Aproximativ un miliard de euro au intrat în Bulgaria anul trecut de la muncitorii aflaţi în străinătate, aceasta fiind a doua sursă de valută a ţării, după investiţiile străine directe, care s-au ridicat la 1,957 miliarde de euro în 2004. Cifrele aparţin Institutului bulgar pentru Economia de Piaţă (IME), care arată că media sumelor trans-ferate de muncitorii bulgari de peste graniţă rudelor lor din Bulgaria s-a ridicat la numai 250 de euro pe lună.
"Asta înseamnă că sumele sînt sub aşteptările celor care pleacă la muncă peste hotare", a apreciat Galya Petkova, director al "Western Union" Bulgaria. Bulgarii transferă lunar bani, însă sumele sînt reduse. Totuşi, sumele aduse în ţară sînt mult mai mari, întrucît mulţi dintre emigranţi vin cu bani în numerar, fără să se folosească de vreun serviciu de transfer.
Peste 2,8 milioane de bulgari trăiesc în afara ţării, conform Agenţiei Bulgarilor de peste Graniţă.