"Principalul meu criteriu de evaluare pentru toţi managerii şi Consiliile de administraţie pe care îi numesc va fi acela legate de investiţii, nu cifră de afaceri, nu profitabilitate. Dă bine când mergem la petreceri şi simpozioane şi luăm diplome dar nu investim nimic ca să mărim cifra de afaceri şi profitul", a declarat Toma Petcu, ministrul energiei, în cadrul dezbaterilor pentru aprobarea bugetului din comisiile reunite de buget-finanţe.
La aceste declaraţii, mă aşteptam ca senatorii sau deputaţii să sară de pe scaune, "zgâriaţi la urechi" de frazele agramate, cu evidente dezacorduri şi cu logică precară, sau deranjaţi de "cacofonia" economică (presupun că, dincolo de nivelul academic al unora dintre senatori şi deputaţi, ceilalţi sunt măcar iniţiaţi în abc-ul economic) şi nu în ultimul rând, alarmaţi de autodenunţul (dacă mai este permis de modificările la legile justiţiei) fudul, dar inconştient, al unui ministru care declară că încalcă dezinvolt legea guvernanţei corporative.
Dacă folosirea corectă a limbii române e dificilă şi pentru ministrul învăţământului, un epigon al unor erudiţi predecesori, de ce să ceară mai mult de la ministrul energiei? Şi poate că şi în sală erau unii care nu s-au "împrietenit" prea bine cu limba maternă şi s-ar fi simţit ofensaţi şi vizaţi de intervenţia unui coleg.
Pentru încălcarea legii guvernanţei corporative nu-l puteau sancţiona (numirea, direct de către ministru, a consiliilor de administraţie şi a directorilor fiind ilegală), deoarece însuşi prim-ministrul, încălca legea când cerea socoteală, în plină şedinţă de guvern, pentru numirea directorului Tarom şi ameninţa cu trimiterea corpului de control, faptă, de asemenea, ilegală. Dacă-l sancţionau pe Toma Petcu, s-ar fi înţeles ca-l admonestau, măcar, şi pe Mihai Tudose. În cârdăşie, nu se face aşa ceva!
Dar când vine vorba de necunoaşterea înţelesului unor noţiuni elementare de economie, pe care insişti sa le foloseşti repetitiv incorect, aici nu-i mai înţeleg pe aleşii neamului. De ce niciunul nu a avut reacţie? Ori se îndoiesc de cunoştinţele lor, ori nici ei nu înţeleg noţiunile de investiţii, cifră de afaceri şi profit. Aş fi de-a dreptul îngrijorat, dacă oricare dintre ipotezele enunţate ar fi corectă. M-aş simţi îndreptăţit să spun: Uite, frate, cine face bugetul României! Cum să-i las pe ăştia să gestioneze, şi în numele meu, banii ţării? Chiar m-aş gândi serios, dacă nu sunt prost că mai accept să plătesc taxe şi impozite.
Revenind la "inculpat", ăsta e ministru, vicepreşedintele şi exponentul unui partid autoproclamat liberal, dar nu înţelege nici măcar noţiunile elementare de economie? Ca parlamentar, pus în faţa enormităţilor enunţate, cum poţi să stai impasibil, tăcând complice la tâmpeniile spuse, chiar şi de un "înalt" demnitar al statului? De ce această impasibilitate? De unde această lipsă de reacţie complice? Probabil, din obişnuinţa cu compromisul, disimulat sub principiul toleranţei faţă de opinii. Eu mă fac că nu-l "văd" pe el, dacă va fi cazul, nici el nu o să mă "vadă" pe mine. Domnilor parlamentari, lipsa de cunoştinţe fundamentale şi educaţie civică nu este opinie, este prostie şi nu trebuie tolerată la reprezentanţii statului. Ei sunt şi formatori de opinii şi, pentru unii, modele de urmat în societate. Chiar nu vedeţi că ne afundăm, ca naţie, sub presiunea mediocrităţii poleite cu diplome false, a prostiei ignorante şi lipsei de bun simţ?
În CV-ul personal, prezentat la discutarea şi aprobarea candidaturii sale în Parlament, Toma Petcu se dezvăluia agramat, în toată splendoarea sa lipsită de logică şi fundament educaţional solid, declarând că: "poate asigura managementul oricărui compartiment din cadrul unei compani (sic!) cu excepţia celui economic".
