Un primar din Caraş-Severin a fost trimis în judecată de către procurorii DNA

M.D
Anticorupţie / 14 martie 2018

Un primar din Caraş-Severin a fost trimis în judecată de către procurorii DNA

Un primar din judeţul Caraş-Severin a fost trimis în judecată de procurorii DNA după ce a primit subvenţii de aproape două milioane de lei de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), în baza unor documente false depuse de patru persoane care, la rândul lor, au provocat statului un prejudiciu de aproape 3,2 milioane de lei, conform comunicatului de presă remis de către DNA.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în perioada 2012-2017, primarul localităţii Ciclova Română, judeţul Caraş-Severin, Gheorghe Percea, a convins patru persoane din localitate să depună la APIA cereri unice de plată pe suprafaţă, pentru a încasa subvenţii în cadrul diferitelor scheme de plăţi. Cele patru persoane au încheiat, astfel, mai multe contracte de concesiune cu primăria pentru terenurile agricole care aparţineau Consiliului Local şi Primăriei Ciclova Română.

De asemenea, pentru a face dovada că deţineau animale, primarul i-a determinat pe cei patru să încheie fictiv contracte de comodat din care să reiasă că au animale şi adăposturi pentru acestea, pentru a le fi aprobate cererile unice de plată.

Procurorii spun că adevăratul beneficiar al subvenţiilor de la APIA a fost primarul Gheorghe Percea, care avea şi cardurile aferente conturilor bancare în care erau viraţi banii în baza cererilor unice de plată pe suprafaţă. Astfel, primarul a obţinut subvenţii în valoare de aproape 2 milioane de lei.

Referitor la cele patru persoane care au depus documente false la APIA, determinate de primar, ele au beneficiat de fonduri nerambursabile de aproape 3,2 milioane de lei, pentru suprafeţe de teren pe care nu le deţineau în realitate.

Procurorii au dispus, astfel, trimiterea în judecată a primarului Gheorghe Percea şi a celor patru persoane din localitatea Ciclova Română pentru folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete şi complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea credinţă de documente sau declaraţii false.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraş Severin cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4952
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3087
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9751
Gram de aur (XAU)Gram de aur383.4311

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb