UPDATE SIF-urile s-ar putea implica în salvarea "Oltchim"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 septembrie 2013

Costel Ceocea spune că şi SIF-urile pot găsi o formulă să susţină acest proiect (n.r. de integrare a Oltchim şi Chimcomplex), nu neapărat cu bani.

Costel Ceocea spune că şi SIF-urile pot găsi o formulă să susţină acest proiect (n.r. de integrare a Oltchim şi Chimcomplex), nu neapărat cu bani.

Update 19:52

Chimcomplex a prezentat astăzi, Ministrului Economiei, Varujan Vosganian, strategia privind participarea la achiziţia Oltchim în etapa de insolvenţă, conform unui comunicat de presă.

Consorţiul, consiliat de firma de audit Deloitte, îşi propune să preia întreaga activitate a Oltchim, asigurând capital de lucru de 50 milioane de euro, capital tehnic de investiţii urgente de 25 milioane de euro, la care se adaugă capitalurile necesare pentru investiţiile de mediu şi preţul părţilor sociale ale lui Oltchim.

Proiectul va avea numele de "Compania Naţională de Chimie".

Update 14:17

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a avut astăzi o discuţie asupra redresării şi atragerii de investiţii la combinatul chimic de la Oltchim cu George Mucibabici, preşedintele companiei Deloitte, Ştefan Vuza, preşedinte SCR Grup şi Costel Ceocea, preşedinte al SIF Moldova.

Preşedintele SIF Moldova a anunţat iminenţa formării unui consorţiu al SIF-urilor, care doreşte să se implice în rezolvarea situaţiei Oltchim, conform unui comunicat de presă.

În cadrul discuţiilor, au fost solicitate, totodată, informaţii privind stadiul procedurii de insolvenţă şi unele detalii suplimentare legate de situaţia economico-financiară a societăţii Oltchim.

---

SIF Moldova propune un consorţiu centrat pe Oltchim şi Chimcomplex

Un proiect de interes naţional de integrare a combinatelor Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Chimcomplex Borzeşti este soluţia propusă de SIF Moldova în discuţiile cu Ministerul Economiei şi acţionarii celor două companii.

Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova, ne-a declarat: "70% din producţia Oltchim este de produse clorosodice. Oltchim le vinde la 300 de euro tona, Chimcomplex, la 700 de euro, iar pe bursă sunt cotate la peste 800 de euro. De ce acceptăm pierderi? Trebuie să găsim soluţii".

Domnul Ceocea sugerează ideea integrării într-un consorţiu a Oltchim, deţinut majoritar de stat, cu Chimcomplex, care face de parte din grupul SCR al omului de afaceri Ştefan Vuza, dar şi cu alte societăţi apropiate, precum Prodchim şi Mentchim, sau, de exemplu, cu Sinterom Cluj, Contactoare Buzău, Someş Dej.

Preşedintele SIF2 a amintit şi că Salrom este furnizor şi pentru Oltchim, şi pentru Chimcomplex, şi că ar putea fi gândită şi integrarea acestei companii.

Costel Ceocea salută deschiderea Ministerului Economiei, care, potrivit domniei sale, a reluat consultările cu principalii acţionari şi stakeholderi (interesaţi de privatizarea Oltchim): "La Oltchim se vorbeşte despre interesul grupurilor Vuza (n.r. Ştefan Vuza, proprietarul SCR Grup), Niculae (n.r. Ioan Niculae, proprietarul Interagro). Dincolo de deficitul de imagine, pe care îl pot avea în accepţiunea unora, este important să aduci aceşti oameni la discuţii".

Costel Ceocea spune că şi SIF-urile pot găsi o formulă să susţină acest proiect, nu neapărat cu bani. "Pot veni cu nişte garanţii bine gândite astfel încât să fie atrase fondurile de investiţii", potrivit şefului SIF2.

"Noi suntem un iniţiator al acestei idei, însă sunt invitate la discuţii şi celelalte SIF-uri", ne-a mai spus Costel Ceocea.

Oltchim are o tehnologie identică cu cea a Chimcomplex şi există potenţial pentru un proiect de integrare tehnologică, potrivit domnului Ceocea.

Domnia sa spune că trebuie ascultate toate părţile, având în vedere interesul naţional.

"Trebuie să asigurăm ceea ce ne-a recomandat chiar Guvernatorul BNR Mugur Isărescu: să ne îndreptăm spre proiecte unde există expertiză. Banii pot veni ulterior", a mai precizat reprezentantul SIF Moldova, adăugând: "Mesajul Guvernatorului ne obligă să vedem ce resurse avem, ce putem pune la masă. Putem veni cu expertiza specialiştilor din piaţa de capital, care pot să împacheteze astfel de proiecte, astfel încât să le facă atractive pentru investitori".

Conform lui Costel Ceocea, o astfel de integrare ar avea unele puncte forte: poziţia georgrafică este avantajoasă, avem piaţă - 70% din producţia Oltchim şi Chimcomplex merge pe pieţele internaţionale, majoritatea instalaţiilor au fost modernizate, avem avantaje competitive din punct de vedere al costurilor, putem previziona creşteri pe principalele produse.

SIF Moldova estimează la 400 de milioane de euro pe an cifra de afaceri a consorţiului Oltchim - Chimcomplex.

"Potenţialul Oltchim - Chimcomplex ar da un plus de valoare pentru economia românească", a precizat Costel Ceocea.

În prezent, Ministerul Economiei este în discuţii cu potenţiali investitori pentru combinatul chimic Oltchim, a cărui privatizare a eşuat anul trecut şi care a intrat în insolvenţă la începutul acestui an.

Unul dintre partenerii de discuţii este chiar Ştefan Vuza, care a participat, anul trecut, la oferta de privatizare a combinatului.

Marţi, Ministerul Economiei s-a întâlnit cu PCC SE, acţionarul minoritar semnificativ al Oltchim, şi fondul israelian de investiţii Fortissimo Capital care au anunţat că vor forma un consorţiu pentru privatizarea combinatului vâlcean şi care au comunicat că vor face săptămâna viitoare o ofertă în acest sens.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit, ieri, cu reprezentanţii companiei ruse Oil Gas Trade (OGT) LLC, interesată de preluarea Oltchim. Cu această ocazie, ruşii au anunţat că vor să preia atât platforma Oltchim de la Râmnicu Vâlcea, divizia petrochimică Bradu, cât şi rafinăria Arpechim, deţinută de OMV Petrom. Ei au precizat că sunt pregătiţi să investească, după achiziţie, o sumă de 300 de milioane de euro în formula integrată a combinatului.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Stimate domnule Director Ceocea,

    va felicit pentru luarea de pozitie si sunt profund impresionat pentru faptul ca in bagajul dvs. lingvistic exista sintagma INTERESUL NATIONAL -" Domnia sa spune că trebuie ascultate toate părţile, având în vedere interesul naţional. 

    Trebuie să asigurăm ceea ce ne-a recomandat chiar Guvernatorul BNR Mugur Isărescu: să ne îndreptăm spre proiecte unde există expertiză. Banii pot veni ulterior". Ba mai mult de atat chiar ati fost unul din eroii principali ai noii ecranizari a baladei Miorita unde baciul moldovean si cu cel banatean s-au gandit tot in temeiul interesului national pentru a consolida turma celui muntean in cea banato-moldovieneasca. Deci urmand aceasta logica as fi asteptat ca dorinta dvs. de ajutor sa fie exprimata prin letopisete inchinate la Uniunea continentului nostru European. Din pacate nu exista nici o dovada arheologica in care bunele dvs. intentii si ale domnului Vuza pot fi consultate. Dar poate ar trebui sa nu fim prea aprigi si sa incercam macar in publicatiile vremurilor noastre sa gasim cateva luari de pozitii. In aceasta directie putem sa fim satisfacuti de o opinie a domnului Vuza in care isi exprima punctul de vedere : "Noi, Chimcomplex, suntem identici, ca şi tehnologie, ca şi piaţă şi canale de vânzare şi materii prime cu Oltchim. Noi realizăm profit de zece ani, ei realizează pierderi. De asta nu ne este frică de pierderile lor, pentru că ştim cum le raportează, sau ştim cum se fabrică acele pierderi"-citinews joi 22 aug . 2013. Trebuie sa recunosc faptul ca m-am ramolit si nu mi-am dat seama ca tzava EPS (Ethylene Pipeline Süd) si-a luat numele de la faptul ca trece cumva si prin zona sudica a Romaniei, eventual pe la poarta intreprinderii domnului Vuza, astfel beneficiind de etilena care era totusi deficitara atunci cand dintr-o ineptie domnul director Roibu spunea ca nu poate face petrochimie fara etilena. Poate sa fie si vina mea ca nu l-am facut sa inteleaga ca Romania este ALTFEL si ceea ce se intampla in concernul OMV nu este comparabil pentru PETROM deoarece initial regiunea Romania nu exista , ci doar Petrom (pentru convingere consultati raportul financiar OMV 2009). Mai tarziu insa cand regiunea a fost rebotezata in Romania s-a intamplat o alta dandana. Saraca tara Europeana este singura de pe tot mapamondul care trebuie sa calculeze cu 5400 in loc de 6000 atunci cand face o transformare de unitati de masura. Eu intotdeauna m-am gandit ca noi ardem gazul in cel mai eficient mod, obtinand astfel cel mai bun randament. Singurii care nu m-au crezut au fost cei de la Moody, ei tinand-o pe a lor cu 6000. De aceea si centrala de Brazi a fost construita pe teritoriul romanesc, pentru ca bavarezii au fost dati cu flit atunci cand au vrut si ei sa le fie plantata ceva asemanator in gradina. Raspunsul prietenului meu domnul Roiss a fost ca nu este d.p.d.v. economic fezabil. Vedeti ce inseamna sa nu va puneti bine cu scufita rosie. Nu trebuie decat sa te faci ca nu te intereseaza cosul cu bunatati pe care l-a pregatit pentru bunicuta, cu alte cuvinte este vax albina. Dar sa vezi dandana si mai mare. Fiindca multi s-au invatat cu ciupercutele acelea olandeze maricele si frumoase a trebuit sa mareasca ratia de ingrasaminte cu nitrati pentru a pastra decorul autentic. Si acum alt pocinog. Un dealer de casa al lupului numit Borealis a inceput sa se planga ca este prea scump gazul si nu prea mai poate sa livreze pentru a putea produce ingrasamintele necesare si s-ar putea sa inchida cateva fabricute. Insa Scufita Rosie sa nu aiba nicio grija, caci in padurea fermecata numita Linz nu se va produce nicio modificare , artistii raman toti la locul lor, chiar de-ar fi sa faca numai figuratie. Dupa cum vedeti naratiunea nu este asa simpla, totusi inainte de incheiere nu trebuie sa ratam suspansul actiunii care se va desfasura in felul urmator: Maimutele Templului si cu Sheer Khan vor observa cu multa dibacie ca de fapt tot ospatul pentru care se pregatisera nu va mai avea loc, deoarece intre timp legea junglei nu mai era valabila, pentru ca jungla nu mai era jungla, ci doar un areal ca al celor care salveaza patrupedele si este situat pe continentul african pe locul unei fost domeniu unde felinele erau puse la jogging daca nu doreau sa aiba ulterior un somn adanc si odihnitor. Si Baloo pe care unii naratori l-au poreclit Faraonul va exclama in stilul sau jovial: "Look for the bare necessities 

    The simple bare necessities 

    Forget about your worries and your strife 

    I mean the bare necessities  

    That's why a bear can rest at ease 

    With just the bare necessities of life". Daca cumva in cursul acestei relatari stimate domnule director Ceocea intampinati greutati cel mai bun lucru este sa adresati o intrebare Uniunii Europene si dand dovada de faptul ca aparati interesul national sa-i chestionati asupra motivului pentru care au deschis procedura de verificare pentru a stabili daca este ajutor de stat conversia datoriilor in actiuni si au chemat la 29.12.2009 "STATE AID — ROMANIA 

    State aid C 28/09 (ex N 433/09) — Support measures in favour of Oltchim SA Râmnicu Vâlcea 

    Invitation to submit comments pursuant to Article 88(2) of the EC Treaty 

    (Text with EEA relevance) 

