetare corespunzătoare obligaţiei de plată, codul IBAN în care trebuie efectuată plata, suma pe care contribuabilul o are de plătit şi o rubrică de explicaţii. Pe decizia de impunere sunt incluse informaţii privind modalităţile de plată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb