Promovarea de companii de pe piaţa Rasdaq pe piaţa reglementată este un proiect foarte important pentru Bursa de Valori Bucureşti, potrivit lui Valentin Ionescu, directorul general al BVB.
Domnia sa a declarat, ieri, că Bursa a avut mai multe iniţiative să reducă birocraţia necesară mutării companiilor de pe Rasdaq pe BVB. "În prezent, CNVM tratează aceste mutări ca şi cum ar fi listări noi", a declarat domnul Ionescu, adăugând că a solicitat ca promovarea să poată fi făcută printr-o simplă cerere. "Din ce în ce mai mulţi emitenţi tranzacţionaţi pe Rasdaq înţeleg avantajele oferite de piaţa reglementată şi optează pentru transfer", a mai spus Valentin Ionescu, adăugând că, în acest an, au fost efectuate trei astfel de mutări şi că peste 15 companii au luat o decizie în acest sens.
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a lansat, la începutul anului, în dezbatere un proiect care viza mutarea emitenţilor de pe Rasdaq fie pe piaţa reglementată, fie pe sistemul alternativ de tranzacţionare (ATS), însă până acum nu a emis nicio instrucţiune.
Restructurarea Rasdaq este pe agenda BVB de câţiva ani de zile, în 2007 Bursa propunând înfiinţarea unei categorii speciale, respectiv Ras-daq-Star, unde să fie tranzacţionaţi emitenţii de pe Rasdaq, care îndeplineau criteriile legale de eligibilitate pentru o piaţă reglementată. CNVM a respins însă, în 2008, propunerea Bursei.
1. RASDAQ
(mesaj trimis de Theraflu în data de 03.11.2011, 09:52)
Piata asta RASDAQ trebuia sa o reglementeze CNVM, ca de aceea ia bani. dar ar trebui un alt CNVM care controleze CNVM asta care doar la salarii nesimtite lucreaza.
2. ce aduce la BVB
(mesaj trimis de anonim în data de 03.11.2011, 11:01)
Valentine, contractul tau de mandat prevede sa aduci societati mari la BVB sau te ocupi numai de treceri de la Rasdaq la BVB? Bravo mai baiete!!!