Votul cu talpa şi pilula

Bine informat şi la obiect, Preşedintele Traian Băsescu a spus cetăţii, cu autoritatea funcţiei, ceea ce demografii, sociologii şi statisticienii îşi spun între ei, pe la simpozioane academice, încă din anii "80. Încet, dar sigur, în cîteva decenii, România va deveni o ţară mult mai încăpătoare! Motivul: va avea mai puţini cetăţeni; cu aproape un sfert mai puţin. Cel mai probabil 14-15 milioane, în loc de 21-22, pe la orizontul anului 2050 sau chiar mai devreme. De la informaţia primară a curbelor statis­tice, respectiv de la proiecţiile făcute după diferite scenarii, pînă la concluziile politice, este însă un drum lung şi nu tocmai liniar.

Controlul voluntar asupra sarcinii şi naşterii copiilor, fenomen instalat în toate societăţile moderne odată cu creşterea gradului de cultură generală, cu laicizarea vieţii sociale, creşterea accesibilităţii mijloacelor contraceptive, urbanizarea accelerată şi reducerea populaţiei rurale, res­pectiv cu asumarea de către tot mai multe femei a vieţii profesionale active, a dus la instalarea unui nou model social: familia de tip "nuclear", limitată cel mai adesea la unul-doi copii. Excepţiile există, desigur, dar ele nu au putut, niciodată şi în nicio societate, influenţa tendinţa instalată ineluctabil, aceea că populaţiile europene nu-şi mai refac pe cale naturală potenţialul. Chiar şi acolo unde guvernele au luat măsuri pro-nataliste foarte agresive, fie în sens negativ, prin restricţionarea arbitrară a accesului la mijloacele de control contraceptiv, fie pozitiv, prin stimulente economice acordate familiilor cu mai mult de 2 sau 3 copii, rezultatul pe termen lung nu a putut fi schimbat. Populaţia statelor moderne este una care tinde să scadă şi să îmbătrînească. Efectele sunt masive.

Scăderea potenţialului activ al societăţii, datorat reducerii populaţiei, a fost suplinită temporar şi limitat pe seama creşterii timpului activ de muncă şi, respectiv, pe seama creşterii productivităţii, a impactului măsurabil economic al diferitelor activităţi. Cîtă vreme economia este în creştere, suplinirea pare eficientă. Cînd economia stagnea­ză sau intră în declin, însă, criza se precipită. Sistemele de pensii şi asistenţă socială sunt primele afectate, ceea ce este cît se poate de vizibil şi în societatea românească. Se adaugă, însă, un efect demografic "pervers", determinat de faptul că, în condiţii de criză prelungită, comportamentele demografice devin şi mai restrictive! Ideea de a aduce copii pe lume, cînd nu eşti sigur nici măcar pe mijloacele tale de trai, este greu acceptabilă pentru cuplul modern, ba chiar este considerată de mulţi imorală. Societatea românească se află într-o vădită şi gravă criză economico-socială, încă de la sfîrşitul anilor "70, iar schimbările politice de după 1990 încă nu au produs soluţiile capabile să-i pună capăt. Dimpotrivă, cel puţin în acest deceniu şi jumătate, peste criza structurală lăsată moştenire de erorile politicilor socialiste s-a suprapus criza generată de schimbare şi de erorile tranziţiei. Ca un seis­mograf sensibil şi fidel, curbele demografice nu fac decît să înregistreze consecinţele sedimentate ale acestor realităţi, pe care le vede toată lumea, mai puţin politica şi politicienii, preocupaţi să ne spună, pe toate tonurile şi pe toate canalele de comunicare, cît de bine o s-o ducem noi, după ce-i alegem pe ei!

Funcţie de restricţiile adoptate în diferite scenarii, predicţiile se împart în două mari clase: catastrofice şi melioris­te. Scenariile din a doua categorie iau în considerare posibilitatea ca politici pro-natalis­te bine structurate şi susţinute economic să dea totuşi rezultate, pe termen lung, fiind capabile, dacă nu să răs­toarne macro-tendinţele actuale, măcar să oprească degradarea sistematică a struc­turii populaţiei. La aceasta s-ar putea adăuga impactul pozitiv al "importului" de populaţie, care ar putea echilibra local balanţele demografice.

Preşedintele Băsescu pare să fie inspirat, în discursul său, mai degrabă de viziunea catastrofică, de altfel mai bine reprezentată în studii şi analize. Posibilitatea ca România să-şi reducă populaţia cu un sfert trebuie tratată ca o quasi-certitudine a viitoarelor două, trei decenii. Problema nu este aceasta, ci dacă la noul nivel dinamica factorilor demografici va recrea o structură a populaţiei mai aproape de optim, capabilă să-şi asigure reproducerea naturală. Aceas­ta va depinde masiv nu atît de ceea ce spun astăzi pe la simpozioane oamenii politici şi de stat şi nici de eventualele măsuri pro-nataliste, luate pompieristic. Rezultatul va depinde de starea reală a societăţii, de măsura în care noile cupluri ale deceniilor viitoare vor fi suficient de încrezătoare în şansele lor de prosperitate, încît să-şi dorească şi să aibă mai mult de un copil. Dacă nu, căderea va continua nestingherită!

Dacă în materie de şanse, pe piaţa muncii avem deja cîteva milioane de cetăţeni ai Româ­niei care au votat "cu tălpile" politicile guvernamentale, căutîndu-şi în "patria căpşunilor" cele necesare traiului, în materie demografică, se votează cu "avortul", iar pe măsură ce creşte gradul de cultură, cu prezervativul şi "pilula".