Un val al falimentelor ameninţă industria eoliană din Suedia

Doi economişti suedezi, Christian Sandström şi Christian Steinbeck, au avertizat recent că industria eoliană din Suedia se va confrunta cu un val al falimentelor, pe fondul adâncirii problemelor financiare.

Sandström şi Steinbeck au analizat rapoartele financiare ale companiilor din sector pentru perioada 2017 - 2022 şi au descoperit că pierderile cumulate au fost de circa 13,5 miliarde de coroane suedeze, respectiv 1,2 miliarde de dolari. Rezultatele au fost prezentate pe site-ul publicaţiei Kvartal sub titlul "Banii s-au dus pe aripile vântului".

Datele iniţiale au inclus 201 ferme eoliene din Suedia, cu un total de 3.393 de turbine. Un număr de 43 de ferme eoliene cu 410 turbine au fost excluse din studiu, în condiţiile în care acestea sunt deţinute de fermieri sau mici companii private pentru care nu există rezultate financiare separate.

Cele 167 de companii eoliene analizate efectiv au obţinut 34,4 miliarde de coroane din vânzarea electricităţii în perioada analizată, în condiţiile unor costuri de 47,9 miliarde. Nu s-a înregistrat niciun profit anual pentru sectorul eolian din Suedia în perioada analizată.

Autorii arată că pierderile sunt explicate simplu: în ciuda subvenţiilor, industria eoliană nu poate produce energie electrică la un cost aflat sub preţul pieţei.

Conform datelor analizate, pierderile s-au situat între 19 - 90% din cifra de afaceri în perioada 2017 - 2022. Cu toate acestea, rata investiţiilor a fost extrem de ridicată, iar valoarea contabilă a activelor eoliene a urcat de la 32 de miliarde SEK până la 102 miliarde SEK.

Într-un articol din luna mai 2023, sub titlul "Puterea eoliană - o bulă verde sau o gaură neagră?", Sandström şi Steinbeck subliniază că randamentul capitalului investit a fost negativ în perioada 2017 - 2021. De la -25,5% în 2017 a urcat până la -8,5% în 2018, iar apoi s-a angajat pe o traiectorie descendentă, care a ajuns la -15,3% în 2021.

"Astfel de cifre pentru o industrie sunt nesustenabile şi nu au echivalent în alte sectoare ale economiei", subliniază autorii, care mai evidenţiază faptul că "nicio industrie nu poate supravieţui pe termen lung cu asemenea probleme de profitabilitate".

Datele prezentate de cei doi economişti indică faptul că industria eoliană din cea mai mare economie a Scandinaviei rezistă doar ca urmare a sprijinului politic.

"Extinderea centralelor eoliene s-a desfăşurat în paralel cu închiderea centralelor nucleare, iar această schimbare a mixului energetic a fost influenţată de factorul politic", afirmă Sandström şi Steinbeck.

O problemă majoră o reprezintă localizarea centralelor eoliene. Cea mai mare parte au fost instalate în Norrland, regiunea de nord cu o densitate foarte scăzută a populaţiei şi a centrelor industriale, iar reţeaua de transport este insuficient dezvoltată pentru a transporta energia electrică în partea de sud.

În aceste condiţii, "electricitatea produsă trebuie consumată instantaneu sau deloc, ceea ce face nesustenabilă producţia în centrale eoliene".

Mai mult, "capacitatea de a transporta electricitatea către partea de sud s-a redus în urma închiderii centralelor nucleare", după cum mai accentuează autorii, care apoi au prezentat dilema "insolubilă" a industriei eoliene.

"Energia eoliană se canibalizează singură", scriu Christian Sandström şi Christian Steinbeck, deoarece "pe măsură ce ponderea energiei eoliene în mixul de energie a crescut, preţul energiei electrice este determinat într-o măsură tot mai mare de cât de mult suflă vântul".

Dacă vântul este slab, atunci preţul energiei electrice este ridicat, însă companiile eoliene nu pot beneficia de acest preţ ridicat, în condiţiile în care producţia este foarte redusă sau inexistentă.

Pe de altă parte, "atunci când bate vântul, companiile eoliene au multă energie electrică de vândut, dar preţurile sunt scăzute, tocmai pentru că bate foarte mult vânt şi există o supraofertă de energie electrică pe piaţă".

Dilema prezentată de cei doi economişti suedezi nu are niciun substrat "ezoteric". Este doar rezultatul simplu al acţiunii unor legi simple ale fizicii şi economiei, a căror înţelegere necesită doar o minimă capacitate intelectuală, un standard perfect accesibil politicienilor europeni.