El a primit atunci aviz favorabil cu 40 de voturi pentru, 17 împotrivă şi o abţinere, după ce a fost audiat în Comisiile reunite pentru politică economică, reformă şi privatizare şi, respectiv, pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, Comisia economică, industrii şi servicii, Comisia pentru dezvoltare şi strategie economică, Comisia pentru dezvoltare regională, administrarea activelor statului şi privatizare, din Senat. Îşi asumă solidar cei 40 de parlamentari care l-au votat bulversarea sectorului energetic, rezultatele dezastruoase, creşterile preţurilor la energie electrică şi gaze naturale, ca urmare a prostiilor spuse şi greşelilor făcute de Toma Petcu?
Revenind la afirmaţiile lui Toma Petcu: "Principalul meu criteriu de evaluare pentru toţi managerii şi Consiliile de administraţie pe care îi numesc va fi acela legate de investiţii, nu cifră de afaceri, nu profitabilitate", nu pot să le las fără replică şi neclarificate. Fără să am pregătire de economist, fiind inginer şi practician al managementului, am fost nevoit să învăţ, la fel ca alte sute de mii de jurişti, arhitecţi, medici, ingineri sau oameni cu profesii nelicenţiate, dar antreprenori, noţiunile de bază ale economiei de piaţă.
La originile oricărei noi investiţii se află întotdeauna acumulări anterioare de resurse financiare ale societăţii sau ale altor investitori dispuşi să-şi angajeze economiile, în diferite forme, în realizarea proiectului în cauză.
Domnule ministru şi alţi mediocri, aspiranţi la funcţii publice, capacitatea de a investi a unei societăţi este strâns legată de cifra de afaceri şi de profit.
Pe scurt şi foarte simplu, vă rog să băgaţi la cap următoarele lucruri simple.
Acoperirea nevoilor de finanţare a investiţiilor se face, în marea majoritate a cazurilor, din surse financiare interne societăţii şi surse externe, atrase.
Finanţarea internă se bazează pe resursele generate de activitatea societăţii, şi anume: o parte din profitul net destinat a fi investit, rezerve formate în urma repartizării profitului în anii anteriori şi sume provenite din amortizări, sume din valorificarea mijloacelor fixe casate, sume din vânzarea şi încasarea unor imobilizări, sume din reduceri oferite la impozitul pe profitul reinvestit.
Profitul net (profitul care rămâne la dispoziţia societăţii după achitarea impozitului pe venit) este destinat a fi distribuit ca dividende acţionarilor, prime salariaţilor, dar şi pentru investiţii. Profitul net se formează din diferenţa pozitivă dintre veniturile obţinute şi cheltuielile generate de activitate. Pentru investiţii, de obicei, se repartizează numai o parte din profitul net.
Cifra de afaceri reprezintă totalul vânzărilor realizate (facturate) pe parcursul unui exerciţiu fiscal, sau altfel spus, volumul total al afacerilor unei firme, respectiv încasările totale. Ea cuprinde totalitatea veniturilor din vânzarea mărfurilor şi produselor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor într-o perioadă de timp, fără a include TVA. Resursele pentru investiţii se pot constitui şi din surse externe, atrase prin emiterea şi vânzarea de noi acţiuni, emiterea de obligaţiuni, împrumuturi bancare, etc.
Sper că acum e limpede că înainte de a cere investiţii trebuie să generezi profit, realizând o cifră de afaceri mai mare decât cheltuielile activităţii. Dacă v-am creat o primă îndoială, demonstrâdu-vă că sunteţi "pe lângă drum", următorul pas este să deschideţi cartea de economie şi să realizaţi că lumea funcţionează pe baza unor legi şi reguli economice bine stabilite şi nu după năstruşniciile care vă trec dumneavoastră prin minte. Dar, din păcate pentru dumneavoastră, România nu are timp să aştepte să învăţaţi, ceea ce trebuia să cunoaşteţi înainte de a fi ministru. Guvernul nu trebuie să fie şcoală pregătitoare sau şcoală profesională cu calificare la locul de muncă. România are sute de oameni pregătiţi profesional şi cu atitudine etică, care-şi pot asuma cu responsabilitate obligaţiile de ministru şi care aşteaptă doar o schimbare de atitudine a partidelor.
