Un film ieftin

Cât costă un vot? Nu mă refer la voturile cumpărate ca la tarabă de diferite partide sau candidaţi. Şi nici la costul politicilor populiste, de fidelizare a unor secţiuni de electorat. Mă refer la costul alegerilor organizate de Guvern, adică la banii daţi de la Buget pentru acest "exerciţiu democratic".

625 de milioane de lei. Aceasta este suma totală, aprobată printr-o hotărâre de Guvern din 10 Septembrie. Prezenţa la vot a fost catastrofală, atingând abia 31% din numărul celor înscrişi pe listele de alegători. Numărul celor care au votat a fost de 5.793.135. Un calcul simplu ne arată că un vot exprimat a costat Bugetul exact 107 lei şi 88 de bani. Vi se pare mult? La cursul zilei, înseamnă doar 22 euro şi 15 cenţi.

Trebuie să ţinem seama că anul acesta cheltuielile făcute sunt neobişnuit de mari, datorită pandemiei. La alegerile de acum zece ani suma era încă şi mai mică, aproximativ 6 euro per vot exprimat.

Dar chiar şi aşa, să vedem ce înseamnă practic această sumă. Se spunea, acum ceva vreme, în bătaie de joc, că unii oameni îşi vând votul pe o sticlă de ulei şi pe un pachet de zahăr. Haideţi să vedem dacă Guvernul dă mai multe parale pe votul nostru.

Am accesat adresa unui supermarket oarecare pentru a vedea cam câte sticle de ulei şi câte pachete de zahăr putem cumpăra cu 107 lei. O sticlă de ulei este cam 7 lei, iar un pachet de zahăr aproximativ trei lei. Deci zece sticle de ulei şi zece kilograme de zahăr. Repet însă: anul acesta au venit extraordinar de puţin oameni, iar costurile cu organizarea au fost mai mari ca de obicei. Probabil în timpuri normale am putea cumpăra doar cinci litri de ulei ieftin şi cinci kilograme de zahăr tos.

Să încercăm o altă comparaţie. Cu 107 lei cumperi un prânz la un restaurant (presupunând că mai este vreunul deschis). Pe site-ul unui local popular o ciorbă este 18 lei, o tochitură cu mămăliguţă este 39 de lei, o salată "românească" (?) este 29, o apă minerală 3,5 lei, iar desertul (papanaşi), 14 lei. Mai rămân 3,5 lei pentru un fel de bacşiş.

Cam penibil, nu-i aşa? Ideea este simplă. Democraţia este ieftină. Aproape gratis. Votul fiecăruia dintre noi costă mai puţin decât un tricou din bumbac sau decât un bilet la un concert al lui Fuego. (Am verificat: biletele de categoria a III-a la concertul care urma să fie susţinut în luna Mai costau 120 de lei).

Aşa că întreb: la ce vă aşteptaţi? Calitate? De unde? De ce credem că este posibilă democraţia la standarde decente dacă cheltuim cu ea mai puţin decât o familie într-un weekend la o terasă cu mititei şi muştar?

Dăm puţin, primim puţin. Întreaga afacere seamănă cu un film ieftin, pus pe piaţă de nişte amatori, cu un buget redus şi cu nişte subvenţii obţinute pe pile.

Unii vor spune că socoteala este ceva mai complexă. Se cheltuiesc, de la Buget, sume mari cu salariile demnitarilor. Dar nu prea văd pe ce se duc aceşti bani. Citesc titlul unui articol recent: "Coafeze şi miliţieni angajaţi pe salarii uriaşe la Ministerul Culturii".

Revin la ideea iniţială. Guvernul cheltuieşte foarte puţin pentru amenajarea cadrului în care sunt organizate alegerile. Poate că cheltuieşte mai mult cu educaţia civică a cetăţenilor. M-am străduit, însă nu am găsit nici o cifră. Şi mă îndoiesc că se cheltuieşte ceva, oricât de puţin, pentru a-i face pe cetăţeni mai bine informaţi cu privire la procesul electoral şi la instituţiile publice.

Pentru a pune lucrurile în perspectivă: cele 625 de milioane de lei cheltuite cu alegerile parlamentare din 2020 înseamnă... jumătate din banii cheltuiţi pe Arena Naţională. (Las la o parte acum costurile de întreţinere şi problemele care au tot apărut la acel stadion, ceea ce ar umfla încă şi mai mult suma). Dacă vreţi să ştiţi de unde apare această socoteală, am luat datele KPMG din 2011, de unde rezultă că un loc pe Arena Naţională costa atunci, în medie, 4.209 euro.

Este clar care sunt priorităţile, nu-i aşa? Avem chiar şi acum, în anul Domnului 2020, buletine imprimate pe hârtie ieftină, prin care se scurge cerneala. Nu există nici un sistem credibil de verificare a cheltuielilor de campanie. Oamenii vin la vot fără să fie informaţi. Numărarea buletinelor de vot se face cu scandal. Voturile sunt anulate cu sacul.

Să nu ne mai mirăm, aşadar. Este logic. Atâta dai, atâta face. Nu poţi să te aştepţi la un prânz de cinci stele dacă plăteşti mai puţin decât pentru o pizza livrată pe motoretă.

Se tot vorbeşte despre "investiţii" făcute de la Buget. Sigur, este important să avem şosele şi autostrăzi. Dar încă şi mai important este să avem un sistem cu adevărat reprezentativ.

Mă pregăteam să închei când am văzut un comunicat halucinant. Şeful unui partid nou intrat în Parlament a aflat din presă că unul dintre parlamentarii săi a fost torţionar la Revoluţie. Deduc că nici măcar el nu ştia prea bine cine sunt candidaţii de pe liste. Ca într-un film prost, când rulează genericul iar spectatorii se ridică şi pleacă, fără să mai citească numele care se scurg pe ecran.