Bombardamentele forţelor ruse au dus la moartea a cel puţin două persoane în cursul nopţii de miercuri spre joi în oraşul Zaporojie din Ucraina şi au avariat sau distrus mai multe clădiri rezidenţiale şi au cauzat incendii masive, a declarat astăzi dimineaţă guvernatorul regional Oleksandr Staruh, potrivit Reuters, conform Agerpres.
O femeie a murit în bombardament, iar o alta în drum spre spital, forţele ruse lansând şapte atacuri, a scris Staruh pe aplicaţia de mesagerie Telegram.
"Cel puţin cinci persoane sunt sub dărâmături", a spus el.
"Multe persoane au fost salvate. Printre ele, o fetiţă de trei ani, care acum este sub îngrijire. Operaţiunea de salvare continuă", a adăugat oficialul ucrainean.
Zaporojie este una dintre cele patru regiuni anexate de Rusia. Anexarea a fost condamnată de aliaţii Ucrainei, iar Kievul spune că nu va accepta niciodată capturarea ilegală a unor teritorii ale sale prin forţă.
Preşedintele Vladimir Putin a ordonat statului rus să preia controlul asupra centralei nucleare din Zaporojie, cea mai mare din Europa şi administrată în continuare de ingineri ucraineni, deşi a fost capturată de forţele ruse din primele momente ale războiului.
Centrala este chiar pe linia frontului, iar ambele părţi s-au acuzat reciproc de bombardamente şi au atras atenţia asupra riscului unui dezastru nuclear.