Un ministru israelian face o vizită în Ucraina pentru prima dată de la începutul invaziei ruse

Un ministru israelian face o vizită în Ucraina pentru prima dată de la începutul invaziei ruse

G.D.
Internaţional / 16 februarie 2023

Şeful diplomaţiei israeliene, Eli Cohen, a sosit astăzi dimineaţa la Kiev, transmite France Presse, observând că este prima vizită în Ucraina a unui ministru din Israel de la începutul războiului, potrivit Agerpres.

"Am fost alături de poporul ucrainean şi de Ucraina în ultimul an", a declarat Cohen la sosire.

În programul ministrului sunt prevăzute întâlniri cu omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, şi redeschiderea ambasadei israeliene.

"Astăzi ridicăm drapelul Israelului la ambasada israeliană din Kiev, care îşi va relua activitatea continuă, cu scopul de a întări relaţiile între ţări", mai spune el.

Din 24 februarie 2022, când trupele ruseşti au invadat Ucraina, Israelul a încercat să îşi păstreze neutralitatea. AFP apreciază că unul din motivele importante pentru această atitudine este prezenţa armatei ruse în Siria. Reuters reaminteşte că din 2015, când israelienii au lovit obiective presupus iraniene de pe teritoriul sirian, între Rusia şi Israel există o linie directă de coordonare militară. Ambele agenţii citate menţionează că israelienii au legături speciale cu Moscova: în Israel trăiesc peste un milion de evrei originari din fosta Uniune Sovietică.

În ciuda insistenţelor lui Zelenski, Israelul nu a furnizat până acum Ucrainei armament, ci doar ajutoare umanitare şi echipamente de protecţie. La începutul lui februarie, premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că ţara ia în considerare un ajutor militar, însă s-a oferit în acelaşi timp să medieze conflictul.

Rusia a reacţionat avertizând Israelul, prin ministerul de externe, că orice arme livrate de alte ţări Ucrainei sunt considerate "ţinte legitime pentru forţele armate ruse".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Si va cere lui Zelenski ca oamenii lui sa nu mai

    poarte insemne naziste de trista amintire ptr.evrei 

    1. La fel, cere lui Putler sa nu bombardeze drapelul israelian din Kiev.

      Pogromurile prin care Rusia s-a scaldat in singe evreiesc au fost iertate. Nu si uitate. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb