USR şi UDMR au atacat vineri la Curtea Constituţională legea prin care terenul Romexpo, în suprafaţă de 46 hectare, trece din proprietatea statului în proprietatea Camerei de Comerţ. Legea a fost adoptată miercuri de Camera Deputaţilor, forul decizional, cu voturile PSD şi PNL, potrivit G4media.ro
"Nu este corect să legiferăm politici publice prin intermediul cărora să poată fi date noi "tunuri imobiliare", în centrul Bucureştiului. Unul din terenurile care va intra sub incidenţa noi legi este localizat chiar pe Bulevardul Expoziţiei. Dacă se doreşte valorificarea şi dezvoltarea aici a unor proiecte imobiliare, ar fi putut fi organizată o procedură transparentă de licitaţie. Susţinem dezvoltarea şi investiţiile, dar nu acordarea cu dedicaţie de terenuri în plină campanie electorală", a transmis deputata USR Cristina Prună într-un comunicat de presă al partidului.
"Am depus astăzi la CCR o contestaţie prin care vom opri devalizarea statului român cu sute de milioane de euro. Legea votată de PSD, PNL şi PMP, prin care o suprafaţă de 46 de hectare din nordul Capitalei este privatizată pe gratis, trebuie să fie oprită. Avem încredere că decizia CCR va da dreptate motivelor invocate de USR în sesizare", a precizat şi Cătălin Drulă, liderul deputaţilor USR.
Printre motivele de neconstituţionalitate invocate, contestatarii susţin că legea încalcă principiul bicameralismului, după ce în Camera decizională, Camera Deputaţilor, propunerea legislativă a fost modificată substanţial, ceea ce a condus la o configuraţie diferită faţă de textul adoptat de Senat şi de scopul urmărită de iniţiator.
Un al motiv de neconstituţionalitate în opinia USR şi UDMR este lipsa unui studiu de impact asupra efectelor scoaterii din patrimoniul statului a imobilelelor care fac obiectul legii, ei estimând că valoarea unor asemenea imobile poate genera un impact sever asupra bugetului de stat, patrimoniului statului dar şi a economiei.
De asemenea, autorii sesizării arată că actul normativ încalcă dreptul de proprietate al statului - înstrăinarea prin lege şi fără contraprestaţie, afectarea nelegală a patrimoniului statului.
Nu în ultimul rând, mai susţin USR şi UDMR legea este lipsită de claritate a legii, în opinia lor modul de redactare a propunerii legislative, în forma adoptată de Parlament, configurând un regim juridic confuz al regimului juridic al transmiterii proprietăţii gratuite asupra imobilelor vizate.
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri, în calitate de for decizional, propunerea legislativă prin care Camera de Comerţ şi Industrie a României primeşte gratuit de la stat terenul complexului expoziţional Romexpo.
1. PSD si PNL aceeasi mizerie
(mesaj trimis de Gogu în data de 05.09.2020, 07:50)
PSD si PNL au distrus Romania prin furturile facutr timp de 30 de ani. Aceste partide trebuie sa dispara sunt pline de hoti si mafioti. Vedeti cand este vorba de vanzare Romaniei pe gratis ce bine se inteleg, asa au facut de 30 de ani in fata se certau si pe la spate ne vindeau. TRADATORIBDE TARA SI NEAM. PSD=PNL=1%
Hai fratilor ca putem acum, nu peste 4 ani.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 05.09.2020, 22:58)
Bravo UDMR. Sunt roman, n-am votat niciodata UDMR. Nu pot vota USR pentru securistii dintre ei.
Dar votez UDMR. Bravo! Sunteti cei mai romani si europeni dintre politicienii. Aveti si voi coruptii vostri mai mici, baronetii vostri. Dar macar nu sunteti controlati de agenda SRI.
Votati UDMR.