Vremea sfertodocţilor, animaţi de impetuozitatea nelimitată, pe care le-o dă lipsa îndoielilor cunoaşterii şi educaţiei, căţăraţi în poziţii sociale înalte, profitând de oportunitatea oferită de parlamentarismul laş, neasumat şi lipsit de responsabilitate, trebuie curmată, pentru a limita efectele nefaste asupra ţării. Primul pas este asumarea rostirii curajoase a opiniilor critice şi delimitarea de vorbele, gândurile şi faptele condamnabile, care sunt contrare bunului simţ, educaţiei, culturii, ştiinţei şi nu în ultimul rând, conduitei cerute de respectarea interesului public general, urmat de izolarea indivizilor mediocri, incompetenţi sau lipsiţi de etica şi scoaterea acestora în afara spaţiului politic şi social de decizie. Nu e greu, nu cere bani, doar curaj şi responsabilitate şi vreau să cred, că încă mai avem suficienţi "bărbaţi de stat", asumaţi pentru binele public şi normalitatea României.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Abel în data de 18.12.2017, 08:20)
Nu stiu de ce sunteti asa de pornit impotriva acestui ministru! Analfabetismul si lipsa notiunilor elementare de economie sunt prezente la in intregul guvern. Nu cred ca am avut pana acum un guvern mai slab decat acsta. Vorbiti de limbaj academic!.. Daca habar n-au de limba romana ce le cereti?. Din declaratia lui vedem ca habar nu are ded legea 31/1990R, cand afirma posibilitatea schimbarii directorilor si a Consiliilor de administratie. Cu asa guvern sa ne ajute Dumnezeu!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Puiu Paraschiv în data de 18.12.2017, 08:39)
Modul în care firmele fac "investiţii, în general, denotă necunoaşterea legilor şi a regulilor de bun simţ economic; nu e o tară a acestui guvern!
Articolul are un fond bun, care se pierde prin comentariul tău incompetent şi generalizator!
Ca să ştii: nici pe departe, acest guvern nu este cel mai slab ci cel mai expus! Toma Petcu a mai fost ministru, din partea PNL şi nu am auzit, pe nimeni, să se plângă de el!
Acesta este, doar, un context politic!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.12.2017, 12:06)
Am verificat si Toma Petcu nu a fost ministru PNL. E prima oara ministru si e ALDE.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.12.2017, 11:27)
Cum bine remarca si editorialistul de la celalalt ziar important,cu profil economic, lamentatiile si frustrarile corporatistilor sunt demne de mila si dispret,atata timp cat cei "cu nasul fin" NU AU IESIT LA VOT anul trecut... Nu sunt votant pesedist dar imi este SILA de cei ce nu respecta democratia ! Indiferent de componenta guvernului si/sau a coalitiei cei ce n-au votat au tot dreptul constitutional SA TACA ! Urmatoarele alegeri legislative sunt peste 3 ani . Pana atunci "la revedere, drum bun" !
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.12.2017, 12:46)
Draga domnule, ce legatura au alegerile (locale / palramentare / prezidentiale) cu guvernanta corporativa? Sa va explic ca poate intelegeti: dvs ati votat, primari, parlamentari, presedinti. NU conduratori de intreprinderi de stat. Conform principiilor de guvernanta corporativa ale OECD, principii ce ar trebui aplicate si de RO, conducatorii intreprinderilor ar trebui selectati dintre profesionisti si nu pe criterii politice.Trebuie sa va mai explic ce fac niste politicieni habarnisti la conducerea intreprinderilor sau reusiti sa va imaginati si singur?
2.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.12.2017, 15:06)
Acest domn cu aere de filfizon a fost presdintele Consiliului de Supraveghere de la Complexul Energetic Oltenia pe timpul cand Ponta era seful de trib al Romaniei. Acitvitatea lui a fost devastatoare asupra functionarii Complexului Energetic. Impreuna cu Ciurel care era dir.gen. al companiei, au dus aproape in faliment societatea prin incheierea de contracte cu firme de apartament. Faptul ca, Ponta nu-i mai este tatuc si-a pierdut cascavalul, vine pe aici atacand oameni, care si ei sunt indoielnici. Domnul Dumitrascu a ridicat ipocrizia la rang de demnitate. Rusine domnule psd-ist din tabara lui Ponta.