Un efect pervers al crizei economice

Dincolo de bătălia cotidiană pentru preeminenţa în mass media pe fundalul luptei pentru revenirea la Cotroceni a lui Traian Băsescu, dincolo de incapacitatea cronică a preşedintelui sus-pendat de a-şi controla tendinţele autoritariste chiar şi când nu mai are pârghiile puterii, dincolo de rezultatul referendumului pentru revocarea preşedintelui (87% de voturi în favoarea revocării) sau de disputa privind dimensiunea listelor permanente (de care depinde validarea sau invalidarea referendumului), faza acută a crizei politice din România nu poate fi separată de criza economică mondială şi de efectele acesteia asupra Europei. De fapt, criza politică din România este unul din efectele perverse ale crizei economice europene. Suspendarea şi eventuala revocare a preşedintelui sunt momente, cu mare valoare emoţională, în derularea unei crize a regimului politic care urmăreşte să regleze echilibrele politice şi instituţionale într-o ţară în care prezidenţialismul fără bază constituţională a destabilizat deja societatea şi economia. Dar criza de regim este endemică şi nu a atins apogeul decât atunci când efectele sociale şi economice ale crizei mondiale au fost amplificate de prezidenţialism. O dovadă că actuala criză este corelată crizei economice mondiale, şi nu doar celei a regimului politic românesc: la precedenta suspendare a preşedintelui, în 2007, reacţia internaţională a fost diferită, deşi şi atunci (o ştim din documentele Wikileaks) Traian Băsescu a încercat externalizarea crizei.

Astăzi, jocul pervers de-a morala, asezonat cu aşa zisa luptă împotriva corupţiei din justiţie şi a cleptocraţiei din Parlament şi guvernarea centrală şi locală, nu reprezintă doar o formulă mediatică pentru a pune ofensiva uselistă în dificultate, ci şi o armă politică de distrugere în masă, căci efectul său, dincolo de externalizarea crizei româ-neşti, a condus la reevaluarea vechilor stereotipuri privind incapacitatea cronică a celor din Cealaltă Europă (fie ei greci sau români, în funcţie de nevoi) de a se adapta criteriilor vestice. Nu că moralizarea vieţii politice şi administrative româneşti nu ar fi o prioritate, dar susţinerea sa tocmai de Traian Băsescu este hilară.

În ce priveşte externalizarea crizei pe care au mizat cu toată energia Traian Băsescu şi susţinătorii săi, totul este prezentat în România de parcă interesul unora în Europa sau în SUA ar fi ca ţara noastră să rămână, dincolo de evidenţa constituţională şi de votul la referendum, un regim prezidenţial nelegitim. Ori, guvernele occidentale sau Comisia Europeană nu şi-ar putea permite o asemenea eroare. Pentru toată lumea, aici sau aiurea, este evidentă ilegitimitatea reîntoarcerii lui Traian Băsescu la Cotroceni.

Pe de altă parte, susţinerea făţişă, cel puţin la începutul crizei actuale, a lui Traian Băsescu de către Angela Merkel şi Jose Barroso ţine şi de situaţia economică europeană, nu doar de surpriza reprezentată de timing-ul sus-pendării. Aceasta, în condiţiile în care tot mai mulţi sunt cei ce cred, în ţări precum Franţa, Italia sau Spania, că a venit timpul unei confruntări directe cu Germania. Şi aceasta pentru că Germania Angelei Merkel desfide regula solidarităţii, adevărata regulă de aur care a stat la fundamentul Uniunii Europene şi pe care, până acum cel puţin, nimeni nu a încălcat-o. Chiar dacă antecedente ale acestui comportament centrat pe interesul german s-ar putea regăsi vag şi în epoca în care Gerhard Schröder era cancelar, modalitatea de a acţiona a Angelei Merkel a atins un punct nevralgic al echilibrelor europene. Poate nu întâmplător comentatori politici pro-germani din România au fost în prima linie a ofensivei împotriva "loviturii de stat" şi au depus un efort mediatic important pentru a schimba starea de spirit şi a influenţa prezenţa la vot la referendum. Pe de altă parte, fractura dintre România boi-cotului şi cea a revocării pare să fie influenţată şi de vechiul clivaj dintre filo-germanii mai degrabă ardeleni şi filo-francezii mai degrabă regăţeni.

Totul se întâmplă de parcă România ar trebui să retrăiască vechea dilemă, de acum un secol, a alegerii între Antanta şi Puterile Centrale. Oare un nou război european, de data aceasta economic, este în pregătire? Pentru adepţii teoriei conspiraţiei nu există dubii: România este la mijloc, între Germania şi Franţa, iar scoaterea lui Traian Băsescu din Consiliul Euro-pean ar slăbi Germania şi ar întări Franţa. Dar dincolo de faptul divers politic, în spatele spectacolului cotidian al unei crize politice ce nu ajunge la o soluţie, se întrevăd Marea Criză şi efectele sale structurale.