UniCredit Ţiriac Bank a lansat versiunea actualizată a aplicaţiei de Mobile Banking

A.C.
Comunicate de presă / 8 mai 2014

UniCredit Ţiriac Bank a adăugat noi funcţionalităţi aplicaţiei de Mobile Banking, prin care clienţii pot să îşi controleze banca direct de pe telefonul mobil, se arată într-un comunicat remis redacţiei.

"Utilizatorii de Mobile Banking îşi pot plăti acum facturile de oriunde s-ar afla, într-un timp foarte scurt (Vodafone, Orange, Romtelecom, RDS&RCS, GDF Suez, Enel Muntenia), pot să efectueze plăţi rapide folosind căutarea interactivă, să solicite produse bancare precum împrumuturi sau carduri de credit şi să îşi constituie singuri depozite la termen. Totodată, clienţii pot afla foarte uşor care este cea mai apropiată sucursală a băncii sau care este bancomatul care se află la cea mai mica distanţă, prin intermediul hărţii cu unităţile băncii şi ATM-uri", potrivit comunicării băncii.

Noile opţiuni se adaugă funcţionalităţilor deja existente în prima versiune a aplicaţiei de Mobile Banking, lansată de UniCredit Ţiriac Bank în septembrie 2012.

În varianta iniţială, funcţionalităţile aplicaţiei erau următoarele: informaţii sold, istoric cont, istoric tranzacţii efectuate cu cardul, plăţi în lei, transfer între conturile proprii în lei, schimb valutar, informaţii utile (ore limită de procesare a operaţiunilor, informaţii despre carduri, despre schimbul valutar, numărul de telefon al Call Center-ului), salvarea şabloanelor de plăţi şi sincronizarea cu cele deja existente în Online Banking-ul UniCredit Ţiriac Bank, memorarea beneficiarilor, vizualizarea acestora din Online Banking şi serviciul de căutare după denumire.

Ceea ce a diferenţiat prima variantă a aplicaţiei, la momentul lansării, a fost faptul ca era disponibilă pentru aproape toate tipurile de device-uri mobile ( aproximativ 1.300 de terminale compatibile), inclusiv Java şi BlackBerry. Versiunea standard pentru Java şi BlackBerry este în continuare disponibilă pentru clienţii posesori ai acestor tipuri de dispozitive mobile.

"Varianta îmbunătăţită a Mobile Banking, cu un design mai prietenos şi noi funcţionalităţi, este în prezent disponibilă pentru Android şi iOS, cele mai folosite sisteme de operare pentru acest tip de aplicaţii. Cu toate că utilizarea de pe alte tipuri de device-uri s-a dovedit mult mai redusă, UniCredit Ţiriac Bank pregăteşte update-uri şi pentru sistemele Java şi BlackBerry (de exemplu, plăţi de utilităţi)", se mai arată în comunicat.

Preţul abonamentului lunar pentru Mobile Banking este 2 lei, însă aplicaţia poate fi accesată şi gratuit, în cadrul ofertelor pentru pachete de produse şi servicii ale băncii.

Pentru a promova versiunea actualizată a Mobile Banking, UniCredit Ţiriac Bank derulează campania de comunicare "Controlează-ţi banca de pe telefonul mobil", dezvoltată împreună cu MRM Worldwide Romania, agenţia de digital a McCann WorldGroup România. Iniţiativa va fi promovată excusiv în mediul online, în intervalul 08.05.2014 - 20.06.2014.

Aplicaţia interactivă creată pentru noua campanie este accesibilă pe www.controlyourbank.ro şi se bazează pe o tehnologie care permite formarea unei legaturi unice în timp real între două dispozitive conectate la internet.

"Cu ajutorul smartphone-ului, care se transformă într-un joystick, oricine poate controla scenele video petrecute într-o sucursală a UniCredit Ţiriac Bank, reconstruită virtual în site-ul campaniei. Aşa cum utilizatorul aplicaţiei dirijează după bunul plac reacţiile angajaţilor din sucursala digitală, clientului îi este acum foarte simplu să gestioneze singur operaţiunile bancare, oricând şi de oriunde, doar cu ajutorul telefonului mobil", potrivit comunicării.

În Mobile Banking, clientul controlează totul în deplină siguranţă prin acces unic pentru identificare şi semnarea plăţilor, cu ajutorul codului PIN.

De asemenea, dacă uită să se deconecteze, aplicaţia se închide automat după două minute de inactivitate. Transmiterea informaţiilor între UniCredit Ţiriac Bank şi utilizatori se face criptat utilizând protocolul securizat SSL 128 biţi.

O altă noutate pe care banca a introdus-o şi care se poate accesa tot din kit-ul de Mobile Banking este aplicaţia Mobile Token. Aceasta reprezintă o solutie software, accesibilă pe telefonul mobil, care înlocuieşte dispozitivul fizic digipass, folosit pentru a genera coduri de securitate necesare accesului în platforma Online Banking sau semnării plăţilor iniţiate în aceasta.

În acest moment, aplicaţia Mobile Token este disponibilă pentru sistemele de operare Android şi iOS, dar va fi la rândul său disponibilă şi pentru Java şi BlackBerry.

Aplicaţiile de Mobile Banking şi Online Banking îi permit utilizatorului să îşi controleze relaţia cu banca de la distanţă şi să cheltuiască mai puţin decât în sucursală. Pentru tranzacţiile în lei, clientul plăteşte jumătate din tariful pentru operaţiuni interbancare (între UniCredit Ţiriac şi o altă bancă) efectuate la casierie, iar cele intrabancare (între conturi deschise tot la UniCredit Ţiriac Bank) sunt gratuite. Orele limită de procesare a plăţilor sunt extinse faţă de casierie, respectiv cu până la 3 ore mai mult faţă de aceasta.

UniCredit Ţiriac Bank este parte a grupului UniCredit. În România, UniCredit Ţiriac Bank este una dintre principalele instituţii financiare, oferind servicii şi produse pentru cei aproximativ 600.000 de clienti activi, prin intermediul a 188 sucursale.

Grupul UniCredit este prezent pe piaţa din România şi prin intermediul UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing şi UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb