Utilizarea Consiliului de Securitate pentru a distruge Consiliul de Securitate al ONU

Ceea ce noi în Iran - ţinta unui regim de sancţiuni vicioase şi nediscriminate - am văzut din partea actualei administraţii a SUA este destul de simplu: nu există o viziune de amploare pentru o comunitate globală alternativă. Inconstanţa şi imprevizibilitatea SUA nu au nicio legătură cu punerea în aplicare magistrală a teoriei jocurilor. Mai degrabă, indiferent dacă este vorba de gestionarea (greşită) a COVID-19 pe teritoriul său, de subminare a păcii şi a stabilităţii în străinătate, actualul regim de la Washington nu are niciun plan real decât să atace frontal pe cei care stau la dispoziţia statului de drept.

Gestionarea de către SUA a Rezoluţiei 2231 a Consiliului de Securitate al ONU, care a aprobat - şi este inseparabilă de această decizie - Planul comun de acţiune global, cunoscut în mod obişnuit ca acordul nuclear din Iran, este un exemplu în acest sens.

În iulie 2015, Iranul, Statele Unite, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania au semnat un acord reper pentru a liniştii orice îngrijorare cu privire la natura exclusiv paşnică a programului nostru nuclear, care în acelaşi timp scutea poporul iranian de sancţiuni inumane şi nedrepte. Ca parte a JCPOA, SUA şi alţi semnatari au co- spon­sorizat Rezoluţia 2231 a Consiliului de Securitate al ONU, care cuprinde acordul nuclear - şi la care sunt ataşate cele 90 de pagini complete, astfel consacrând acordul în legislaţia internaţională. Cu toate acestea, în mai 2018, administraţia SUA a declarat că a optat unilateral pentru "încetarea participării" la JCPOA.

De atunci, Iranul şi restul comunităţii internaţionale au fost lăsaţi în poziţia extraordinară de a urmări SUA să devină primul guvern din istoria ONU care nu doar că încalcă o rezoluţie obligatorie pe care a sponsorizat-o el însuşi, ci îi pedepseşte şi pe guvernele şi companiile care susţin legile internaţionale prin aplicarea dispoziţiilor sale. După cum am avertizat Consiliul de Securitate luna trecută, acest status quo nu este de dorit şi nici sustenabil. Suntem astfel la o răscruce.

Campania de dezinformare a administraţiei SUA - incluzând pretenţii false şi falsificate cu privire la un consens regional - cu privire la consecinţele restantilor semnatari ai JCPOA care respectă prevederile acordului - inclusiv normalizarea cooperării Iranului cu întreaga lume în domeniul apărării în octombrie - este o scuză pentru a ascunde motivaţiile sale reale şi malefice: nu au reuşit să se prăbuşească Rezoluţia 2231, după mai bine de doi ani de cea mai brutală "presiune maximă" impusă vreodată unei naţiuni - inclusiv privarea iranienilor obişnuiţi de acces la medicamente şi echipamente medicale pe fondul celei mai mortale pandemii pe care lumea a cunoscut-o în ultimile decenii - SUA speră acum să abuzeze de interpretarea defectuoasă a dispoziţiilor aceleiaşi rezoluţii pe care a abandonat-o în 2018 pentru a o distruge definitiv. Acest comportament profund răuvoitor al SUA este evident în întreaga lume, unde încearcă să folosească ONU însuşi pentru a distruge efectiv corpul lumii.

Există câteva aspecte-cheie şi consecinţe care trebuie luate în considerare în această ecuaţie.

În primul rând, ne putem întreba de ce sau cum prăbuşirea unei Rezoluţii unice a Consiliului de Securitate al ONU pe un subiect de nişă este relevantă pentru întreg ansamblul. Dar este şi ar fi, în special, un regres generaţional pentru cauza multilateralismului în cazul în care Consiliul de Securitate ar fi atacat în a distruge propria rezoluţie. Cu excepţia cazului în care toate puterile respectă principiile pe care Consiliul a fost creat, nu îşi poate îndeplini atribuţiile şi nicio naţiune nu îi poate recunoaşte autoritatea.

Nu trebuie să uităm că acelaşi regim al SUA s-a retras, de asemenea, de la OMS pe fondul celei mai grave pandemii globale, dar acum încearcă să conducă procesul de reformă al OMS, în calea celor mai apropiaţi alianţi occidental ai săi.

Dacă SUA li se va permite să continue pe această cale, lumea va aluneca înapoi spre un standard "ar putea fi corect". Şi, în timp ce acest lucru poate părea atrăgător pentru Războinicii Rece, care caută noi ţinte, chiar şi acest standard are limitele sale. Ambele superputeri ale secolului trecut au fost martorii dezvăluirii influenţei lor internaţionale în înfrângerea lor militară din Afganistan, o ţară cu un PIB de 14 ori mai mic decât veniturile anuale ale Apple Inc.

De asemenea, am văzut în anii trecuţi cum administraţia SUA a căutat - în paralel cu atacul său asupra instituţiilor şi acordurilor internaţionale - să înlocuiască dreptul internaţional cu propriile legi interne. În practică, acest lucru a însemnat că acum este Trezoreria Statelor Unite şi nu guvernele naţionale europene cea care decide cu care companii europene pot face afaceri - fie că este vorba de Rezoluţia 2231 sau de propria linie a gazoductului North Stream.

Deşi până acum au fost în primul rând SUA care au căutat să extindă competenţa legilor lor interne, nu există nimic care să sugereze că va păstra un monopol asupra acestuia. Odată cu deschiderea acestei cutii a Pandorei şi cu satisfacţie din partea unor guverne naţionale, nu este dificil să ne imaginăm un viitor în care cetăţenii obişnuiţi şi întreprinderile private deopotrivă pot ajunge să se confrunte cu aplicarea extrateritorială a seriilor multiple şi în creştere a legilor interne - debilitarea călătoriilor, comerţului şi investiţiilor internaţionale într-un pas retrograd pentru lumea noastră globalizată.

Astfel, comunitatea internaţională în general - şi în special Consiliul de securitate al ONU - se confruntă cu o decizie importantă: menţinem respectarea statului de drept sau revenim la legea junglei?

În timp ce Iranul şi-a dovedit rezistenţa şi răspunsul decisiv la intimidarea coercitivă, sunt sigur că - în următoarele câteva săptămâni şi luni critice - membrii Consiliului de Securitate vor respinge lupta de campanie a unei administraţii americane afectate pentru a transforma ceea ce a fost realizarea diplomatică a Secolul XXI într-un exerciţiu de inutilitate şi într-un process de anihilare a ceea ce a mai rămas din multilateralism şi drept internaţional.