    (2009/C 321/11)" , desi acest paragraf nu mai era valabil de la 1 DECEMBRIE 2009. Ca sa nu va mai stresati prea mult in apararea interesului national va spun si opinia mea personala si proprie: Pentru faptul ca 2 notiuni care se regasesc in paragrafele 87,88 au alta interpretare in 107, 108, deoarece Romania nu este datorita neapartenentei la Schengen calificata pentru a indeplini prerogativele care ar califica-o pentru a intra sub incidenta 107, 108. Ma scuzati daca v-am luat din elanul revolutionar pe care la ceas de seara l-ati aratat pentru viitorul minunatilor lucratori de la Oltchim, insa imi pierdusem increderea ca mai exista cineva in afara de Presedinte si Batman care atunci cand isi vede adversarul lovind cu din ce in ce mai multa indarjire sa-i spuna surazand ASTA ESTE TOT CE POTI? Totusi puteti sa-mi dati o mana de ajutor si sa vedeti ce faceti cu gandaceii sa putem sa le gasim si lor o ocupatie pentru ca altfel cine stie ce domnisoara se va speria fara motiv, nestiind ca ei nu sunt altceva decat parte integranta a vietii noastre cotidiene si pe care trebuie sa stim a-i respecta si a le acorda atentia pe care nu ne-au dat-o cei pentru care nu suntem decat niste brute care fac probleme...Va rog nu o luati ca pe o critica, ci doar o expresie a neputintei de care am dat dovada o natie intreaga chinuind visurile si inabusind sperantele unor oameni pentru care meseria pe care au invatat-o si mandria de a dori sa o profeseze nu au fost suficient de puternice pentru a se face auzite intr-o masura suficient de puternica sa ne faca sa intelegem ca aceste cuvinte nu ar fi trebuit niciodata sa fie tiparite:.........." 

    2. fara speranta 

    (mesaj trimis de un oltchimist în data de 04.09.2013, ora 12:25)

    Salvati OLTCHIMUL! Nu-l vindeti numai sa fie vandut spre fier vechi!" O zi frumos is nu uitati sa iubiti ROMANIA! 

    interes national nu inseamna ca sefii de la sif sa bge banii in sacul fara fund numit oltchim

    1. Completamente inept domnule Ceocea, de fapt unde vreti sa ajungeti cu avantul asta revolutionar! Poate la puscarie unde ar trebui sa stea delapidatorii cu care vreti sa inhaitati SIF2. NU prostiti pe nimeni cu demagogie ieftina!

    Chiar nu a inteles nimeni ca obiectivul rusilor este sa ramanem fara nici o fabrica?

    De-abia reusiti sa platiti dividendele, cu greu faceti plasamente profitabile de nivel mic-mediu, de-abia ati scos capul pe piata asta (pentru ca pana acum cca 2 ani ati "trait" numai din vanzarea mostenirii istorice), dar vreti sa va bagati in marea gaura nationala Oltchim. Nu va cunoasteti locul pe creanga. Sunteti prea mici, fara bani/cash, fara credibilitate si fara expertiza ca sa intrati in proiecte mari. Incepeti cu alea mici si evoluati gradual. Pana acum nu ati dovedit ca sunteti in stare sa le gestionati pe cele mici. Nu ati dezvoltat nimic notabil in pepiniera voastra. Stima,

    1. Varujan este un ministru bun care arunca o nada pt. ceilalti investitori sau eventual cumparatori.cei din sif au inteles jocul...tipic romanesc seamana cu transferurile de pe piata fotbalistilor romana...de-aia se duc toti in asia si nu prea au loc in UE (sau se duc acolo de marutis)..din cauza CREDIBILITATII=0!!

    cu ce puteti sa convingeti dumneavoastra stimate domnule Partener? Auditul pe care l-ati efectuat nu a omis nici o opinie. Poate imi explicati si mie cum a fost posibil ca domnul avocat Piperea sa emita o opinie asupra cauzelor care au dus la insolventa cand nu exista nici o opinie din partea auditorului financiar? Cum ati tratat dumneavoastra inflatia pana la 1 ian .2004. In acelasi mod ca si la Petrom :-) Rasfoiti ordinul 1286/2012 al Ministrului Finantelor Publice si faceti putina practica pentru ca apoi sa verificati daca nu cumva datoriile acumulate o alta valoare ar avea decat cea pe care ati preluat-o de la KPMG. Ganditi-va ca pe baza acestor cifre Comisia Europeana a avut nevoie de mai mult de 2 ani pentru a aproba conversia datoriilor in actiuni si inca un an si ceva pana a fost publicata in Jurnalul Oficial nr. 148 din 1 iunie 2013. M-ati intrista daca veti lucra cu aceeasi rigurozitate ca domnul Piperea si firma BDO care nici macar numele Tribunalului Valcea nu au stiut sa-l scrie corect la pagina 15 a raportului cauzelor falimentului confundandu-l cu VRANCEA.???????????????????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb